Agnes Venema, din Olanda
Agnes Venema vine din Olanda şi este expert în probleme legate de Drepturile Omului.
Hildegard Ignătescu, 30.01.2020, 16:27
Agnes Venema vine din Olanda şi este expert în probleme legate de Drepturile Omului. Recent, însă, a făcut o schimbare în cariera sa şi a început să studieze probleme de Securitate Naţională şi Internaţională, iar acum se află la finalul unui stagiu de aproape doi ani de cercetare la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazu din Bucureşti. Are o bogată experienţă în coordonarea unor programe desfăşurate de Naţiunile Unite în Elveţia, Olanda, Belgia, Marea Britanie şi Timor.
Cum s-a integrat în România şi mai ales de ce a ales ţara noastră şi această schimbare de carieră?
„E o întrebare interesantă, fiindcă eram într-adevăr concentrată pe chestiuni legate de Drepturile Omului atât în timpul studiilor, cât şi în cariera mea de până acum. Ce încerc să fac în ultima vreme este să mă implic mai mult în domeniul securităţii, pentru că forţele de securitate pot proteja cu adevărat Drepturile Omului, însă uneori chiar ele pot comite cele mai grave încălcări ale lor. Acesta este motivul real al schimbării din cariera mea. Apoi a mai apărut şi acest proiect doctoral care face parte dintr-un program de cercetare mai amplu finanţat din fonduri europene.
Venirea mea în Bucureşti a fost o adevărată oportunitate, pentru că am putut studia într-o Academie de Informaţii care ţine de o structură guvernamentală. Toate celelalte instituţii sunt de obicei universităţi sau institute de cercetare, aşa că aceasta a fost o ocazie unică, pe care am luat-o imediat ce a apărut. Cred că eu şi colegul meu suntem primii străini care au intrat vreodată în Academia Mihai Viteazu, aşa încât suntem încâtaţi să fim acolo. Nu fac parte din nicio structură militară şi nici nu am studiat sistemele de informaţii în Olanda, aşadar am venit aici în calitate de cercetătoare. Şi noi am încercat să aflăm pe parcurs cum putem colabora, pentru că sunt sigură că e destul de neobişnuit şi pentru voi să existe un cetăţean străin într-o structură naţională de informaţii.
Ne-a luat tuturor puţin timp la început să ne adaptăm unii la alţii, dar am reuşit până la urmă. În total în acest program european suntem 15 doctoranzi, dintre care trei în România, iar doi suntem cetăţeni străini. Aici avem un coleg român care ne-a ajutat mult să ne integrăm în general în România şi în Academie. În plus, toţi cei cu care am vorbit ştiau engleză, ne-au ajutat foarte mult şi au fost primitori şi solidari.”
Agnes nu a apucat să înveţe româneşte şi recunoaşte cu umor că a folosit la cumpărături şi la piaţă Google Translate. A călătorit, însă, prin ţară şi a ajuns la Cluj şi la Marea Neagră şi şi-a făcut câţiva prieteni buni în România. Experienţa ei românească a fost extraordinară şi mărturiseşte că i-a plăcut foarte mult faptul că a putut fi spontană atunci când a fost vorba de plecări. Ce impresie i-a lăsat Bucureştiul şi ce îmbunătăţiri i-ar aduce?
„Cred că Bucureştiul este ca un diamant în noroi şi că trebuie neapărat să-l cunoşti mai bine. Câţiva prieteni s-au mirat, nu înţelegeau de ce îmi place oraşul acesta, îmi spuneau că l-au vizitat într-un weekend şi nu le-a plăcut, fiindcă au făcut doar o vizită ghidată. Mie îmi par grozave aceste vizite ghidate, însă, în acelaşi timp, aici există atât de multe comori ascunse, pe care le descoperi doar cu ajutorul unui localnic care ştie unde să te ducă. Bucureştiul e un oraş care se schimbă continuu, vara trecută au apărut localuri noi faţă de ce era cu un an în urmă, aşa încât sunt de părere că trebuie să mergi cu cineva care locuieşte aici sau care a petrecut mult timp în Bucureşti ca să-l cunoşti în profunzime. Iar viaţa aici a fost minunată.
Îmi amintesc că în prima vară petrecută aici, sau poate că era toamnă, am fost în Grădina Eden, unde era un fel de bar în spatele unor copaci. Acum cred că au tăiat copacii din faţa clădirii, însă când am mers eu prima oară a trebuit să caut locul şi nu era nimic după care să mă ghidez, aşa că m-am luat după nişte oameni cu un câine, în speranţa că am nimerit locul căutat. Apoi mi s-a arătat în faţa ochilor o grădină minunată şi am fost cucerită pe loc. Tot aşa, mai există vizavi de Teatrul Naţional un excelent bar cu terasă pe care nu-l poţi vedea prea bine din stradă şi care se deschide doar vara. Deşi e central, nu multă lume ştie de el. Bucureştiul e un oraş de câmpie şi cred că ar fi grozav dacă, mai ales vara, ar fi mai multe spaţii de plimbare pe jos ori cu bicicleta, sau cu orice alt mijloc de transport în afară de vehicule. Mi se pare că e loc de mai multă flexibilitate în felul în care folosim spaţiul urban şi cred că aici se pot face îmbunătăţiri reale.”
Agnes mai are puţin timp până la plecarea din România. I-a plăcut mult spontaneitatea şi căldura oamenilor de aici şi spune că, dacă ar fi să schimbe ceva, ar vrea să vadă ceva mai multă ordine. Am întrebat-o ce va lua cu ea, după experienţa celor doi ani petrecuţi la noi:
„Asta e o întrebare foarte bună. Mai întâi de toate, iau cu mine o mulţime de amintiri dragi şi mă bucur. Ce îmi va lipsi cu adevărat – şi chiar voi merge să fac, în sfârşit, o vizită acolo – este colaborarea cu Casa Ioana, un ONG pentru care am făcut voluntariat. M-am întâlnit până acum cu oameni care lucrează acolo, în această casă care găzduieşte persoane fără adăpost, femei şi copii victime ale violenţei domestice, iar această activitate a fost foarte aproape de inima mea de apărător al Drepturilor Omului. Totuşi, încă nu am ajuns niciodată în locul acesta pe care l-am sprijinit în ultimul an şi jumătate. Aşadar, mă voi duce acolo la finalul şederii mele în România cu gândul că mi-am adus şi eu puţin aportul la societatea românească şi la viaţa bucureşteană.
Ce mi-a plăcut enorm în România şi mi-ar plăcea să avem şi noi acasă, în Olanda, este această generaţie tânără, care e atât de dornică să înveţe, să călătorească şi să găsească locuri de muncă mai bune altundeva în Europa- ceea ce, într-un fel e trist. Sper ca într-o bună zi să se întoarcă în România. Admir acest spirit de antreprenor şi atitudinea de învingător, sentimentul că sunt de neoprit. Uneori am senzaţia că la noi acasă oamenii sunt un pic răsfăţaţi şi găsesc că lucrurile sunt greu de făcut, însă eu le-aş spune: uitaţi-vă la oamenii aceştia care vin dintr-un sat din România, care n-au fost niciodată în Olanda, dar care pleacă pentru trei-patru ani şi care fac uneori o muncă fizică deosebit de grea, se întorc acasă cu această experienţă în afara ţării pe care n-a mai avut-o nimeni din satul lor şi cred că trebuie să le admirăm curajul.”