Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Povestea Bibliotecii Academiei Române

Cu o istorie de 155 de ani, Biblioteca Academiei Române este astăzi cel mai important depozitar al tipăriturilor care au circulat sau produs în spațiul românesc.

Povestea Bibliotecii Academiei Române
Povestea Bibliotecii Academiei Române

, 01.01.2023, 12:00

Cu o istorie de 155 de ani,
Biblioteca Academiei Române este astăzi cel mai important depozitar al
tipăriturilor care au circulat sau produs în spațiul românesc. Ea a apărut ca o
consecință firească a înființării, pe 1 aprilie 1866, a Societății Literare
Române, care în anul următor și-a luat numele de Societatea Academică Română.
Din 1879, la doi ani după câștigarea independenței de stat a României, Academia
Română, succesoarea celor două organizații anterioare, devenea cea mai
importantă instituție științifică a noul stat român. Iar Biblioteca Academiei
Române, apărută în 1867, începea să-și asume rolul declarat și să-și constituie
fondul de cunoaștere în urma donațiilor și achizițiilor. La sfârșitul secolului
al 19-lea, în 1897, se va ridica și clădirea care avea să adăpostească imensul
patrimoniu pe care îl vedem azi.


Primul donator al Bibliotecii
Academiei Române a fost episcopul ordotox al Buzăului Dionisie Romano. El a
anunțat prima donație chiar în ședința de constituire a Bibliotecii compusă din
81 de cărți românești vechi, legate în 73 de volume. În 1897, la 25 de ani după
moartea episcopului, întregul său fond personal de carte intra în posesia
bibliotecii. Alți donatori contribuiau substanțial la mărirea fondului
tipăriturilor: medicul Carol Davila, lingviștii Timotei Cipariu și August
Treboniu Laurian, istoricii și arheologii V. A. Urechia, George Barițiu și
Alexandru Odobescu, inventatorul Petrache Poenaru. Dar cel care avea să-și pună
amprenta cel mai mult asupra instituției a fost primul ei director, lingvistul
Ioan Bianu. În anul 1894, Bianu a conceput Planul bibliografiei naționale pe
cinci direcții: întocmirea bibliografiei naționale a cărții românești;
întocmirea unei bibliografii a publicațiilor periodice românești; întocmirea
unei bibliografii analitice cuprinzând articolele din periodice; redactarea
unui catalog al manuscriselor, începând cu cele românești; întocmirea
catalogului documentelor din Bibliotecă.


Până acum, despre Biblioteca
Academiei Române s-a scris mai mult sau mai puțin sistematic, iar o istorie
exhaustivă a ei s-a lăsat așteptată. Recent, a apărut primul volum sub
coordonarea lui Nicolae Noica, directorul instituției, care în 700 de pagini privește
la perioada ei de început, de pionierat, cea dintre 1867 și 1885. La lansarea
primului volum al istoriei Bibliotecii Academiei Române, președintele Academiei
Române istoricul Ioan-Aurel Pop a spus că povestea celei mai importate
biblioteci a României este un proiect important pentru cel puțin o generație.

O istorie a Bibliotecii
Academiei Române în 10 volume nu s-a mai scris până acum, deși proiecte foarte
multe, și chiar încercări au fost, și este puțin probabil că se va scrie curând.
De aceea, proiectul actual care prinde viață sub ochii noștri prin întâiul
volum e o realizare remarcabilă. Biblioteca Academiei Române a făcut primii pași
în 1867. Acela este socotit anul de naștere, la un an după fondarea Societății
Iiterare care era strămoașa Academiei Române. Ea a avut de la început misiunea
de a strânge la un loc, de a organiza și de a pune în valoare colecțiile
naționale specifice, colecțiile de carte, de a elabora și edita bibliografia
națională retrospectivă pentru toate tipurile de mărturii ale tiparului.


Ioan-Aurel Pop a mai spus că
instituția s-a dezvoltat continuu și, ca orice organism în creștere, și-a
diversificat și extins orizontul.

Obiectivele și atribuțiile instituției s-au lărgit mereu în cei 155 de ani
trecuți de la fondare. Astăzi, biblioteca este cea mai importantă bibliotecă-tezaur,
cea mai valoroasă bibliotecă de erudiție din România. Colecțiile sale au o
structură enciclopedică, începând cu cele mai vechi texte în limba română din
secolul al 16-lea încoace și cu unele mult mai vechi în limbile de cancelarie
și de cult care au împodobit mărturiile trecutului din spațiul românesc: slavona
în primul rând, latina, turco-osmana, româna ca limbă veche, greaca, araba,
armeana, ebraica, maghiara și altele. Mai sunt textele în limbile de cancelarie
și de cult care au circulat în interiorul spațiului românesc.


Cine începe să facă o cercetare știe
că punctul de pornire este privirea către trecut pentru a afla cu ce au
contribuit cei de dinaintea lui. Astfel, spune Ioan-Aurel Pop, mersul la
bibliotecă și lectura textelor anterioare este o obligație pentru o cercetare
de calitate, cu relevanță.

Colecțiile
speciale aflate în patrimoniul bibliotecii noastre îi asigură acesteia un loc
unic între bibliotecile păstrătoare de astfel de mărturii din România. Dintre
ele, colecția de manuscrise e cea mai bogată din țară, iar colecțiile
Cabinetului de stampe, cele ale Cabinetului de numismatică, ale Cabinetului de
muzică, ale Cabinetului de hărți sunt adevărate puncte de referință în domeniu.
Nicio lucrare de istoria științelor, a disciplinelor propriu-zise, și nicio
lucrare de istorie a culturii nu se poate realiza fără apelul la acest
extraordinar așezământ. Biblioteca e o instituție vie, organizatoare de
conferințe, mai ales în ultimii ani.


Povestea
Bibliotecii Academiei Române a început recent cu primul volum. Este o poveste
lungă pe care oamenii de cultură abia au început să ne-o spună.


RadioRomaniaInternational · Enciclopedia RRI – 01.01.2023
Orheiul Vechi (foto: Eugen Cojocariu, RRI)
Enciclopedia RRI duminică, 24 noiembrie 2024

Complexul muzeal Orheiul Vechi

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se...

Complexul muzeal Orheiul Vechi
Titu Maiorescu (1840-1917)
Enciclopedia RRI duminică, 17 noiembrie 2024

Titu Maiorescu (1840-1917)

Societatea literară ”Junimea”, înființată la Iași în 1863, a fost una dintre cele mai importante tendințe literare, filosofice și...

Titu Maiorescu (1840-1917)
Trenul Regal
Enciclopedia RRI duminică, 10 noiembrie 2024

Trenul Regal

În luna octombrie a acestui an a avut loc lansarea volumului „Povestea Trenului Regal” de Tudor Vișan-Miu și Andrei Berinde. O incursiune...

Trenul Regal
Focşanii prin obiectivul unui artist fotograf - Frantz X. Koroschetz
Enciclopedia RRI duminică, 03 noiembrie 2024

Fotograful Franz Koroschetz

Cetățean austro-ungar, în 1895 Koroschetz se stabilește în România, la Focșani, și din 1899 până în 1934, anul morții sale, începe să...

Fotograful Franz Koroschetz
Enciclopedia RRI duminică, 27 octombrie 2024

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă

Theodor Aman (1831-1891), primul mare artist clasic român, a fost pictor, grafician, sculptor, pedagog și academician român, întemeietorul primei...

Theodor Aman – fondatorul Scolii Romanești de Artă
Enciclopedia RRI duminică, 20 octombrie 2024

Strada Colței din vechiul București

Între 1703 și 1707, spătarul Mihail Cantacuzino construia un spital și o școală pe moșia clucerului Colțea Doicescu. Prenumele acestui mare...

Strada Colței din vechiul București
Enciclopedia RRI duminică, 13 octombrie 2024

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX

Franz Duschek (1820-1884) a fost un fotograf ceh stabilit în România, la București, între anii 1862 și 1883. Acesta a oferit o privire unică...

Fotograful ceh Franz Duschek și Bucureștiul sec. XIX
Enciclopedia RRI duminică, 06 octombrie 2024

Arhitecții Cerchez

În istoria arhitecturii române, numele Cerchez este întâlnit mai des decât altele. El provine de la trei familii de români de origine armeană...

Arhitecții Cerchez

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company