Preţul locuinţelor
Preţul locuinţelor din marile oraşe ale României va continua să crească şi în acest an, spun specialiştii în domeniul imobiliar, care susţin că în 2020 trebuie să ne aşteptăm la o creştere între 10 şi 20% a costurilor locuinţelor noi.
România Internațional, 28.02.2020, 14:49
Preţul locuinţelor din marile
oraşe ale României va continua să crească şi în acest an, spun specialiştii în domeniul imobiliar, care susţin că în 2020 trebuie să ne
aşteptăm la o creştere între 10 şi 20% a costurilor locuinţelor noi. Preţul e dictat
de zonă, de numărul de camere şi de confortul oferit. In Cluj-Napoca sunt cele mai scumpe
locuinţe, urmat de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. În Cluj-Napoca, de la 1.450 de
euro pe metrul pătrat, cei care-şi caută locuinţe au ajuns să plătească în
medie şi 1.700 de euro. Potrivit datelor oficiale, în ultimul an, preţul
apartamentelor din Cluj a crescut cu 6,2%, iar în ultimii cinci ani, preţul
mediu al apartamentelor din Cluj a crescut cu 68,7%. In Capitală, preţul mediu
a ajuns în doar câteva luni la 1.413 euro de la 1.382 de euro. În Iaşi,
preţurile apartamentelor noi au crescut doar cu 1,1%. Aici metrul pătrat costă
1.107 euro. In Timişoara metrul pătrat într-un bloc nou costă acum 1.390 de
euro, în loc de 1.250 cât era la începutul anului trecut. In 2019, preţurile
apartamentelor vechi cu trei camere din Bucuresti s-au majorat cu 5,3%. In zona
Moşilor (aproape de zona centrală a Bucurştiului) preţul a crescut cu 17%, iar în zona Militari şi Drumul Taberei (cartiere din partea vestică a
Bucureştiului) preţurile au scăzut cu 6,4% şi 3%.
Si preţul chiriilor a crescut. Pentru București,
nivelul chiriei lunare este de aproape 400 de euro în zona centrală a orașului,
în timp ce la periferie sunt costuri de 270 de euro. Pentru un apartament de
două camere se plăteşte, în medie, 420 de euro pe lună. Prețurile diferă mult
în funcție de zonă, de bloc, de cât de nou sau de cât de vechi este, de
utilitățile din apartamentul închiriat. Pentru acelaşi tip de locuinţă se
plăteste la fel şi în Cluj-Napoca. Pe următoarele locuri în clasamentul
oraşelor cu cele mai mari chirii pentru apartamentele cu două camere se află Timişoara
şi Braşov, cu 350 de euro pe lună, Iaşi, cu 330 de euro pe lună, la fel Tulcea cu 330 de euro pe lună şi Târgu
Mureş, cu 320 de euro pe lună. În Constanţa, un apartament cu două camere poate
fi închiriat cu 300 de euro pe lună.