Muzeul de Artă din Timişoara
După 164 de ani de suzeranitate otomană asupra Banatului, care a durat între 1552 și 1716, Timișoara avea să fie inclusă în teritoriile aparținând imperiului habsburgic în anul 1718, deși fusese cucerită de trupele austriece încă din 1716
Christine Leșcu, 28.10.2018, 14:02
După 164 de ani
de suzeranitate otomană asupra Banatului, care a durat între 1552 și 1716,
Timișoara avea să fie inclusă în teritoriile aparținând imperiului habsburgic
în anul 1718, deși fusese cucerită de trupele austriece încă din 1716. Pentru
această regiune vestică a României de azi, începea o perioadă de reconstrucție
sub domnia Casei de Habsburg.Împăratul Carol al VI-lea
a semnat decretul de înfiinţare a Administraţiei Banatului, iar Timişoara a
devenit capitala noii provincii imperiale, astfel începând un amplu program de
schimbări urbanistice demne de noua funcție a orașului. Unul din rezultatele
acestui este și construirea Palatului Baroc aflat în Piața Unirii, din centrul
vechi al orașului de azi, clădire ce găzduiește în prezent Muzeul de artă al
Timișoarei. Directorul actual al instituției, istoricul Victor Neumann, ne
întoarce acum, în timp, spre începuturile Palatului Baroc. El este construit între
anii 1733 și 1752. Devine reședința guvernatorului, apoi a președintelui
comitatului Timiș, fiind, de fapt, sediul administrației Banatului în epoca
respectivă. Administrația austriacă asupra Banatului se va întinde din 1718
până în 1779, palatul fiind sediul atât al administrației, cât și al
guvernatorului, chiar funcționarii locuind aici. E o construcție ridicată de
inginerii austrieci, de constructori care au venit de la Viena. De altfel
întreaga zona învecinată a fost reconstruită, fiind dărâmat tot ce ținea de
vechea cetate turcă. Timișoara e unul din puținele orașe europene care au fost
dărâmate aproape în întregime pentru a fi reconstruite în secolul al XVIII-lea.
Pe tot parcursul
acelui secol, aspectul Timișoarei, și nu doar al acestui oraș bănățean, se
schimbă potrivit principiilor urbanistice și arhitectonice ale unui baroc
târziu, mai sobru, specific Europei Centrale. Între caracteristicile acestui stil se numără
şi un anumit tip de împărțire a spațiului interior: parterul ocupat de spaţii
administrative sau comerciale, zona de locuit orientată spre stradă, culoare
boltite pentru accesul spre anexele din curţile interioare. Acestor rigori
arhitecturale li se supune şi Palatul Baroc de azi, proiectat de arhitecți
necunoscuți, dar care de-a lungul timpul și-a tot schimbat denumirea, în
funcție de diversele roluri pe care le-a avut în administrația Timișoarei. Adevenit palatul administrativ al
Banatului de Timiş până în 1778, iar după reanexarea Banatului la Ungaria,
din iunie 1778, a fost sediul Prefecturii, până în 1848. După
suprimarea Revoluţiei Maghiare, din 1849, aici s-a aflat guvernul Banatului
Timişan şi Voivodinei Sârbeşti. Victor Neumann. El este, mai întâi, un
spațiu al administrației germano-sârbești a orașului. Are parter și două etaje.
Are două curți, anexe cu grajduri și depozite care apar chiar și în secolul al
XIX-lea. Parterul a fost folosit pentru administrația cancelariei Banatului și
pentru serviciul casierie militare. În perioada secolului al XIX-lea și în
prima parte a secolului al XX-lea, a continuat să fie sediu administrativ.
Prefectura a fost găzduită aici de când regiunea și orașul Timișoara au intrat
în componența României în 1918. După al doilea război mondial, în perioada
comunistă, a fost folosită clădirea ca sediul al Universității de Agronomie și
Medicină Veterinară, iar din 1990, a devenit o clădire dedicată Muzeului de
Artă. Practic din 2006, muzeul funcționează aici.
La
sfârşitul secolului al XIX-lea,Palatul Baroc a suferit o transformare, ajungând
la forma de astăzi. Modificarea ei a fost tributară gustului timpului, adică
orice intervenţie asupra unei clădiri trebuia făcută prin înnoire şi prin
găsirea unui stil reprezentativ pentru arhitectura contemporană. Prin urmare,
s-a propus o restaurare prin aşa-numita ,,purificare stilistică. Ea a fost
executată în anii 1885-1886 de către Jakob-Jacques Klein (1855-1928), arhitect
şi constructor originar din Cernăuţi, oraș aflat azi în componența Ucrainei. Nu
a fost, evident, ultimul proces de modificare prin care a trecut clădirea. În
prezent, se apropie de final alte lucrări de restaurare, în urma cărora nu doar
Palatul Baroc să-și recapete strălucirea de odinioară, ci și colecțiile și
expozițiile Muzeului de Artă să fie bine puse în valoare. Printre aceste
colecții se numără cele de artă românească modernă, de icoane bănățene, de artă
europeană modernă precum și o expoziție permentă cu picturile maestrului
Corneliu Baba. (