Informaţii pentru automobilişti
De la început, să notăm că pentru utilizarea drumurilor naţionale din România trebuie achiziţionate aşa-numitele roviniete electronice, care au fost introduse începând cu 1 octombrie 2010.
Florin Orban, 25.03.2016, 09:42
De la început, să notăm că pentru utilizarea
drumurilor naţionale din România trebuie achiziţionate aşa-numitele roviniete
electronice, care au fost introduse începând cu 1 octombrie 2010. Tariful de
utilizare a drumurilor se achită numai prin intermediul unui sistem informatic
care face posibilă controlarea tuturor vehiculelor, prin identificarea automată
vizuală a numerelor de înmatriculare, înregistrată la momentul tranzitării, şi
a poziţiei geografice de unde s-a făcut înregistrarea. Astfel, în cazul
controalelor, vor fi oprite numai acele autovehicule pentru care există
suspiciunea că deţinătorii nu au achitat taxa pentru rovinietă. În cazul
autoturismelor, taxa este cuprinsă între 3 euro – pentru rovinieta valabilă o
săptămână, şi 28 de euro, pentru rovinieta valabilă un an. Rovinieta valabilă
30 de zile costă 7 euro, iar cea valabilă 90 de zile costă 13 euro. Rovinietele
pot fi cumpărate de la orice subunitate a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi
Drumuri Naţionale din România, de la benzinăriile MOL, Petrom şi OMV, de la
filialele Automobil Clubului Român şi de la sediile Uniunii Naţionale a
Transportatorilor Rutieri din România. Rovinietele pot fi achiziţionate şi
online, de pe site-ul www.roviniete.ro,
editat în bulgară, engleză, germană, italiană, maghiară, rusă, turcă şi română
şi de pe site-ul www.e-rovinieta.ro,
editat, de asemenea, în opt limbi.
În continuare, vă prezentăm
câteva dintre prevederile legislaţiei referitoare la accesul în România al
persoanelor care călătoresc la bordul autoturismelor. La punctele de trecere a
frontierei este necesară prezentarea cărţii de identitate în cazul cetăţenilor
din ţările membre ale Uniunii Europene sau a paşaportului, a certificatului de
înmatriculare şi a documentului de asigurare a autovehiculului. Totodată,
cetăţenii care circulă cu autoturisme închiriate trebuie să prezinte contractul
de închiriere, cu valabilitate pe durata şederii în România. Iar în actul
respectiv trebuie să fie menţionate ţările în care societatea de închirieri nu
permite circulaţia autoturismului. Cetăţenii care călătoresc cu autoturismul
firmei la care sunt angajaţi vor prezenta o adeverinţă eliberată de către
conducerea respectivei firme din care să rezulte acceptul pentru călătoria în
ţara noastră.
Amintim că,
începând cu 1 noiembrie 2011, în România a devenit obligatorie echiparea
automobilelor cu anvelope de iarnă atunci când temperatura atmosferică scade
sub 7 grade Celsius sau carosabilul este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei.
Potrivit Ministerului român al Transporturilor, anvelopele all season sunt
asimilate anvelopelor de iarnă dacă au înscrise iniţialele M şi S. Conducătorii
autovehiculelor care circulă pe drumurile publice din România acoperite cu zăpadă,
gheaţă sau polei fără anvelope de iarnă sunt sancţionaţi cu reţinerea talonului
şi amendă de până la 4.000 de lei (cca. 890 de euro).
În
final, să precizăm că, în România, preţul mediu al unui litru de carburant
echivalează cu 1,2 euro.