Turism ecvestru în România
O vacanță în care se pot face călătorii călare prin România, traversând Munții Carpați, dealurile și câmpiile, râurile, pădurile și satele străvechi pare a fi oferta perfectă pentru mulți.
Daniel Onea, 06.10.2020, 16:19
O vacanță în care se pot face călătorii călare prin România, traversând Munții Carpați, dealurile și câmpiile, râurile, pădurile și satele străvechi pare a fi oferta perfectă pentru mulți. Însă, deși la prima vedere, totul pare foarte atrăgător există câteva detalii pe care trebuie să le cunoaștem înainte de a ne gândi la o vacanță prin care să descoperim locuri noi călare. Mugur Pop, ghid de turism ecvestru și instructor, membru al Federației de Turism Ecvestru, spune că turismul ecvestru în România este, cu siguranță, un subiect care poate fi abordat pertinent.
Avem o istorie deja. Sunt mai bine de 20 de ani de când se organizează această formă de turism în puține locuri încă, din păcate, dar la standarde corelate cel puțin cu nivelul european. În ultimii ani, am văzut o explozie de centre de echitație, care arată interesul în domeniu. Turismul ecvestru așa cum l-am promovat noi și cum își propune și Federația Română de Turism Ecvestru nu presupune un program simplu: urcare pe cal și plimbare. Partea culturală, de interpretare a naturii, de descoperire a tradițiilor și chiar a unor produse locale pe care oamenii le pot folosi la pensiuni și în cadrul programelor fac ca turismul ecvestru să nu însemn o goană călare. E o abilitate de a te întoarce în timp. Mergem în programe ecvestre așa cum oamenii umblau acum sute de ani prin țară. Astfel, e deja un demers cultural interesant.”
România e, în principal, o destinație ecvestră din punct de vedere geografic, al ofertei turistice, spune Mugur Pop. Acesta a coordonat un proiect numit Călare în Carpați” prin care s-au abordat niște zone specifice. Asta a însemnat deschidere de trasee în Munții Măcin, Munții Călimani, Munții Retezat, în Munții Rodna și în Munții Apuseni. Însă, dacă nu avem experiență, ne putem gândi să explorăm aceste zone călare? Răspunsul nu este unul pozitiv. Însă un turist fără experiență poate face o vizită. Iar vizită” e termenul corect, spune Mugur Pop, ghid de turism ecvestru și instructor, membru al Federației de Turism Ecvestru.
Ne poate vedea pe noi, poate vedea caii și putem povesti. Din păcate, iar acest lucru trebuie subliniat, lumea are impresia că, deși nu ai mai făcut echitație niciodată, poți călări într-un program de două, trei sau de o săptămână. Însă este un lucru total fals. Fără nicio pregătire, pentru cal, ești o traumă și un abuz, iar pentru turistul care se vrea foarte îndrăzneț va fi o dezamăgire mare. Din păcate, călătoriile din programele ecvestre, de ore, zile, o săptămână, presupun cel puțin un nivel de pregătire de bază. Există produsele de agrement, cum le numim noi, în jurul fermei, în jurul centrului ecvestru, cu trăsura, care încearcă să apropie lumea interesată de cai de ceea înseamnă cu adevărat turism ecvestru. Se poate face o vacanță sub forma unui curs de călărie, însă o săptămână nu e un termen realist astfel încât cineva să poată acumula destulă experiență pentru a se îndrepta spre turism ecvestru – asta însemnând zile călare. Printr-un curs de călărie intensiv, poți obține niște rezultate, în funcție și de abilitățile și aptitudinile personale, și te poți bucura de elementele turismului ecvestru.”
Pentru turiștii cu experiență, există trasee ecvestre în natură, prin satele românești și trasee ce includ vizitarea diferitor obiective turistice. Aceștia pot urca pe munte, se pot plimba pe cursul unui râu, pot alerga la galop peste văi, dealuri și câmpii. Hergheliile din țară care se ocupă cu turismul ecvestru au trasee bine stabilite și oferă un program interactiv atât pentru adulți cât și pentru copii. Dacă însă nu aveți experiență, o vizită la o herghelie sau la un centru de echitație vă va asigura o vacanță de neuitat.