Judeţul Prahova
Vă propunem astăzi să descoperiţi alături de noi judeţul Prahova, altfel decât prin prizma staţiunilor montane de aici.
Ana-Maria Cononovici, 17.09.2019, 13:24
Vă propunem astăzi să descoperiţi alături de noi judeţul Prahova, altfel
decât prin prizma staţiunilor montane de aici. Ne aflăm într-una dintre regiunile turistice cele
mai renumite din Munții Carpați, pe traseul râului Prahova, în partea de
sud-est a României.
Dincolo de mult cunoscutele staţiuni montane Breaza, Sinaia, Bușteni şi
Azuga, judeţul Prahova îmbie şi cu alte atracţii. Aflăm mai multe de la Emilia
Iancu, directorul Muzeului judeţean de ştiinţele naturii Prahova: Aveţi ce vizita în judeţul Prahova, aproape că vorbele nu înseamnă
nimic. În oraşul Ploieşti găsim Muzeul Petrolului, care prezintă istoria petrolului,
modul în care a evoluat industria petrolieră în România. În afară de acesta,
există în oraşul Sinaia Muzeul Rezervaţiei Bucegi, care prezintă rezervaţia cu
tot ce are ea deosebit ca floră şi faună. În oraşul Slănic avem Muzeul Sării,
care ne prezintă metodele de extracţie ale sării şi totodată principalele
aspecte de vizitat din oraşul Slănic, oraş turistic, unde există şi o salină
care poate să fie vizitată.
În oraşul Vălenii de Munte, un oraş cu un relief
deosebit şi o climă deosebită, poate să fie vizitat Muzeul Văii Teleajenului,
un muzeu care prezintă peisajul antropic, începând de la şes şi celelalte
aspecte legate de floră şi faună a Văii Teleajenului, legat de cele patru
anotimpuri. Acolo cântă cucul, urlă lupul, este deosebit de interesant şi
atractiv, interactiv şi acesta. Urcăm la munte şi vedem Muzeul de flori de
mină, din localitatea Cheia, unde este explicat ce înseamnă florile de mină şi
sunt o mulţime de exponate deosebite. Şi tot la Cheia este un muzeu deosebit,
un muzeu de antropologie, muzeu realizat în casa de vacanţă a antropologului
Francisc Reiner, creator de şcoală de antropologie, un muzeu în care poţi
înţelege ce este antropologia, cu ce se ocupă ea şi ce poate prezenta şi acesta
este tot interactiv.
Dacă rămânem în decorul blând al câmpiei care înconjoară Ploieştiul, putem
descoperi câteva repere ale zonei, păstrate cu grijă de oamenii locului. Conacul
Pană Filipescu este un astfel de exemplu, un muzeu surprinzător, restaurat în
anul 2016, ridicat la mijlocul secolului al XVII-lea, care evocă istoria
familiilor Cantacuzino (care au dominat politica internă şi externă a Ţării
Româneşti de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi până în prima jumătate a
secolului al XVIII-lea) şi Filipescu. În Ploieşti putem afla şi povestea negustorului
Hagi Prodan, care şi-a făcut averea din comerţul cu aramă adusă din Macedonia. Şi
tot aici putem să ne oprim la Casa Dobrescu, monument de arhitectură de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, în care a creat dramaturgul român Ion Luca
Caragiale.
Muzeul Ceasului este un alt obiectiv ce trebuie văzut, odată ajunşi în
zonă. Aici găsim o colecţie unică în ţară, găzduită într-o clădire monument
istoric de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Este vorba de peste 4.000 de
piese, de la cadrane solare, clepsidre, nisiparniţe, ceasuri de mobilier, de şemineu,
de perete, de buzunar şi de călătorie. Majoritatea pieselor functionează şi
astăzi chiar dacă au o vechime de peste 150 de ani.
Un Muzeu inedit este şi Muzeul Omului, despre care am aflat de la Emilia Iancu,
directorul Muzeului judeţean de ştiinţele naturii Prahova: În Prahova întâlniţi
Muzeul Omului, un muzeu deosebit ca temă, un muzeu-şcoală, realizat interactiv,
care poate să fie vizitat absolut de toate categoriile de vârstă, unde fiecare
găseşte un răspuns la întrebarea lui legată de mediu, legată de om, de felul în
care a evoluat, despre structura lui anatomică, cum este localizat în lumea
celorlalte vieţuitoare, animale şi plante, cum trebuie să protejeze mediul şi
care pregăteşte permanent, sub formă de lecţii orice curiozitate legată de
mediul natural.
Cu speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre,
vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie