Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Crucile de piatră ale Bucureștiului

Crucile au fost o prezență constantă în spațiul de locuire umană al Bucureștiului.

Crucile de piatră ale Bucureștiului
Crucile de piatră ale Bucureștiului

, 24.09.2023, 15:21

Crucile au fost o prezență constantă în spațiul de
locuire umană a Bucureștiului. În timp, un număr de peste 50 de cruci au fost amplasate
în diferite locuri, unele marcând evenimente militare sau sociale, altele
delimitând o proprietate. Unele erau cruci cu rol de cenotaf ori de pomelnic, altele
erau aduse din alte locuri și amplasate în lapidariile unor mănăstiri sau muzee
precum Antim și Palatele brâncovenești de la Mogoșoaia. Cel mai vechi monument
de acest tip este
Crucea lui Leon Vodă, din lemn, principe
al Munteniei între 1629 și 1632, pe care o ridica pentru a marca victoria sa
împotriva lui Matei Basarab de pe 23 august 1631. Crucea s-a deteriorat și a
fost refăcută din piatră de fiul său Radu Leon, între anii 1664-1665. O altă
cruce din lemn și refăcută ulterior din piatră este crucea lui Papa
Brâncoveanu, tatăl principelui muntean Constantin Brâncoveanu care a domnit
între 1688 și 1714, ucis în 1655 în timpul răscoalei seimenilor și dorobanților.

Cezar-Petre
Buiumaci este muzeograf la Muzeul Municipiului București și coordonator al unui
proiect dedicat crucilor de piatră din capitala României. L-am întrebat care
este explicația pentru apariția crucilor ca monumente publice în București
înainte de perioada modernă. Grelele năpaste abătute asupra oamenilor i-a făcut să ridice monumente cu
dublă valență: să-i ferească de nenorociri și să amintească, în același timp,
de necazul abătut asupra lor. Este cazul crucii din piatră ridicată de serdarul
Matei Mogoș pe moșia sa, la începutul secolului al XVIII-lea, cu speranța
încheierii pandemiei de ciumă ce bântuia orașul. Crucea a devenit atât de
importantă în mentalul comunității încât mitropolitul Grigore al II-lea a
ridicat o biserică în jurul crucii. Poziționată în altarul bisericii Oborul
Vechi, crucea menită să spună oamenilor despre ciumă și foamete este greu de
văzut astăzi, devenind în prezent obiect de cult. Regăsim acest tip de memorare
al unei epidemii la Viena, unde împăratul a ridicat la finele secolului al
XVII-lea o coloană dedicată milei divine la terminarea epidemiei de ciumă. La Arad,
la mijlocul secolului al XVIII-lea, a fost ridicată coloana ciumei ce avea ca
principală reprezentare Sfânta Treime. Monumente similare au fost și în alte
orașe din Banat, Ungaria sau Germania ridicate în urma promisiunii făcute în
cazul stârpirii molimei.


Forța
pe care o aveau crucile publice asupra modului de viață și mentalului colectiv
bucureștean era impresionantă. Cezar-Petre Buiumaci a rezumat povestea uneia
dintre ele. Una dintre
crucile cu o importanță deosebită în istoria Bucureștilor este crucea lui
Neofit, o cruce pe cât de vizibilă, pe atât de necunoscută. Ea a fost ridicată de
mitropolitul Ungrovlahiei Neofit Cretanul cu rolul de a fi piatră de hotar.
Mitropolitul a fost determinat în gestul său de desele încălcări ale
terenurilor și viilor mitropoliei ale stareților greci de la mănăstirea Mihai
Vodă. În urma cercetării de pe teren, mitropolitul a decis că pe locul unde se
găsea puțul Calicilor din str. Cazărmii să fie așezată crucea. Dar ancheta pe
care a făcut-o n-a decurs după cum și-a imaginat acesta pentru că egumenii de
la Mihai Vodă i-au convins pe mahalagii să păstreze tăcerea asupra vechilor
hotare ale pământurilor mitropoliei. Văzând că nu primește nici o informație
care să-l ajute în demersul său, Neofit s-a văzut nevoit să lanseze un blestem
asupra mahalagiilor în vederea aflării adevărului. Marele blestem și Groaznica
afurisanie au fost citite în bisericile Albă-Postăvari, Arhimandritului,
Gorganului și Golescu în primele trei duminici din Postul Mare și îi avea ca
adresanți pe cei care știau despre reperele terenurilor puse în discuție, dar
nu doreau să vorbească. Această acțiune a avut succes pentru că la sosirea
comisiei însărcinate a face lumină în acest caz, mahalagii au identificat
reperele.


