Ecobrunch în Ţinutul Zimbrului
Vă propunem astăzi să ne oprim într-un tărâm de legendă: Ţinutul Zimbrului. Ne aflăm în partea Nordică a judeţului Neamţ.
Ana-Maria Cononovici, 24.09.2022, 16:59
Vă propunem astăzi să ne oprim într-un
tărâm de legendă: Ţinutul Zimbrului. Ne aflăm în partea Nordică a judeţului
Neamţ. Ținutul Zimbrului este destinația ecoturistică ce se suprapune peste
Parcul Natural Vânători Neamț, orașul Târgu Neamț, comunele Agapia, Bălțătești,
Crăcăoani și Vânători Neamț.
Maria Mihăilescu, proprietară de pensiune
în Ţinutul Zimbrului, ne-a spus de unde a început povestea Ecobranchului:
Povestea a început când am venit în Ținutul Zimbrului, când m-am
apucat de agroturism. Venită din București, au venit 2 fete tinere și mi-au
spus despre Ținutul Zimbrului și mi s-a părut o poveste extraordinară. În
toamnă au zis să facem un eveniment și a ieșit un eveniment frumos. Toată lumea
a zis că a fost ca la o petrecere mare: într-o curte de familie, cu zâmbete, cu
bucurii, în livada cu meri. Şi am făcut
și în al 2-lea an și mai frumos și mai mare. Au venit și mai mulți oameni. Şi
am zis să creăm tradiția, să știe lumea că toamna, la grădina cu meri în Agapia
se face un ecobranch, care înseamnă mâncare, tradiții, meșteri populari,
ateliere, plimbări la pas prin pădure, prin locurile minunate care sunt aici.
Un eveniment ce, în timp, a devenit
tradiţie: A treia ediție este și sperăm ca oamenii să
vină și să mai facem multe tradiții, să se cunoască locurile astea minunate:
Ținutul Zimbrului înseamnă Creangă, Eminescu, Veronica, multă istorie, Ștefan
cel Mare, înseamnă și multe mănăstiri Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Sihăstrie
și multe case memoriale. Vă primim cu aperitive de la Nea Ion Măcelaru, sunt niște tineri care și-au deschis o
afacere tradițională cu mezeluri. Fiecare pensiune care vine la noi vine cu un
fel de mâncare care e specific lor. Noi avem ciorba de hribi, avem proțap de
oaie care arată spectaculos! Ciorbă de
pește, sărmăluțe, ghiveci moldovenesc și multe, multe altele. Plus
meșterii populari care sunt deosebiți și mulți producători locali cu tot felul
de conserve. Sunt mulți oameni care pun
suflet. Vrem să promovăm Ținutul Zimbrului și să fim o poveste.
Şi dacă tot zimbrul este aici personaj de
poveste, vă mai putem spune că la Centrul de vizitare al Parcului Natural
Vânători Neamţ vă puteţi anunţa intenţia de a descoperi zimbrii în libertate,
cu 48 de ore înainte, astfel încât rangerii de aici să vă conducă prin pădure.
O vizită poate dura 2, 3 până la 4 ore. Suprafaţa parcului având 110 hectare,
zimbrii pot fi găsiţi în jumătate de oră, dacă sunt în zona hrănitorilor, dar
pot fi căutaţi şi 2-3 ore. Tot la
Centrul de vizitare sunt amenajate o sală de educaţie ecologică, o expoziţie de
fotografii vechi şi Muzeul Zimbrului, în care sunt diverse exponate.
Dintre tentaţiile zonei amintim şi culmi
submontane împădurite, pădure de foioase, codrii de aramă, pădurea de
argint (numite aşa datorită lucirii frunzelor de stejar), rezervație naturală
întinsă pe 7 hectare, dar şi Cetatea Neamţului, martora din timpuri străvechi a
creşterii şi descreşterii zonei. La adăpostul zidurilor impunătoare, urcând pe
pasarela pe piloni, Cetatea Neamţului îşi aşteaptă vizitatorii cu mai multe
încăperi populate cu statui reprezentând oşteni, ţărani, în cuhnie, în sala
mare, chiar şi în temniţă.
Invitaţia a fost lansată. Căutaţi
evenimentele organizate în Ţinutul Zimbrului şi profitaţi de ele pentru a vă
familiariza cu locuri pline de savoare!