Istoria Spitalului Filantropia din București
Dacă spitalul Colțea, prima instituție medicală de acest tip din București, a fost înființat în 1704 de boietul Mihai Cantacuzino, o sută de ani mai târziu a apărut primul spital modern destinat, în primul rând, nevoiașilor și denumit sugestiv Filantropia
Christine Leșcu, 25.04.2021, 14:14
Dacă spitalul
Colțea, prima instituție medicală de acest tip din București, a fost înființat
în 1704 de boietul Mihai Cantacuzino, o sută de ani mai târziu a apărut primul
spital modern destinat, în primul rând, nevoiașilor și denumit sugestiv
Filantropia. Azi, instituția reprezintă unul dintre reperele medicale, dar și
arhitecturale ale orașului, cea mai veche maternitate și unul dintre cele mai
importante centre de obstetrică și ginecologie. Iar totul a pornit de la un
medic școlit în Vest și dornic să pună umărul la clădirea unei țări noi, după
cum povestește istoricul Adrian Majuru.
Numele lui a fost Constantin Caracaș, era
de origine aromână și se întorcea de la studii într-o țară foarte complicată
care pe atunci se numea doar Valahia și era sub suzeranitate otomană. Se
întâmpla undeva pe la 1800. Și Caracaș s-a întors într-un oraș aproape exclusiv
oriental, adică în București unde cuvântul șosea nici nu exista în
vocabularul citadin, ce să mai vorbim de termeni medicali sau doftoricești. Dar
exista în vremea respectivă o boierime reformatoare care nu de puține ori și-a
pus veniturile gaj pentru un proiect de țară nou care includea și o reformă
sanitară într-o formă embrionară. Și
această minoritate care a luptat în proiecte mici pentru un proiect mare final
– adică modernizarea României – l-a
ajutat pe Constantin Caracaș să înființeze un așezământ spitalicesc pe care l-a
numit Filantropia, adică iubirea de oameni. El a ajuns să fie numit medic al orașului în anul 1804
și a inițiat ridicarea spitalului undeva între 1811 și 1815, refăcut ulterior
un pic din 1816, după modelul spitalelor vieneze.
Deci, de la început, a fost
un spital pavilionar cu clădiri în mijlocul unei grădini, așa cum îl vedem și
azi. Tot Caracaș a stabilit și un regulament modern de organizare și
funcționare spitalicească în anul 1817.
În ceea ce privește ridicarea spitalului, ea s-a făcut prin subscripție
publică începând cu anul 1810 , fiind sprijinit proiectul lui și financiar, și
logistic de boierul Grigore Băleanu care a dat terenul, dar a dat și bani, și
materiale de construcții . Dar l-a mai ajutat și generalul rus Kutuzov care, în
vremea respectivă, administra principatele române în timpul războiului ruso
turc.
Locul ales pentru noul spital se afla în afara orașului de atunci, dar
foarte aproape de bariera nordică. Ulterior, în spatele spitalului, pe
terenurile virane de acolo, a luat ființă chiar un cartier mărginaș, o mahala
cum se spunea pe atunci, cu o reputație dubioasă și statut social precar. Cu
toate acestea, mahalaua avea farmecul ei, iar în timp s-a dezvoltat, puține
lucruri amintind azi de trecutul ei îndepărtat. Cu excepția spitalului
Filantropia, evident. Istoricul Adrian Majuru.
Era practic un spațiu
nelocuit când Dumitru Caracaș își începea proiectul său. Se afla doar o fântână
pe care o făcuse domnitorul Mavrogheni cu vreo 20 de ani înaintea construirii
spitalului și unde, în timp, s-a ridicat și biserica denumită tot Mavrogheni.
Ulterior ridicării spitalului, undeva prin 1833, apare primul segment al
șoselei denumită azi Kiseleff. Se afla pe atunci la periferia orașului și era
un loc gândit pentru pentru promenadă sau pentru relaxare. Mahalaua locuită se afla ceva departe și se
numea Mahalaua Dracului și era
dezvoltată în jurul unui han. Era un loc de popas înainte de intrarea în
București unde opreau tot felul de negustori care veneau din satele dimprejur
pentru a-și vinde produsele. Acolo înnoptau înainte de a intra în București,
căci în piața Victoriei de azi, pe vremuri, se afla una din barierele orașului.
Acolo oamenii erau legitimați, întrebați cât stau în București și primeau o
parafă pentru a-și vinde marfa în piața din apropiere. Asta se întâmpla înainte
de Primul Război Mondial pentru a se controla cumva tranzitul populației prin
București.
Când
Constatin Caracaș și-a început proiectul, în București mai erau două spitale:
Colțea și sfântul Pantelimon. Cum au funcționat toate trei aflăm tot de la
istoricul Adrian Majuru.
Spitalul
Filantropia face parte din prima generație de așezăminte moderne spitalicești
din București. Din anul 1832 acest spital s-a aflat în administrarea Eforiei Spitalelor
Civile, o entitate absolut genială, un fel de ONG administrat privat și
anterior înființării ministerului de resort al sănătății care a apărut după
Primul Război Mondia. Eforia reunea trei așezăminte: spitalul Colțea,
Pantelimon și Filantropia sau Iubirea de oameni. Iar așezămintele nu includeau
doar spitalele, ci aveau și alte proprietăți și terenuri provenit din donații
cum ar fi: terenuri agricole, petrolifere și păduri. Deci aveau tot felul de
proprietăți, chiar în București, care erau exploatate prin închiriere. Drept
urmare veneau venituri importante dincolo de bunurile care proveneau din
administrarea unor servicii medicale oferite.
Spitalul Filantropia a devenit maternitate pe la
sfârșitul secolui al XIX-lea, iar noua clădire a fost ridicatăîntre 1881-1883. Aspectul actual al
Pavilionului Central datează de atunci.
Alte adăugiri și modificări făcute în timp au dus la arhitectura actuală,
plăcută și recognoscibilă de către majoritatea bucureștenilor. În 1891, legată
de maternitate, a fost înființată și o școală pentru infirmiere specializate,
iar în anii 1920, Filantropia a devenit și Clinică Universitară. Odată cu
naționalizarea adusă de regimul comunist, spitalul și-a pierdut proprietățile,
dar și-a continuat performanțele medicale până azi.