Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Schi la Sinaia

Astăzi vă propunem să mergem la schi, într-una dintre cele mai vechi staţiuni din ţară: Sinaia.

Schi la Sinaia
Schi la Sinaia

, 13.01.2024, 15:10

Astăzi vă propunem să mergem la schi,
într-una dintre cele mai vechi staţiuni din ţară: Sinaia. Situată la poalele Munților
Bucegi, Sinaia a devenit faimoasă încă din secolul al XIX-lea, atunci când aici
a fost ridicat Castelul Peleş, reşedinţa de vacanţă a familiei regale a
României. Construit în anii 1880,
Castelul Peleş este una dintre atracțiile cele mai importante ale orașului, cu
arhitectură impresionantă și detalii artistice ce reflectă influențe europene
și orientale.


În staţiunea Sinaia se poate practica cel
mai bun schi de altitudine din România, aici existând un domeniu schiabil de 22
km, cu pârtii cu grade de dificultate diferite, incluzând pârtii de nivel începător,
intermediar și avansat, toate echipate cu instalaţii moderne de transport pe
cablu și oferind condiții excelente de schi, incluzând servicii de închiriere
echipament, școli de schi și baruri pe pârtie.


Valentin Trăistaru, şeful şcolii de schi
Europa Schi Star, ne-a spus că tocmai s-a deschis sezonul de schi la Sinaia şi
a ne-a lansat o invitaţie într-o staţiune pregătită la nivel internaţional:

Pârtiile sunt într-o condiţie excepţională, a mai nins şi natural, cu
ajutorul tunurilor (n.r. de zăpadă) şi
pregătirii foarte bune a echipei de oameni care pregătesc pârtiile este un
strat de aproximativ 30 cm. Sunt condiţii chiar superbe. La acest moment cred
că este singurul loc unde se poate schia pe nişte pârtii mai lungi, care sunt
de culoare albastră şi roşie. În acest moment Varianta, una pentru începători,
de culoare albastră, Lăptic, sau 2 Valea Soarelui, majoritatea de sus din masiv
sunt funcţionale.


Atunci când este zăpadă abundentă, schiorii
experimentaţi se pot bucura de pârtia Carp, care porneşte de la Cota 2000 şi ajunge
până la Cota 1.400. Transportul pe cablu este asigurat de vechea telecabină, încă
în funcţiune, dar şi de un telescaun modern. Din Sinaia până la Cota 2000 se
poate ajunge şi cu o mai nouă telegondolă. În Valea Dorului cele trei piste,
deservite de telescaun, au ca punct final o cabană cunoscută pentru că în zilele
cu soare, turiştii se opresc din schiat şi se întind la soare, în căutarea unui
bronz sănătos de munte.


Tarifele la transportul pe cablu au rămas
la fel ca cele din sezonul trecut. Astfel, o cartelă cu 24 de puncte costă 100
de lei (20 de euro) pentru adulți și 60 de lei (12 euro) pentru copii. Cea mai
scumpă cartelă, cu 300 de puncte, îi costă pe adulți 825 de lei (165 de euro)
și 540 de lei (108 euro) pentru copii. Prețurile skipass-urilor diferă în
funcție de zilele săptămânii. Un skipass valabil o zi întreabă costă 210 lei (42
de euro) de luni până vineri și 230 de lei (46 de euro) în zilele de sâmbătă și
duminică. Aceeași cartelă, valabilă două zile, costă 395 de lei (79 de euro). Menţionăm
că o urcare cu gondola sau cu cabina consumă 6 puncte, iar una cu teleschiul,
trei. Cei care nu vor să schieze, dar își doresc să ajungă la cota 2000 trebuie
să plătească 95 de lei (19 euro) pentru o cartelă valabilă o urcare și o
coborâre. Totuşi pentru a vă bucura de schi la Sinaia este recomandat să
consultaţi prognoza meteo, pentru că în zilele cu vânt puternic telecabina nu
urcă până la 2000 de metri.


Deşi sunt funcţionale numai patru din cele
17 pârtii omologate de la Sinaia, putem deja spera să ne bucurăm de un sezon
bun pe schiuri şi poate şi de o coborâre pe Drumul de Vară, peste ceva vreme,
pârtia cea mai lungă din staţiune, ce măsoară aproape trei kilometri.






RadioRomaniaInternational · Vizitati Romania 13.01.2024
Cetatea Alba Carolina, poarta1 (foto: Primăria Municipiului Alba Iulia)
Vizitați România sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Alba Iulia

Pentru cei interesaţi de istorie, Alba Iulia reprezintă anticul Apulum. Vizitatorii se opresc în Cetatea Albă Carolina, o fortăreață cu...

Alba Iulia
Palatul Vulturul Negru (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Vizitați România marți, 19 noiembrie 2024

Oradea

Situat la mică distanţă de frontiera cu Ungaria, Oradea este unul din marile oraşe ale României şi, totodată, o interesantă destinaţie...

Oradea
Saschiz
Vizitați România sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Saschiz

Istorie, tradiție, case săsești bine restaurate, dar și câteva obiective turistice remarcabile au făcut ca locul despre care vorbim astăzi să...

Saschiz
Piața Unirii din Timișoara / Foto: Ovidiu Oprea
Vizitați România marți, 12 noiembrie 2024

Timişoara

După ce în 2023 a fost Capitală Europeană a Culturii, Timișoara, cel mai mare oraş din partea vestică a României, continuă să atragă...

Timişoara
Vizitați România sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Piatra Neamţ

Astăzi vă invităm într-un oraș cochet și liniștit de provincie, al cărui farmec este dat în primul de atmosfera medievală din zona...

Piatra Neamţ
Vizitați România marți, 05 noiembrie 2024

Mărginimea Sibiului

Mărginimea Sibiului era cunoscută încă din anii 70 ai secolului trecut ca o destinaţie în care turiştii puteau dormi la localnici,...

Mărginimea Sibiului
Vizitați România sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Invitaţie în comuna Dâmbovicioara

Astăzi mergem într-un loc de poveste, în comuna Dâmbovicioara, din judeţul Argeş, unde oameni inimoşi s-au mobilizat pentru dezvoltarea zonei...

Invitaţie în comuna Dâmbovicioara
Vizitați România sâmbătă, 26 octombrie 2024

Bacău

Cu tentaţii precum un patrimoniu natural deosebit, întâmpinându-şi vizitatorii cu un aer deosebit de pur, cu ape, inclusiv izvoare minerale, cu...

Bacău

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company