Vatra Dornei
Destinaţia noastră de astăzi, aflată în nord-estul României, Vatra Dornei, mai este denumită şi Perla Bucovinei.
Daniel Onea, 09.12.2017, 06:00
Destinaţia noastră de
astăzi, aflată în nord-estul României, Vatra Dornei, mai este denumită şi
Perla Bucovinei. Staţiunea aşezată la o altitudine de 800 de metri, este
cunoscută printre iubitorii sportului montan, dar şi printre cei care doresc
să-şi petreacă un concediu într-o oază de linişte. Aici, în funcţie de
anotimpul ales pentru petrecerea sejurului, puteţi practica sporturi precum
rafting, mountain biking, extreme biking, parapantă, schi sau puteţi face o
plimbare prin parcul staţiunii doar pentru a vă bucura de aerul puternic
ionizat.
În Vatra Dornei veţi
găsi patru pârtii de schi cu lungimi de la 550 de metri la 3.200 de metri şi cu
grade de dificultate uşor şi mediu. Preţul unui curs de schi este de
aproximativ 50 de euro pe zi. Dacă sunteţi amatorii turismului ecvestru, veţi
găsi în Vatra Dornei destinaţia ideală. Veţi putea pleca cu cai de rasă huţulă,
împreună cu ghizi montani specializaţi şi echipamente performante, pe trasee cu
o durată de la câteva ore până la chiar şase zile. În sezonul cald, excursiile
de observare a naturii, de tip foto-safari sunt organizate periodic în zona
Vatra Dornei. Vor porni cu dumneavoastră, în această aventură persoane
specializate care vă vor asigura interpretarea şi identificarea nenumăratelor
plante, animale sau chiar peisaje. Ineditul zonei este că, la 18 km. sud-vest
de Vatra Dornei, în rezervaţia floristică Poiana Stampei, puteţi întâlni o
plantă carnivoră, monument al naturii, denumită Roua cerului.
Petru Ariciuc, şef al
Serviciului de Salvamont, despre staţiunea balneoclimaterică: Vatra Dornei ca staţiune balneoclimaterică
a apărut pe harta Europei încă din anii 1880-1890, când s-au şi edificat
primele clădiri care constituie nucleul staţiunii: poşta, stabilimentul băilor,
izvorul Sentinela, primăria. În urma unor studii de specialitate, s-a
evidenţiat prin 1850 necesitatea, iar mai apoi intenţia imperiului austro-ungar
de a înfiinţa aici o staţiune. Amprenta imperiului a rămas prin clădirile care
încă se mai află în staţiune. Apoi, în perioada interbelică, staţiunea s-a
dezvoltat destul de bine. S-a mărit capacitatea de tratament. După revoluţia
anticomunistă din 1989, asemeni majorităţii staţiunilor s-a constatat o
stagnare şi, apoi, un regres.
Începând din anul 2000,
staţiunea Vatra Dornei s-a dezvoltat constant, continuă Petru Ariciuc, şef al
Serviciului de Salvamont.În momentul
de faţă, există mai multe baze de tratament. Vatra
Dornei, ca staţiune montană, este înconjurată de patru masive montane
importante: Suhard, Giumalău, Călimani şi Munţii Bistriţei. Traseele montane
sunt uşoare, cuprinse între trei şi şapte ore. Se pot petrece şapte zile doar
în jurul Bazinului Dornelor. În staţiunea balneară, se pot trata afecţiuni ale
sistemului nervos periferic, ale aparatului locomotor şi cardiovascular. Parcul
balnear s-a dovedit a avea un grad de ozonificare foarte înalt.
În staţiune, cu ocazia
sărbătorilor de iarnă, este organizat de obicei şi un târg al meşterilor
populari. Veţi găsi aici obiecte din lemn, ţesături şi cusături, costume
populare, obiecte de podoabă şi obiecte specifice sărbătorilor de peste an, cum
ar fi celebrele măşti bucovinene, care
sunt purtate de Anul Nou.