Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, Sibiu
Situat în centrul României, la Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA este una dintre cele mai importante instituții etnomuzeale din România și, mai ales, un spațiu al experiențelor.
Daniel Onea, 08.10.2019, 14:42
Situat în centrul
României, la Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA este una dintre cele mai
importante instituții etnomuzeale din România și, mai ales, un spațiu al
experiențelor. Nu vă așteaptă o vizită obișnuită, de sinteză a ruralului
românesc, ci un adevărat prilej de integrare într-o lume considerată de mult
apusă.
Muzeul în aer
liber ocupă 132 de hectare și are mai mult de 400 de exponate, după cum aflăm
de la Mirela Iancu, director de marketing cultural al instituției. Vorbim nu numai despre mori și
alte instalații tehnice, ci de gospodării întregi care reproduc un mod de viață
și de muncă pe care încă mai avem norocul să-l întâlnim în anumite sate din
România. Tururile ghidate se programează de obicei la datele de contact pe care
le găsiți pe site-ul nostru sau prin contact direct a paginii de Facebook
Muzeul Astra . De asemenea, traseul poate fi parcurs pe jos sau cu trăsura
trasă de cai. Iarna, trăsurile sunt înlocuite cu sănii. Pe teritoriul muzeului
se găsesc două restaurante tradiționale, unde puteți găsi și meniuri adecvate
tematicii muzeului.
Muzeul Astra s-a
reinventat și modernizat de-a lungul timpului, reușind să asigure turiștilor o
experiență de neuitat. Colaborările internaționale sunt din ce în ce mai
diverse și mai numeroase. Avem un parteneriat strategic cu Norvegia.
Am dus la bun sfârșit două proiecte importante care au dezvoltat foarte mult
muzeul în aer liber. Este vorba de Centrul Astra pentru Patrimoniu. E zona de
laboratoare și depozite de patrimoniu. Apoi, Pavilionul Muzeal Multicultural,
poarta de intrare în muzeul în aer liber. Este o clădire nouă, care adăpostește
cele mai moderne facilități de primire a publicului, dar și expoziții
permanente ale Muzeului Civilizației Transilvane, expoziții temporare, săli de
conferință și educație muzeală și galeriile de artă populară – spațiul în care
toți meșterii din țară au ocazia să-și valorifice produsele.
Cartea de
impresii a muzeului este tot timpul deschisă pe masă, în holul principal. Există
foarte multe reacții și aprecieri pe Trip Advisor sau pe pagina de Facebook a
Muzeului Astra din Sibiu. Turiștii sunt mai mult decât uimiți când ajung aici,
într-un muzeu cu o istorie bogată. Muzeul în aer liber a fost înființat în
anii `60, bazat pe o cercetare care începuse cu mai bine de zece ani înainte. A
fost înființat de reputatul etnograf și muzeolog Cornel Irimie, cel mai
cunoscut discipol al lui Dimitrie Gusti. A fost înființat ca un muzeu al
tehnicii populare în încercarea de a pune în valoare ingeniozitatea zonei
rurale și de a salva patrimoniul preindustrial din România. Au fost
repertoriate în anii ’50 mai mult de 5.000 de instalații tehnice care existau pe teritoriul
României. Dintre ele, într-o comisie națională formată din etnografi au fost
selectate, rând pe rând, mori, joagăre, pive, tot felul de demonstrații de
ingeniozitate tehnică și au fost transferate în muzeu începând cu anul 1961.
Sărbătoarea recoltei, Noaptea Cercetărilor,
Marketingul și educația în muzee, Cultură și gastronomie locală, Povestea
Lânii, Festivalul tarafelor și fanfarelor, iată câteva dintre evenimentele
organizate pe parcursul lunii septembrie la Muzeul Astra. Pe lângă numeroasele
evenimente organizate aici, puteți oricând să vizitați expozițiile temporare
sau permanente ale muzeului. Prețul unui bilet de intrare este de 25 de lei (5
euro) pentru adulți. Copiii sub șase ani
beneficiază de intrare gratuită, iar taxa de ghidaj într-o limbă străină
este de 250 de lei (50 euro) pe oră.