Tipograful Barbu Bucureşteanul
În secolul al XVIII-lea, când principatele Ţării Româneşti şi Moldovei se aflau sub suzeranitate otomană, fiind conduse de aşa-numiţii domni fanarioţi, Bucureştiul şi-a început şi şi-a amplificat dezvoltarea.
Christine Leșcu, 18.11.2018, 12:32
În secolul al XVIII-lea, când principatele Ţării
Româneşti şi Moldovei se aflau sub suzeranitate otomană, fiind conduse de
aşa-numiţii domni fanarioţi, Bucureştiul şi-a început şi şi-a amplificat
dezvoltarea. Micul târg negustoresc de la începuturi şi-a continuat evoluţia
comercială, devenind şi centru meşteşugăresc, educaţional, dar şi spaţiu ale
unei societăţii diverse din punct de vedere etnic şi cultural. Multe
meşteşuguri vechi s-au extins în perioada asta, dar au înflorit şi altele mai
noi, cum ar fi tipăritul cărţilor. Se pare că în secolul al XVIII-lea,
publicarea cărţilor a luat amploare. Iar asta indică faptul că erau din ce în
ce mai mulţi tipografi şi că profesia lor era încurajată de producţia crescândă
de carte, producţie sprijinită în principal de biserică. Documentele vremii
păstrează dovada angajării de către mitropilii şi episcopii a acestor profesionişti
rafinaţi, cum erau tipografii în secolul al XVIII-lea. Numele unora dintre ei
s-au păstrat până azi şi reconstituirea vieţii lor înseamnă şi reconstituirea
unei părţi importante din viaţa societăţii bucureştene de atunci. Printre
tipografii mai cunoscuţi s-au numărat Stoica Iacovici, fiii lui, dar şi Barbu
Bucureşteanul, cu toţii contemporani, dar deosebiţi, după cum aflăm de la
Daniela Lupu, istoric în cadrul Muzeului Municipiului București. Dacă Stoica este o personalitate extrovertită, un om agil și entuziast,
căutător de câștiguri, cu o familie numeroasă – trei feciori și nu se știe
exact câte fiice -, Barbu Bucureșteanul e un om introvertit, mai retras, fără
prea multă avere, dar un om este silit oarecum să părăsească Bucureștiul, unde se
născuse probabil, pentru a-și căuta de lucru în Moldova, pentru că la mijlocul
secolului al XVIII-lea, orașul era dominat de tipografii din familia lui Stoica
Iacovici. Cel din urmă lucra împreună cu rudele sale, avea o echipă numeroasă
și mare trecere la domnitor și mitropolit, primind comenzi numeroase
Pentru a scăpa de aşa-numitul monopol al
familiei lui Stoica Iacovici în Bucureşti, Barbu Bucureşteanul a activat şi în
afara oraşului său natal. Daniela Lupu. După ce și-a terminat ucenicia într-una
din tipografiile bucureștene – așa bănuim – Barbu și-a căutat de lucru în afara
Bucureștiului, s-a dus în Moldova la Arhiepiscopia Rădăuților. În 1744, a
debutat ca meșter la tipografia Episcopiei din Rădăuți, apoi s-a întors la
București în 1747, fiind angajat la tipografia Mitropoliei Ungro-Vlahiei unde a
condus atelierul și a instruit ucenici până în jurul anului 1758 când e foarte
posibil să fi murit din cauza ciumei. În cei 12 ani de activitate, Barbu a
tipărit 8 cărți bisericești precum și cărți de rugăciuni, una din ele de format
foarte mic, destinat credincioșilor pentru rugăciunile zilnice nu pentru a o
folosi în biserică
Din 1747, Barbu Bucureşteanul s-a întors
în oraşul natal, continuând să publice lucrări religioase atât în română cu
caractere chirilice, cât şi în slavonă, limba de cult a vremii sale. Nu era
neobişnuit pentru un meşter din vremea aceea să călătorească în căutare de
locuri de muncă, după cum aflăm de la Daniela Lupu. Este clar că la fel ca
la începuturile tiparului, soarta tipografilor a rămas aceea de peregrin, fiind
nevoiți să caute mereu comenzi și piețe de lucru, în cazul în care nu erau
preferații vreunui mitropolit. Chiar și Barbu, după perioade mai puțin
prielnice a avut șansa de a deveni tipograful mitropoliei, pentru că și-a
dovedit calitățile de meșter. În final, el și-a găsit un rost chiar în orașul
său natal, după multe peregrinări
În 1747, a apărut prima carte
tipărită de Barbu Bucureșteanul la Tipografia Mitropoliei Ungro-Vlahiei din
Bucureşti. Avea un format mic şi se numea Rugăciuni în toate zilele
săptămânii. Numele lui nu apare pe pagina de titlu, dar el semnează prefața
acestui volum. Aşa ne putem da seama că el a îngrijit apariția acestei cărți.
Nu a lucrat singur, ci făcea echipă cu alţi meşteri, printre care şi Grigore
Stan Brașoveanul. Daniela Lupu. Un lucru interesant este faptul că Barbu
și Grigore semnează un contract de angajare – pentru a folosi termeni moderni -
cu Mitropolitul Neofit Cretanul din Bucureşti. Probabil că asemenea învoieli
s-au mai păstrat și în alte timpuri, dar din păcate, ele nu s-au păstrat. De
aceea, acest document este foarte valoros, căci el ne oferă informații despre
plata pe care o primeau tipografii, obligațiile lor și drepturile lor. Nu e
foarte minuțios redactat, dar pentru secolul al XVIII-lea e foarte important,
căci doar două contracte de acest tip s-au păstrat de atunci până azi. Ce presupunea
această tocmeală? Aflăm din contract că angajarea sau tocmeala se făcea pe un
singur titlu. De asemenea, se prevedea ca lucrătorii să primească un tain
zilnic, adică mâncare constând în pâine, vin, hrana de fiecare zi. De asemenea,
mai primeau sare, săpun, lumânări pentru iluminatul atelierului, căci se lucra
și noaptea când erau presați de termene. Primeau, de asemenea, și lemne de foc
În lipsa unor date clare
şi documente, se presupun că Barbu Bucureşteanul a rămas şi a lucrat în
Bucureşti până la finalul vieţii, care a survenit se pare în 1758. Este posibil
ca el să fi fost una din victimele epidemiei de ciumă dintre anii 1756-1759.