Muzeul Vivant al Mănăstirii Agapia

Astăzi vă invităm să pătrundeţi în tainele vieţii monahale, vizitând Muzeul vivant al mănăstirii Agapia

Ana-Maria Cononovici, 17.07.2019, 11:00

Astăzi vă invităm să pătrundeţi în tainele vieţii monahale, vizitând Muzeul
vivant al mănăstirii Agapia Istoria Mănăstirii Agapia, construită între anii 1641 – 1643, se întinde pe
parcursul mai multor secole și se reflectă în arhitectura complexului monahal,
care cuprinde incinta cu biserica, cimitirul cu biserica din lemn și satul
monahic, în care se află și o a treia biserică. Muzeul Vivant Agapia este un
ansamblu cultural, format dintr-o casă monahală, anexa funcțională și grădina.
Muzeul rămâne una dintre atracțiile turistice ale zonei, grație diversității
sale, iar construcția stilului monahal reflectă tehnicile folosite de maeștrii
locali până în secolele XVIII – XIX.

Maica Maria Giosanu ne-a primit cu căldură şi ne-a povestit: Mănăstirea Agapia, o mănăstire veche, o mănăstire mare, cu multe
călugăriţe astăzi, dar şi mai multe în trecut. Agapia a fost mănăstire de
călugări până în anul 1803. În momentul în care devine mănăstire de călugăriţe,
se extinde mult, creşte ca număr de persoane, aici apare în mai puţin de 100 de
ai un sat mănăstiresc, cu peste 100 de case, iar la sfârşit de secol XIX -
început de XX, avem aici în jur de 600 de călugăriţe.

Şi tot ea ne-a spus cum a apărut acest Muzeu vivant: Agapia devine foarte
cunoscută, în străinătate, mai ales în momentul Grigorescu, adică după ce Nicolae
Grigorescu pictează biserica cea mai veche (1858 – 1861). Grigorescu, în
momentul în care pictează biserica, era un oarecare, un necunoscut, un oarecare
Nico. După ce reuşeşte să picteze biserica Agapiei, devine marele Grigorescu,
Maestrul. Din acel moment a devenit cunoscut. Agapia este celebră prin pictura
aceasta care atrage mulţi străini. Şi gândiţi-vă la acest impact pentru
turiştii străini, care coboară aici şi văd multe case. Pentru ei, mănăstire
înseamnă o biserică, cu un zid de piatră, câteva chilii, dar iată,
surprinzător, aici se văd foarte multe case şi asta stârneşte curiozitatea.
Maica stareţă s-a gândit să deschidă casa cea mai interesantă, la vizitare,
pentru ca oamenii să intre aici, şi să vadă ce înseamnă Agapia, ce înseamnă o
mănăstire la modul general. De ce e interesantă: pentru că păstrează şi
chiliile din vremurile în care Agapia era mănăstire de călugări.

Casa are două nivele, care comunică printr-o scară interioară. Nivelul de
bază, construit din piatră brută, este păstrat integral şi a suferit doar
câteva ușoare consolidări. A fost ridicat în primii ani ai secolului al
XVIII-lea și are ziduri de aproximativ un metru, grosime. Acest nivel este
organizat în spațiu de locuire – trei
chilii și hol de acces – și spațiu de depozitare, o încăpere pentru unelte, mai
ales pentru olărit și alta pentru alimente, care ține loc și de bucătărie. Aflăm
că spațiile de locuit de la acest nivel redau organizarea unei mici obști de
călugări: bătrânul, schimonahul (sau schimnicul), în chilia neîncălzită și
ucenicul său, în chilia cu cuptor.

Peste nivelul de bază, s-a refăcut, în secolul
al XIX-lea, un parter înalt, cu patru încăperi dispuse simetric, față de holul
median. Organizarea locuinței este tipică pentru mediul monahal. Casa este
acoperită cu covoare din lână, iar pânzeturile au fost fie cusute în mănăstire,
fie aduse ca zestre, de către maici. La intrarea în mănăstire, fetelor
necăsătorite familiile le dăruiau dota care le fusese pregătită pentru nuntă și
de aceea, în interior se regăsesc numeroase lăzi de zestre și textile, din
diferite zone ale țării. Icoanele sunt fie pictate pe pânză, fie litografii
valoroase. Iar istoricul clădirii poate fi decoperit prin numeroasele
fotografii care înfățișează preoții, activitățile obștești și culturale. Tot
aici sunt organizate ateliere de ţesut, olărit sau brutărie pentru copii.