Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Timişoara, Capitală Europeană a culturii

Astăzi vă invităm într-un oraş al premierelor: Timişoara. Un oraş în care, în 1732, a fost amenajat primul canal navigabil din spaţiul românesc, iar în 1884 a devenit primul oraş european iluminat electric în întregime

Timișoara (Foto: pixabay.com)
Timișoara (Foto: pixabay.com)

, 28.01.2023, 14:14

Astăzi
vă invităm într-un oraş al premierelor: Timişoara. Un oraş în care, în 1732, a
fost amenajat primul canal navigabil din spaţiul românesc, iar în 1884 a
devenit primul oraş european iluminat electric în întregime. În decembrie 1989,
Timişoara a fost oraşul în care a început revoluţia anticomunistă care a dus
câteva zile mai târziu la căderea regimului comunist din România. Cu doi ani
întârziere din cauza pandemiei, Timişoara a devenit oficial Capitală Europeană
a Culturii 2023, alături de Elefsina (Grecia) şi Veszprém (Ungaria).


Ne aflăm în vestul ţării, într-un oraş cu tradiţie multiculturală, aflat la mai puţin
de 700 km distanţă faţă de 13 capitale europene, ceea ce îl face uşor accesibil
vizitatorilor din întreaga lume. Timișoara este municipiul de reședință al
județului Timiș şi încă din 2019 a început pregătirile pentru anul care urma să
însemne consacrarea sa europeană. Au apărut trasee turistice tematice pe
parcursul cărora vizitatorii să afle că păşesc pe locuri pe care altădată
călătorul era purtat de bărci sau că în spatele ferestrelor închise dăinuie
poveşti de dragoste. Timişoara are un trecut ascuns în legende seculare ce
aşteaptă să fie descoperite. Centrul concentrează un număr impresionant de
palate și clădiri care încă păstrează gloria și arhitectura spectaculoasă de pe
vremuri, în stil preponderent baroc vienez, de unde și denumirea Timișoarei de
Mica Vienă. Dar și stilurile neo-bizantin și Art Nouveau care şi-au pus
amprenta pe numeroase clădiri. Aici pot fi admirate palatele: Lloyd, Neuhausz,
Marbl, Palatul Camerei de Comerț și Industrie, Palatul Dauerbach, Palatul
Loffler, Palatul Hilt-Vogel, Palatul Szechenyi și Palatul Weiss. Majoritatea
găzduiesc astăzi restaurante cu diferite specifice culinare, instituții sau
magazine. Timişoara e şi singurul oraş din Europa care are trei teatre de stat,
în trei limbi diferite: română, germană şi maghiară.


Lansarea oficială a programului Capitală Europeană a
Culturii 2023 va avea loc la 17 februarie, iar Simion Giurcă, directorul
Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei, ne-a spus cât de pregătit e oraşul
pentru anul acesta: Timișoara este un oraș cu o infrastructură
turistică bine dezvoltată. În ce privește atracțiile turistice, ele sunt
suficiente pentru acest moment. Vor fi foarte multe evenimente care vor
completa agenda celor care vin în Timișoara. Numai în cadrul programului
Timișoara capitală culturală vor fi peste 1500 de evenimente. În plus, tot ce
apare pe programul instituțiilor culturale din Timișoara, operă, cele 3 teatre,
teatru de păpuşi, Filarmonica și foarte
mulți operatori culturali, care oferă diverse programe, concerte, festivaluri.
Cei care vin în Timișoara vor avea cu siguranță ce să facă, vor avea ce să
experimenteze. Și nu trebuie uitat că în jurul Timișoarei mai avem niște locuri
frumoase, avem niște crame deosebite de pe dealul Recașului, dealurile
Silagiului sau Petrovaselo. Avem lucruri frumoase de văzut în întreg județul
Timiș și întreaga regiune.


O destinaţie ce nu poate fi ratată anul acesta, după cum
a întărit Simion Giurcă, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei: Adresez ascultătorilor dumneavoastră invitația călduroasă să vină să
viziteze Timișoara în acest an, să se bucure de multitudinea și diversitatea
diferitelor manifestări culturale, să se bucure de ospitalitate a
timișorenilor, de gastronomia noastră, de arhitectură, istorie și zestrea
culturală.


Rămâneţi alături de noi pentru alte sugestii de
călătorie, atât din Timişoara, cât şi din toată ţara!


RadioRomaniaInternational · Vizitați România – 27.01.2023
Cheile Dâmbovicioarei (foto: Mariana Chiriţă/ RRI)
Vizitați România sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Invitaţie în comuna Dâmbovicioara

Astăzi mergem într-un loc de poveste, în comuna Dâmbovicioara, din judeţul Argeş, unde oameni inimoşi s-au mobilizat pentru dezvoltarea zonei...

Invitaţie în comuna Dâmbovicioara
Complexul muzeal Ion Borcea - Bacău (sursa foto: facebook.com/complexulmuzealionborceabacau)
Vizitați România sâmbătă, 26 octombrie 2024

Bacău

Cu tentaţii precum un patrimoniu natural deosebit, întâmpinându-şi vizitatorii cu un aer deosebit de pur, cu ape, inclusiv izvoare minerale, cu...

Bacău
Piaţa Mare din Sibiu (foto: Ştefan Baciu, RRI)
Vizitați România marți, 22 octombrie 2024

Sibiul şi împrejurimile sale

Atestat pentru prima dată în anul 1191 sub numele de Cibinium, orașul Sibiu s-a dezvoltat într-o zonă strategică, nu departe de trecătoarea de...

Sibiul şi împrejurimile sale
Breaza (sursă foto: statiunea breaza facebook)
Vizitați România sâmbătă, 19 octombrie 2024

Breaza

Ne aflăm la aproximativ 100 de kilometri de Bucureşti, în județul Prahova, într-o localitate aflată în zona subcarpatică, la o altitudine de...

Breaza
Vizitați România marți, 15 octombrie 2024

Iaşi, în culori de toamnă

Având o populaţie de aproape 400 de mii de locuitori, Iaşi este unul dintre cele mai mari oraşe ale României și are multe locuri atractive...

Iaşi, în culori de toamnă
Vizitați România sâmbătă, 12 octombrie 2024

Pe bicicletă, în Parcul Naţional Semenic

Astăzi vă lansăm o invitaţie la turism activ. Mergem în judeţul Caraş-Severin, în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, pe traseele de...

Pe bicicletă, în Parcul Naţional Semenic
Vizitați România marți, 08 octombrie 2024

Case tradiționale din Gorj

În multe judeţe ale României sunt muzee în care sunt expuse case tradiţionale, construite din diferite materiale şi având diferite...

Case tradiționale din Gorj
Vizitați România sâmbătă, 05 octombrie 2024

Judeţul Timiş

Mergem astăzi în vestul României, în judeţul Timiş, pentru a-i descoperi secretele.     Capitală Europeană a Culturii în anul...

Judeţul Timiş

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company