Elena Daniela Bendea, coordonator-adjunct al Filialei LSRS Portugalia

Elena Daniela Bendea are 25 de ani şi este coordonator-adjunct al Filialei din Portugalia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.

Sorin Iordan, 13.04.2021, 16:16

Elena Daniela Bendea are 25 de
ani şi este coordonator-adjunct al Filialei din Portugalia a Ligii Studenţilor
Români din Străinătate. S-a născut în comuna Sălciua, din judeţul Alba. A
obţinut licenţa în inginerie civilă la Facultatea de Construcţii din cadrul
Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi apoi a început un master în inginerie
structurală la aceeaşi instituţie de învăţământ. A ajuns apoi în Portugalia la
Universitatea Nova din Lisabona, graţie unui stagiu de studii Erasmus, şi şi-a
obţinut diploma de master. Daniela se află în Portugalia din septembrie 2019 şi
spune că, deşi a ajuns în peninsulă de una singură, s-a integrat mai uşor decât
se aştepta.

Mă aşteptam să-mi fie greu.
Singura mea cunoştinţă de aici era Cristian (Miculaş – n.r.), colegul meu care
conduce filiala. El era singur în filială aici până să vin eu. Eu nici nu
ştiam, de fapt, de asociaţie până am venit aici. El mi-a prezentat-o, mi-a
propus o colaborare şi mi-a surâs idea. Dar el nu este aici în Lisabona, ci în
nord în Coimbra aşa că nu cunoşteam pe nimeni. Am fost complet singură. Am fost
trimisă la profesorul meu îndrumător, care era şi el tot român, dar nu pot să
zic că aveam cunoştinţe studenţi sau că aveam cu cine ieşi. Mă aşteptam să-mi
fie dificil, dar după o săptămână mă simţeam ca şi cum aş fi de aici, ca şi cum
aici aş fi trăit jumătate din viaţă. Nu m-am simţit complet ca o străină pentru
că o grămadă din colegii mei erau din Brazilia, din Angola, din Mozambic aşa că
mi-a fost foarte uşor să mă integrez. Portughezii sunt oameni foarte calzi şi
foarte deschişi. Nu am avut nicio secundă sentimentul de, nu ştiu, repulsie din
partea lor pentru faptul că sunt româncă. Nu.

Daniela a devenit membru al LSRS Portugalia în urmă cu un an şi în ciuda faptului că împreună cu şeful filialei Cristian Miculaș au început o campanie de recrutare, pandemia le-a pus beţe în roate, iar demersul lor a eşuat deocamdată.

Aici e lockdown de câteva luni de zile şi e foarte dificil să luăm legătura cu studenţii români. Avem ceva planuri de cum să-i atragem, de cum să luăm mai bine legătura cu ei. Avem noroc şi cu ambasada, care este alături de noi şi am avut o colaborare foarte frumoasă şi avem o legătură foarte bună cu doamna ambasador (Ioana Bivolaru – n.r.). Momentan, cum suntem o ligă micuţă, activitatea noastră se desfăşoară online şi pe reţelele sociale. De exemplu, acum avem un proiect prin care vrem să prezentăm toate universităţile din Portugalia. Aşa mi se pare că putem intra şi mai uşor în legătură cu elevi sau studenţi interesaţi să studieze la una dintre aceste universităţi. În rest, încercăm să ajutăm centralul, cumva proiectele cumune cu alte filiale. Alte filiale care sunt mai mai şi au o comunitate mai mare ne-au ajutat foarte mult cu tot ce înseamnă training-ul, dar vrem şi noi să punem la cale un Ghid al studentului prin care, efectiv, să ajutăm un student să nu mai fie în situaţia noastră a celor care am pornit de la zero.

În prezent, Daniela lucrează ca inginer structurist la compania de proiectare MCABX, însă viitorul ei nu este în construcţii. Îşi doreşte să obţină o bursă de doctorat şi să-şi continue studiile în cercetare. Spune că este atrasă foarte mult de acest domeniu, iar profesorii care i-au coordonat lucrarea de master au îndemnat-o să-şi urmeze visul. În acest sens, Daniela a depus deja dosarul pentru obţinerea bursei, iar acum aşteaptă răspunsul pe care l-ar putea primi la începutul verii. Am întrebat-o ce planuri are şi dacă întoarcerea în România îi surâde din perspectiva unui cercetător având în vedere cât de subfinanţat este acest domeniu în ţara noastră.

Totul depinde de cum va decurge doctoratul. Eu mă simt atrasă, momentan, foarte mult de cercetare. Dacă plăcerea aceasta persistă, voi continua şi cu un post-doctorat, dar mi-ar plăcea într-un final, peste câţiva ani, să mă văd predând într-o universitate. Mi-ar plăcea să mă întorc şi să predau la una din universităţile din România pentru că e foarte important ca noi, cei care vrem să facem cercetare şi plecăm din România, să ne amintim de ce am plecat. De ce? Pentru că cercetarea e la pământ. Hai s-o dezvoltăm atunci, să încercăm să schimbăm ce nu merge bine la noi în ţară.