Muzeul Cetăţii Oradea
Poposim astăzi în nord-vestul ţării, la Oradea, oraş considerat Capitală Art Nouveau, pe care l-am mai vizitat în periplurile noastre.
Ana-Maria Cononovici, 28.08.2019, 11:00
Poposim astăzi în nord-vestul ţării, la Oradea,
oraş considerat Capitală Art Nouveau, pe care l-am mai vizitat în
periplurile noastre. Oraş care în luna iunie a acestui an a primit trofeul
Mărul de Aur, de la preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi
Scriitorilor de Turism, Tijani Haddad, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în
cetatea medievală, în Sala cu grifoni. Ne adăpostim şi noi de căldură intrând
în Cetatea Oradei. Edificiu emblemtic, datând de aproape un mileniu, cetatea
îşi aşteaptă vizitatorii cu mai multe muzee, după cum am aflat de la Angela
Lupşa, director al Muzeului Oraşului Oradea:
Îi aşteptăm,
deoarece, pe tot parcursul sezonului, evenimentele sunt aproape în fiecare
sfârşit de săptămână. Muzeul are peste
20 de expoziţii temporare, dar şi cea mai importantă, pe care dorim să o
viziteze, este cea dedicată generalului Traian Moşoiu, care a eliberat oraşul
Oradea, în 20 aprilie 1919, la 100 de ani am realizat această expoziţie
permanentă, într-un mod inedit, foarte interactivă, care prezintă atât istoria
scrisă de Generalul Traian Moşoiu, cât şi scene ale frontului, din Primul
Război Mondial şi o bucătărie de campanie, atât senzorial, cât şi istoric şi
vizual, vizitatorii se vor bucura de reale experienţe plăcute în muzeul nostru.
Totodată, 100 de ani de la vizita familie regale, în 23 mai, la Oradea, am avut
onoarea de a deschide expoziţia dedicată familiei regale şi acestei vizite,
împreună cu Principele Radu, o altă expoziţie, care prezintă obiecte de
colecţie ale Reginei Maria, dar şi istoria scrisă prin imagini, prezentată
într-un mod inedit în cadrul unei alte expoziţii în Cetatea Oradea.
Ca arhitectură Cetatea din Oradea cuprindea 12
corpuri și 5 bastioane, fiecare bastion purtând un nume diferit. Bastionul
Aurit, orientat spre dealul Pisica (Ciuperca), a fost construit în anul 1572,
ajungând să fie puternic afectat de asediile turcești. În anul 1692 asediul
austriac a avariat grav latura nordică a bastionului, fiind necesare reparații
după ambele evenimente.
Bastionul Bethlen, orientat spre sud-vest, a fost
finalizat în anul 1618. Decenii la rând bastionul Bethlen a fost întărit cu
pământ și nuiele, fiind numit Bastionul de pământ. Numele de Bethlen vine de
la principele Gabriel Bethlen.
Bastionul Ciunt a fost început în timpul domniei
pincipelui Ioan Sigismund și a rămas nefinalizat o bună bucată de vreme, de
aici venind și numele bastionului. Singura dată exactă existentă despre acest
bastion este anul renovării, și anume 1599.
Bastionul Crăișorul a fost finalizat în anul 1570,
avându-l ca proiectant pe arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara. Acoperit
cu un parament de piatră fasonată, latura estică rămâne totuși nefinalizată,
putându-se observa umplutura ce era compusă din: pietre de râu, bucăți de gresie,
cărămizi și fragmente provenite din alte construcții medievale.
Bastionul Roșu a fost ridicat în mai multe etape,
fiind construit pe parcursul a aproape două decenii – din 1580 până în 1598. În
anul 1660, în timpul asediului turcesc, urechea estică a Bastionului Roșu a
fost aruncată în aer. Reconstruirea bastionului a condus la întărirea zidului,
ajungând cu aproape un metru mai gros decât în faza inițială.
Astăzi Cetatea Oradea, cea care a trecut prin
etapa romanică, gotică și renascentisco-barocă, este proaspăt renovată, iar
experienţa vizitatorului se poate prelungi oricât de mult, pentru că cetatea nu
încetează să ofere tot mai multe noutăţi, după cum ne-a povestit Angela Lupşa, director al Muzeului Oraşului
Oradea, complex cultural. Muzeul
oraşului Oradea are mai multe secţii. Printre cele mai importante şi recent
deschise este muzeul dedicat istoriei evreilor din Oradea şi Bihor, urmează
casa Darvas – La Roche, muzeul Seccession şi muzeul francmasoneriei în 2020.
În cetate, vizitatorul îşi poate potoli şi setea
sau foamea, aici existând mulţi comercianţi de mâncăruri tradiţionale româneşti
sau internaţionale, fiind cunoscut că zona prezintă o bogăţie etnică ce se
reflectă atât pe plan cultural, cât şi pe plan culinar.