Burse pentru studii
De la început, amintim că lansarea publică a ofertei de burse, precum şi a modului de organizare a concursului naţional pentru bursele de studii acordate cetăţenilor străini este realizată de către Ministerul român al Educaţiei Naţionale.
Florin Orban, 15.04.2016, 09:30
De la început, amintim că lansarea publică a
ofertei de burse, precum şi a modului de organizare a concursului naţional
pentru bursele de studii acordate cetăţenilor străini este realizată de către
Ministerul român al Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin
Direcţia Relaţii Internaţionale. Rectoratele universităţilor şi potenţialii
candidaţi sunt înştiinţaţi de această ofertă de burse atât prin adrese oficiale
ale Direcţiei Relaţii Internaţionale către instituţiile de învăţământ superior
de stat, cât şi prin publicare pe site-ul Ministerului Educaţiei, care are
adresa www.edu.ro. Pentru obţinerea de burse ale
statului român la studii universitare de licenţă pot candida studenţii cetăţeni
străini care au absolvit cel puţin doi ani de studii, în afara anului
pregătitor de limba română, într-o universitate de stat din România şi au
obţinut media generală în toţi anii de studiu absolviţi în ţara noastră de cel
puţin 8,50.
Totodată, pentru obţinerea de burse ale statului român la studii de
masterat, doctorat sau rezidenţiat pot candida cetăţeni străini care au
absolvit o universitate de stat din România şi au obţinut aceeaşi medie generală
de cel puţin 8,50. Selecţia finală a candidaţilor cetăţeni străini care
solicită burse pentru continuarea studiilor universitare, respectiv
postuniversitare este realizată de către Ministerul Educaţiei. Să notăm că,
începând cu anul universitar 2008 – 2009, elevii şi studenţii primesc burse
reprezentând echivalentul în lei al sumei de 65 de euro pe lună, masteranzii,
medicii aflaţi la specializare şi cursanţii aflaţi la stagii de specializare /
perfecţionare postuniversitară – 75 de euro pe lună, iar doctoranzii -
echivalentul în lei al sumei de 85 de euro pe lună. Cheltuielile de cazare a
studenţilor străini care beneficiază de bursă sunt asigurate prin bugetul
Ministerului Educaţiei.
Şi Ministerul român de Externe derulează un
program de burse pentru cetăţenii care nu aparţin statelor membre ale Uniunii
Europene în care sunt promovate, cu prioritate, solicitările candidaţilor care
doresc să studieze ştiinţe politice şi administrative, ştiinţele educaţiei,
cultură şi civilizaţie românească, jurnalism, studii tehnice, ştiinţe agricole,
medicină veterinară, arhitectură şi arte. Informaţii suplimentare pot fi aflate
de pe site-ul www.mae.ro, editat în engleză,
franceză şi română.
Burse pentru studii acordă şi Institutul Cultural
Român. Astfel, se acordă burse românilor care trăiesc în afara ţării şi constau
în subvenţia pentru petrecerea a trei luni într-o instituţie din România. Apoi
există burse pentru cercetătorii străini care constau în subvenţionarea a trei
luni de stagiu într-o instituţie de profil din România, în vederea elaborării
unei lucrări care dezbate subiecte ce ţin de diverse sfere ale societăţii româneşti.
ICR acordă şi burse pentru jurnaliştii străini care sunt reprezentate de subvenţionarea
unui stagiu de documentare de o lună în România, pentru a realiza proiecte vizând
ţara noastră şi cultura română, în scopul promovării acestora în străinătate.
Există şi burse pentru traducători profesionişti şi rezidenţe pentru traducători
în formare. Informaţii suplimentare pot fi aflate de pe site-ul Institutului
Cultural Român, cu adresa www.icr.ro, site
editat în engleză şi română.