„Stage dogs”, spectacolul-întâlnire între Marcel Iureş şi Florin Piersic Jr

Să fii actor e o îndeletnicire minunată. Cumplită. Superbă. Ridicolă. Formidabilă. Oribilă. Înălțătoare. Penibilă. Cam despre asta e vorba în 'Stage Dogs'. Și sunt șanse să iasă un Iureș nemaivăzut.

Luana Pleşea, 09.06.2018, 14:22

Să fii actor e o îndeletnicire
minunată. Cumplită. Superbă. Ridicolă. Formidabilă. Oribilă. Înălțătoare.
Penibilă. Cam despre asta e vorba în ‘Stage Dogs’. Și sunt șanse să iasă un
Iureș nemaivăzut. Aşa prezintă Florin Piersic Jr spectacolul pe care
îşi pune semnătura ca autor şi regizor şi care marchează prima întâlnire pe
aceeaşi scenă între doi actori foarte talentaţi, foarte cunoscuţi şi
carismatici: Marcel Iureş şi Florin Piersic Jr. Iar Stage dogs este
o producţie a Teatrului Act, primul teatru independent cu sală proprie din
România post 1989, în anul în care acest teatru sărbătoreşte două decenii de la
înfiinţare.

Inspirat de A life in the theatre de David Mamet, Stage dogs
deschide larg uşa către culisele spectacolului de teatru. Să bucuri oamenii.
Fă-i să plângă, fă-i să râdă, du-i departe, fă-i să uite. Dar să nu-i minţi
niciodată!. Aceste cuvinte, scrise de Piersic Jr, sunt rostite de Marcel
Iureş spre finalul spectacolului şi au un impact atât de puternic asupra
spectatorilor, încât devin greu de uitat. L-am întrebat pe Marcel Iureş cât de
uşor sau de greu este pentru un actor să nu mintă publicul. Track: Nu ştie nimeni. Sunt mulţi care se prefac. Până şi aici se prefac, din
nevoia lor de a limpezi lucrurile, de a trage o concluzie. Dar e o meserie fără
concluzii. Ce cred eu că fascinează la acest spectacol, aşa cum e scris de
Florin şi cum îl jucăm, e faptul că se aprinde o lumină în şanţul ăsta de
întuneric. Pe un mal e nevoia omului de a crea legende, de a inventa – domne’,
artist… -, sunt foarte multe mistere,
mai mult sau mai puţin îndreptăţite, şi propria notorietate, propria
celebritate. Multe nu au legătură. Cum zice Florin în scena 9: ne urcăm nişte
bieţi schizofrenici pe scenă, tremurăm din toate mădularele, ni se ard
siguranţele şi ADN-ul pe scenă… Avem impresia că suntem cineva, dându-ne
altcineva decât suntem. Tremurăm ca piftiile şi facem nişte infarcturi mici,
dar le facem în fiecare seară. De fapt, noi simţim o spaimă uriaşă.

Textul din Stage dogs este construit ca o poveste care urmăreşte relaţia
dintre actorul-monstru sacru şi actorul mai tânăr. Dar ce nevoi, ce dorinţe,
ce căutări au dus la această propunere de dezvelire a spectacolului vieţii din
culisele spectacolului de teatru? Florin Piersic Jr: Sunt lucruri care vin
să mai liniştească o anumită zonă a teatrului, zona în care oamenii se urcă pe
nişte piedestaluri, stau, te privesc de acolo semeţi. Şi, până la urmă, sunt
tot nişte oameni. Şi e bine să ne amintim lucrul acesta. Pentru că magia
teatrului da, funcţionează, depinde cum pune cineva lumina… depinde de multe
lucruri. Dar actorii sunt nişte oameni foarte fragili şi nefericiţi de multe
ori, cu un bagaj normal de probleme reale plus un bagaj imens de probleme
închipuite. Cele ale personajelor pe care le tot cară după ei. Şi asta îi şi
face speciali. Dar cred că era nevoie să fie spuse câteva replici anume din
spectacolul acesta, câteva replici care mai echilibrează balanţa. Pentru că un
anumit soi de entuziasm exacerbat nu cred că e prea sănătos. Mă refer la
entuziasmul spectatorilor vizavi de actori. Da, există carisma unui actor, un
fel de supraom. Aşa avem impresia, dar sunt toţi oameni. Şi de fapt asta se
arată în spectacol.

Cu Marcel Iureş şi Florin Piersic Jr am stat de vorbă după reprezentaţia
din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Nou de la Arad, cam a douăzecea
de la premiera din martie. Stage dogs a umplut sala mare a Teatrului Clasic
Ioan Slavici. Şi de fiecare dată la acest spectacol toate locurile sunt
ocupate. Te poţi întreba dacă oamenii vin doar să îi vadă pe cei doi actori sau
şi textul le ajunge la suflet? Florin Piersic Jr: Mă gândeam la un
moment dat pe cine o să intereseze lucrul ăsta. Vor fi interesaţi doar colegii
de breaslă? Sau teatrologii, criticii? Şi acum încep să descopăr cu stupoare
că, totuşi, lumea asta ascunsă, lumea de culise şi de cabină poate să
intereseze, atâta vreme cât oamenii se identifică cu acei actori. Îşi
identifică anumite trăiri în ei. Şi spun: da, e posibil aşa ceva. Şi autoironia
funcţionează ca o armă foarte bună în spectacol….

Dacă Stage dogs tot ne deschide uşa cabinei actorilor, atunci să intrăm,
la final, şi în culisele repetiţiilor la spectacol, de fapt să aflăm cum s-au
înţeles la repetiţii Florin Piersic Jr şi Marcel Iureş. Chiar de la ei: Florin Piersic Jr: Ce a fost
incredibil în repetiţii şi se reflectă acum în spectacol este faptul că am
trăit permanent râsul acela vindecător, cu poveşti pe care ni le-am spus unul
altuia, lucruri care ţineau de acest context, de cât de pământeni sunt, de fapt
actorii. Atâtea lucruri ne-am povestit şi atât de mult ne-am bucurat! Şi asta,
acum, ajută, pentru că spectacolul e, cred, în mare proporţie, o comedie. Şi
asta e bine de ştiut. Nu mai cred în dramă fără un pic de comedie. La fel cum e
viaţa. Marcel Iureş: A fost o experienţă, o întâlnire, nu o
trecere unul pe lângă altul. Poţi să imiţi şi să ruinezi o relaţie …… ca
să-ţi păstrezi gloria, legenda. E o prostie. Ideea de a ne încleşta în războiul
acesta al celebrităţilor, al numelor e groaznică. Nu cred în asta. Cred,
dimpotrivă, într-o dizolvare, pentru că, la urma urmei, ne dizolvăm unul în
faţa celuilalt sau unul în celălalt. Sună cam grandios, dar în direcţia aceasta
se îndreaptă efortul. Acesta este efortul de bază al actorilor când se întâlnesc.
Colaborarea asta înseamnă. Să poţi să dai mâna, să înţelegi şi să nu-ţi mai fie
ruşine, să nu ai pudori false. Lucrăm complet dezbrăcaţi în teatru. Mă rog,
cine poate….