Muncind în România
Guvernul României a aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă în acest an.
Sorin Iordan, 09.01.2024, 14:18
Guvernul României a aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă în acest an. Purtătorul de cuvânt al Executivului de la Bucureşti, Mihai Constantin, a transmis că decizia a fost luată în urma consultărilor cu sindicatele şi patronatele şi are în vedere evaluarea numărului de cereri de eliberare a avizelor de angajare de la începutul anului 2023 până în prezent, dar şi a numărului de locuri de muncă declarate vacante de angajatori, în special în mediul privat. El a adăugat că plafonul adoptat este similar celui din 2023 şi că, anul trecut, au fost eliberate 80.375 de avize, iar alte 9.748 de solicitări se află în curs de soluţionare.
În nota de fundamentare a deciziei, Guvernul român a admis existenţa unei crize a forţei de muncă la nivel naţional şi şi-a stabilit drept obiectiv găsirea de soluţii pentru acoperirea deficitului de forţă de muncă. „În contextul emigraţiei şi a tendinţelor demografice negative, imigraţia legală poate fi o soluţie pentru a compensa deficitul de forţă de muncă de pe piaţa internă pentru a acoperi lipsurile pentru anumite calificări şi pentru a susţine creşterea economică”, se precizează în hotărârea de guvern. Contingentul de 100.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa românească a forţei de muncă în 2024 este similar şi celui din 2022, dar este dublu faţă de cel din 2021, când pragul a fost stabilit la 50.000.
Aproape 5.400 de locuri de muncă sunt vacante în Bucureşti, cele mai multe pentru muncitori calificaţi şi necalificaţi, transmite Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Din numărul total de job-uri vacante, 222 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 247 celor cu studii medii, 2.400 pentru muncitorii calificaţi şi 2.522 pentru muncitorii necalificaţi. AMOFM Bucureşti precizează că baza de date a locurilor de muncă, disponibilă pe site-ul anofm.ro, este dinamică şi actualizată zilnic.
În ultima lună a anului trecut, poliţiştii de imigrări au înregistrat 663 de cereri de obţinere a avizelor de angajare în muncă, au aprobat 251 de cereri şi au respins 10. Cetăţenilor străini le-au fost emise 800 de permise de şedere temporară şi pe termen lung, iar alte 754 de cereri de prelungire a dreptului de şedere au fost primite. În perioada de menţionată, 217 permise de şedere au fost emise pentru beneficiarii protecţiei temporare. Peste 150.000 de atfel de permise au fost eliberate din data de 18.03.2022 şi până la 3 ianuarie 2024, precizează Inspectoratul General pentru Imigrări. De la începerea conflictului din statul vecin, 4.456 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în ţara noastră şi beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. În prezent, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,4%.
18 bărbaţi din Bangladesh şi Maroc, aflaţi în centrele de cazare a străinilor luaţi în custodie publică din vestul României şi de lângă Bucureşti, au fost îndepărtaţi sub escortă de poliţiştii de imigrări la finalul săptămânii trecute. Pe numele bărbaţilor au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României şi le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene pentru o perioadă de 5 ani. Bărbaţii au fost depistaţi, în decembrie 2023, când încercau să treacă ilegal graniţa României.
Şi tot în weekend-ul trecut, poliţiştii de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin, în vestul României, au depistat 7 cetăţeni din Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia. Aceştia, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 32 de ani, au intrat legal în ţară, în baza unor vize de muncă şi au declarat că au încercat să ajungă în vestul Europei. Pe numele lor au fost deschise acum dosare pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.