Salina Târgu Ocna
Ajungem astăzi în partea estică a României, în stațiunea turistică Târgu Ocna, recunoscută pentru peisajele pitorești, dar și pentru mina de sare de aici.
Daniel Onea, 04.10.2022, 14:14
Ajungem astăzi în
partea estică a României, în stațiunea turistică Târgu Ocna, recunoscută pentru
peisajele pitorești, dar și pentru mina de sare de aici. Când ajunge
în zona Târgu
Ocna, turistul e înconjurat de
dealuri pline de păduri, iar
pe drumul spre
salină se simt
deja aerosolii salini.
Din punctul de
intrare în salină, se coboară cu
mijloacele de transport
în subteran, în
adâncul pământului, la 240 de m adâncime. Este un loc în
care aerul e benefic pentru
toți vizitatorii, spune Dominic
Bogdan, directorul Salinei Târgu Ocna.
Este un
mediu cu o
temperatură constantă, între 13 și 13,5 grade, în
funcție de perioada
anului. Vara este puțin mai
cald, iarna e
puțin mai rece, dar variația
temperatură este foarte
mică, iar umiditatea relativă
nu are variații.
Aerul este foarte
curat. Nu are alergeni,
poluanți și este puternic ionizat
cu ion de
sodiu, calciu, magneziu.
Punctul turistic este
amenajat la nivelul
orizontului nouă al
exploatării miniere. De acolo
s-a extras sare și
s-au format niște
camere în masivul
de sare. În
zona respectivă s-au
construit foarte multe
puncte de atracție.
Avem prima biserică
ortodoxă din Europa,
care a fost
construită în masivul
de sare în anul 1992.
Apoi, avem magazine de suveniruri, magazin
de produse alimentare,
locuri de joacă
pentru copii și un muzeu
al sării. Există un teren
de fotbal, se poate
juca volei, baschet,
avem teren de
minigolf, mese de
tenis, de biliard,
scaun VR, iar pentru
copiii mai mici
avem și tobogane
gonflabile și, bineînțeles,
avem și carturi. Există amenajată o
pistă amenajată în salină.
În salină există
și o sală
de spectacole care
a fost construită
în anul 2014, în care se organizează spectacole de dans, teatru. La suprafață, veți găsi un
magazin de suveniruri
al Salinei Târgu
Ocna, de unde se
pot cumpăra veioze
făcute din sare
de către salariați sau
sare de baie. Iar, dacă vă programați vizita în
Salina Târgu Ocna în sezonul cald, mai există o atracție turistică. Dominic
Bogdan, director. T Din mijlocul
lunii iunie până
la mijlocul lunii
septembrie, avem un
ștrand cu apă
sărată, care a
fost construit în
anul 2010 și
care e destul
de popular în
rândul celor care
locuiesc în zonă,
dar și în
rândul turiștilor, datorită
proprietăților curative ale
apei sărate. Pentru că
apa din ștrand
are o concentrație
de cel puțin
285 de grame de sare pe litru
de apă, ajută în
tratarea multor afecțiuni.
Există un loc
unde se poate
servi masa, există
un magazin alimentar,
există un punct
de prim ajutor,
terase. Este, bineînțeles,
dotat cu tot
ceea ce trebuie, la
standarde înalte.
În fiecare
an se fac
investiții în domeniul turismului,
spune Dominic Bogdan, directorul Salinei Târgu Ocna, astfel încât mijloacele de
transport să fie mai moderne, iar experiența generală a turiștilor să fie și
mai plăcută. Dacă se
vor întoarce, vor
vedea îmbunătățiri, iar pe
cei care n-au fost
îi invit, pentru
că este o
experiență unică, nu de
multe ori ai ocazia să cobori în subteran, iar, la final,
să poți plecat
mulțumit că ai
avut o zi frumoasă.
În plus, sunt și foarte
multe locuri de
vizitat, avem atracții turistice
care sunt în
jurul salinei sau
în localitățile din
apropiere.
Invitația a fost
lansată. Vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum
bun și vreme frumoasă!