Lucrările de modernizare la pista a 2-a a Aeroportului Otopeni s-au finalizat
La Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni, cel mai mare aeroport al României, se operează din nou pe două piste, după ce au fost încheiate şi recepţionate lucrările de modernizare la pista a 2-a.
Luiza Moldovan, 26.02.2021, 13:17
La Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni, cel mai mare aeroport
al României, se operează din nou pe două piste, după ce au fost încheiate şi
recepţionate lucrările de modernizare la pista a 2-a. Aceste lucrări s-au
încheiat după aproape 30 de ani de la ultimele reparații majore și vor permite
preluarea traficului aerian, mai ales că este în pregătire și modernizarea
celeilalte piste. Modernizarea pistei a doua a aeroportului a fost însoţită de resistematizarea
zonei de siguranţă aferente, inclusiv la căile de rulare N, W, V, O. Reparaţiile
au început în vara anului trecut, s-au încheiat la timp, conform contractului,
şi au costat 110 milioane de lei (circa 22,5 miloane de euro). Aeroportul Henri
Coandă are acum două piste
funcţionale, ambele cu o lungime de 3.500 de metri. Pista 2 are o lăţime de 60
de metri. A fost construită în 1987 şi a beneficiat de o reparaţie capitală în
1997, până la actuala modernizare fiind derulate numai lucrări de mentenanţă.
Prin finalizarea acestor lucrări de reparaţii capitale şi modernizare,
capacitatea de procesare zboruri a pistei a crescut cu 20%.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunțat
următoarele investiții: Aeroportul Otopeni are un plan strategic de
dezvoltare, un nou terminal în partea de est a pistelor, un proiect aflat în
derulare încă din 2008. Acest
plan va fi revizuit şi adus la zi. Avem de făcut reparaţii capitale la pista 1,
acum că pista 2 este în regulă. Avem de făcut modernizarea sistemului de
parcări, renovarea terminalului 1; am văzut cu toţii acele imagini care nu ne
fac deloc mândri de cum se intră în România prin Otopeni. Sunt şi alte
investiţii – facilitatea fast track, să se poată trece mai repede prin
formalităţile de sosire».
Sperăm ca într-un interval de 5-6 luni să modenizăm şi Pista 1, a declarat
noul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin
Peşteşan. El a adăugat că exproprierile pentru noul terminal al Aeroportului «Henri
Coandă» au fost finalizate, iar anul acesta va fi actualizat studiul de
fezabilitate pentru Terminalul 2, pentru ca în 2022 să se facă licitaţie pentru
proiectare şi execuţie. Proiectul pentru care se face exproprierea va asigura
construirea nu numai a unui terminal de pasageri, ci şi extinderea platformelor
de îmbarcare-debarcare, a sistemului de căi de rulare, de acces şi parcări,
precum şi a unui nou turn de control şi a unor hangare şi spaţii tehnice. Până
la debutul crizei sanitare mondiale au fost discuţii cu Banca Europeană de
Investiţii şi cu BERD cu privire la finanţarea acestui program strategic de
dezvoltare şi modernizare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul
Internaţional «Henri Coandă», iar condiţia pe care aceste instituţii au pus-o a
fost actualizarea studiului de fezabilitate din 2008.