Cicloturism pe Valea Crişului, în Apuseni
Pentru pasionaţii de plimbări pe bicicletă, comuna Bratca din Munţii Apuseni poate o destinaţie interesantă, la vreme de toamnă
Ștefan Baciu, 03.10.2023, 15:36
Pentru pasionaţii de plimbări pe bicicletă, comuna Bratca din Munţii Apuseni poate o destinaţie interesantă, la vreme de toamnă. Situată la circa 70 de km est faţă de Oradea şi la aproape 100 de km vest faţă de Cluj, comuna Bratca a devenit un reper pentru cei care doresc să urmeze trasee accesibile, de câţiva km, pe biciclete, pe drumurile care leagă satele comunei Bratca. Gabriel Bonaciu este un promotor al unor astfel de programe, de vizitare a unor obiective turistice şi a unor atracţii naturale situate de rute care pot fi parcurse cu bicicletele
„Oricare dintre localitățile din județul Bihor, sunt deschise pentru astfel de experiențe. Fiind vorba de Valea Crișului, comuna Bratca, pot să spun că în această localitate, în special în Valea Crișului, dacă vor veni în această toamnă, vor putea vizita o biserică de lemn care este veche de peste trei secole. De asemenea, se pot întâlni cu comunitatea locală, o comunitate extraordinară care împreună cu părintele Duluş Nicolae, preotul paroh al bisericii ortodoxe din localitate, au reușit să renoveze biserica, au reușit să îi schimbe acoperișul. Turiștii pot scana un pod QR și pot afla în diferite limbi în limba română, engleză și franceză istoria bisericii, precum și informații referitoare la construcția bisericii, la pictura din interiorul acesteia. După ce au vizitat acest moment istoric sau înainte de vizitarea acestui monument istoric, le recomand să mănânce cu încredere din produsele tradiționale, produsele gătite de localnice de harnicele localnice din Valea Crișului.”
Altadă, satul Valea Crişului avea un alt nume, Valea Neagră, denumire care provine de la culoarea neagră pe care o avea râul, din cauza spălării zăcământului de cărbune pe care este aşezat satul. Activitatea minieră a devenit însă istorie, iar acum apele sunt mult mai curate. Trenul reprezintă o alternativă de luat în seamă pentru cei vor să ajungă în acest sat, după cum subliniază Gabriel Bonaciu, care ne face şi alte recomandări „Cei care doresc să fac să viziteze Valea Crișului, comuna Bratca, pot ajunge foarte ușor trenul. Există o companie care are montate în interiorul trenurilor suporturi speciale pentru biciclete astfel încât ei ei să călătorească civilizat. Cei care vin dinspre Cluj pot pot folosi aceste trenuri sau cei care pleacă dinspre Oradea spre Valea Crișului pot călători cu aceste trenuri. Intră într-o destinație de un pitoresc aparte, unde pot face plimbări cu căruțele trase de cai sau pot face plimbări pe jos până la calcarele cu hippuriţi din localitate.”
În rezervaţia de calcare cu hippuriţi de la Valea Crişului, care se întinde pe circa 4 mii de metri pătraţi, puteţi vedea în pereţii calcaroşi, urmele unor moluşte care au trăit în Cretacic şi care s-au pietrificat împreună cu alte elemente din recifele oceanelor de altădată. Programele de vizitare se pot întinde şi pe durata a două … trei zile, vizitatorii având posibilitatea să se cazeze atât în pensiunile din localitate, care sunt la o distanță de circa cinci km față de satul Valea Crișului, dar şi alte pensiuni situate la miximum 15 km depărtare.