În centrul orașului, în
Piața Universității, se află cele mai recente cruci publice din București.
Lângă troițele care comemorează Revoluția din decembrie 1989 se află și Crucea
Basarabiei. Cezar-Petre Buiumaci a spus pe scurt și povestea întregului
ansamblu din acest spațiu. Crucea
Basarabiei este o cruce din lemn adusă de la Chișinău de către un grup de
studenți din Republica Moldova în Marşul Unirii și amplasată pe 27 martie 1992,
de ziua Unirii Basarabiei cu România. Crucea din lemn este simbolul unității
neamului și este practic prima cruce din ansamblul actual așezată în acest
spațiu pe locul unor troițe ridicate în decembrie 1989. Aici au mai fost
amplasate alte opt cruci din piatră aduse din Alexeni, județul Ialomița, și
care împreună alcătuiesc Ansamblul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 și
care, din acel an, a devenit principalul loc de comemorare a martirilor
Revoluției din 1989. Este un exemplu de schimbare de semnificație a unui
monument, din piatră de hotar în monument de for public cu însemnătate în
istoria recentă.


Crucile
de piatră ale Bucureștiului, cu mesaje puternice și expresive artistic, sunt
părți constitutive ale peisajului urban de azi. Chiar dacă bucureșteanul se
poate obișnui cu prezența lor, ele își păstreză intactă încărcătura simbolică.





RadioRomaniaInternational · Enciclopedia RRI – 24.09.2023



Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX
Enciclopedia RRI duminică, 13 octombrie 2024

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883. Acesta a oferit o privire unică...

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX
Arhitecții Cerchez
Enciclopedia RRI duminică, 06 octombrie 2024

Arhitecții Cerchez

În istoria arhitecturii române, numele Cerchez este întâlnit mai des decât altele. El provine de la trei familii de români de origine armeană...

Arhitecții Cerchez
Ion Raţiu (sursa foto: Rațiu Family Charitable Foundation / Copyright © 2024 Ratiu Family Charitable)
Enciclopedia RRI duminică, 29 septembrie 2024

Familia Rațiu, importantă familie din Transilvania

Existența familiei Rațiu este atestată încă din perioada lui Sigismund de Luxemburg (1368-1437), familia având originea în localitatea...

Familia Rațiu, importantă familie din Transilvania
Axiopolis
Enciclopedia RRI duminică, 22 septembrie 2024

Axiopolis

Dobrogea este considerată cea mai densă și mai variată provincie a României din punctul de vedere al locuirii civilizațiilor. Pe un teritoriu...

Axiopolis
Enciclopedia RRI duminică, 15 septembrie 2024

Agora Kiseleff

  Parcul Kiseleff, prima grădină publică din București amenajată din pădurea care ocupa această zonă a capitalei, a fost amenajat în...

Agora Kiseleff
Enciclopedia RRI duminică, 28 iulie 2024

Vechi cărți românești de cult din secolele 17-19

Până la apariția tiparului de la jumătatea secolului al 15-lea, considerat cea mai importantă revoluție în istoria cărții și a circulației...

Vechi cărți românești de cult din secolele 17-19
Enciclopedia RRI duminică, 30 iunie 2024

Vechi imagini color din România

Unul dintre procedeele care au făcut ca fotografia color să se răspândească a fost autocromia. În România, istoria autocromiei începe în...

Vechi imagini color din România
Enciclopedia RRI duminică, 23 iunie 2024

Strada Brezoianu din Bucureşti

Una dintre arterele vechi și importante din București este strada Brezoianu. Având unul din capetele în centrul istoric, ea taie primul bulevard...

Strada Brezoianu din Bucureşti

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company