Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Buşteni

Vă invităm azi pe Valea Prahovei, la doar două ore de Bucureşti, să explorăm oraşul-staţiune Buşteni.

Buşteni
Buşteni

, 27.06.2018, 10:23

Vă invităm azi pe Valea
Prahovei, la doar două ore de Bucureşti, să explorăm oraşul-staţiune
Buşteni. Şi cum, potrivit statisticilor, 32% dintre turiştii care vizitează judeţul
Prahova, se opresc aici, Buşteniul ocupă locul al doilea în topul staţiunilor
din zonă. Pentru un aflux atât de mare de turişti, infrastructura turistică a
fost pusă la punct, existând peste 200 de unităţi de cazare, în vile, pensiuni
şi hoteluri.


Cunoscută şi sub
denumirile perla de sub Craiaman sau poarta Bucegilor, staţiunea Buşteni
invită la nu mai puţin de 200 de trasee montane marcate. Fie că vor să vadă
Sfinxul sau Crucea (Eroilor Neamului) de pe muntele Caraiman, fie că vor doar să
se bucure de răcoarea pădurilor, vizitatorii pot folosi trasee montane mai
scurte sau mai lungi sau pot urca cu telecabina. Pentru cei ce doresc să facă
doar câţiva paşi prin pădure, indicat ar fi traseul către Cascada Urlătoarea,
care poate fi străbătut într-o oră, mergând uşor. Dar pentru turiştii mai
antrenaţi există şi trasee dificile, cum ar fi Jepii Mici şi Jepii Mari sau trasee
mai lungi, de 6-7 ore, către Vârful Omu (2505 m).


Chiar şi în plină vară,
dacă iubiţi răcoarea, vă mai puteţi bucura de zăpadă urcând pe firul Văii Albe.


Dar şi pentru aceia care
ar prefera să rămână la poalele munţilor o simplă plimbare poate bucura prin
peisajul spectaculos oferit de vârful Caraiman, dar şi de casele şi vilele
cochete, cu arhitectură rustică. În oraş, pot fi vizitate Casa memorială a
scriitorului Cezar Petrescu şi Castelul Cantacuzino.


Am aflat mai multe
despre Casa memorială a scriitorului Cezar Petrescu, în care scriitorul a
locuit din 1937 până când a murit şi care a devenit muzeu din 1967, de la Octav
Avramescu, muzeograf: În casă sunt trei colecţii interesante, o
colecţie de artă tradiţională, o colecţie de pictură şi alte arte grafice şi
statui care au aparţinut lui Cezar Petrescu, achiziţionate de la artişti care
îi erau contemporani, poate chiar şi prieteni, unii dintre ei, şi oricum
colaboratori la ziarele la care a lucrat. În casă sunt o colecţie de cărţi, o
bibliotecă foarte mare de 13 mii de cărţi şi spre 16 mii de publicaţii
periodice, strânse într-un cabinet de presă. În locuinţa aceasta Cezar Petrescu
s-a mutat la 45 de ani, în ideea de a avea mai mult timp pentru scris, lăsând
în urmă o carieră de publicist şi jurnalist foarte intensă. Aici aveţi o
sufragerie mobilată aşa cum şi-a dorit chiar el. Conceptul muezului este de a
păstra casa exact aşa cum era locuită. În cameră mobilierul este comandat la
meşteri din Bucureşti. În hol aveţi un tablou de Iser, de Demian, Jichidi,
Lowendhal şi statuile de Oscar Han.



Un birou de primire, amenajat
de scriitor la parterul casei sale, unde începe colecţia de cărţi, majoritatea
din această cameră, în franceză, mai multe birouri-bibliotecă, dar şi un balcon
în care se găsesc o cutie de medicamente şi o cutie de cafea cu ibricul din
acea vreme completează oferta casei memoriale.


Deschis în 2010 spre
vizitare, Castelul Cantacuzino inaugura în 2015 Galeria de Artă, prima
expoziție fiind dedicatã pictorului spaniol Salvador Dali. Au urmat expoziţiile
Pablo Picasso, Marc Chagall şi Vincent Van Gogh, pentru ca anul acesta castelul
să găzduiască începând din 16 iunie, expoziția 100 de ani România. 100 de
sculpturi. 100 de zile, un eveniment dedicat aniversării Centenarului. Peste
100 de sculpturi, unele de peste 6 metri înălțime, realizate din aproximativ 80
de tone de material, creaţii semnate de Paul Neagu, Darie Dup, Aurel Vlad,
Mircea Roman, Peter Jecza, Marian Zidaru, Nicolae Fleissig, Liviu Mocan și
mulți alți artiști îşi aşteaptă vizitatorii până pe 24 septembrie. Lucrările
sunt realizate din andezit, lemn, metal, marmură, bronz, piatră, ciment,
granit, sticlă, oțel și alamă.


Cu speranţa că Buşteniul
va reprezenta o destinaţie preferată pentru această vară, vă aşteptăm data
viitoare cu o nouă tentaţie.

Cetatea Alba Carolina, poarta1 (foto: Primăria Municipiului Alba Iulia)
Vizitați România sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Alba Iulia

Pentru cei interesaţi de istorie, Alba Iulia reprezintă anticul Apulum. Vizitatorii se opresc în Cetatea Albă Carolina, o fortăreață cu...

Alba Iulia
Palatul Vulturul Negru (Foto: Ștefan Baciu/RRI)
Vizitați România marți, 19 noiembrie 2024

Oradea

Situat la mică distanţă de frontiera cu Ungaria, Oradea este unul din marile oraşe ale României şi, totodată, o interesantă destinaţie...

Oradea
Saschiz
Vizitați România sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Saschiz

Istorie, tradiție, case săsești bine restaurate, dar și câteva obiective turistice remarcabile au făcut ca locul despre care vorbim astăzi să...

Saschiz
Piața Unirii din Timișoara / Foto: Ovidiu Oprea
Vizitați România marți, 12 noiembrie 2024

Timişoara

După ce în 2023 a fost Capitală Europeană a Culturii, Timișoara, cel mai mare oraş din partea vestică a României, continuă să atragă...

Timişoara
Vizitați România sâmbătă, 09 noiembrie 2024

Piatra Neamţ

Astăzi vă invităm într-un oraș cochet și liniștit de provincie, al cărui farmec este dat în primul de atmosfera medievală din zona...

Piatra Neamţ
Vizitați România marți, 05 noiembrie 2024

Mărginimea Sibiului

Mărginimea Sibiului era cunoscută încă din anii 70 ai secolului trecut ca o destinaţie în care turiştii puteau dormi la localnici,...

Mărginimea Sibiului
Vizitați România sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Invitaţie în comuna Dâmbovicioara

Astăzi mergem într-un loc de poveste, în comuna Dâmbovicioara, din judeţul Argeş, unde oameni inimoşi s-au mobilizat pentru dezvoltarea zonei...

Invitaţie în comuna Dâmbovicioara
Vizitați România sâmbătă, 26 octombrie 2024

Bacău

Cu tentaţii precum un patrimoniu natural deosebit, întâmpinându-şi vizitatorii cu un aer deosebit de pur, cu ape, inclusiv izvoare minerale, cu...

Bacău

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company