„Planeta Shakespeare”, la Craiova şi Bucureşti

Considerat drept unul dintre cele mai importante festivaluri tematice ale Europei şi printre cele mai importante festivaluri Shakespeare ale lumii, Festivalul Internaţional Shakespeare a ajuns anul acesta la a XI-a ediţie (23 aprilie - 6 mai)

Luana Pleşea, 12.05.2018, 14:25

Considerat drept unul dintre cele mai importante festivaluri tematice ale
Europei şi printre cele mai importante festivaluri Shakespeare ale lumii,
Festivalul Internaţional Shakespeare a ajuns anul acesta la a XI-a ediţie,
desfăşurată în perioada 23 aprilie – 6 mai. Planeta Shakespeare a fost
genericul propus de organizatori, Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova
şi de Fundaţia Shakespeare. Cum s-a mai întâmplat vreme de câteva ediţii,
festivalul a ajuns şi în această primăvară la Bucureşti, însă acum la Teatrul
Nottara, ca secţiune a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe
Bulevard / datorită parteneriatului cu Teatrul Nottara.

Planeta Shakespeare a însemnat spectacole de pe şase continente, care au
venit cu abordări foarte diferite, unele inedite, surprinzătoare, ale
cunoscutelor texte shakespeariene. Spectacolul care a deschis festivalul a fost
Poveştile africane ale lui Shakespeare, prezentat
de Teatrul Nou din Varşovia, Polonia, în regia lui Krzysztof Warlikowski, unul
dintre cei mai apreciaţi regizori europeni, căruia i-a fost acordat, în aceeaşi
zi, Premiul Internaţional Shakespeare, ajuns la a VI-a ediţie. Cunoscut pentru
interpretarea modernă a textelor clasice, Warlikowski a creat un scenariu
original prin adaptarea pieselor Regele Lear, Neguţătorul din Veneţia şi
Othello, la care a adăugat şi Miezul verii/ Summertime de J.M.Coetzee.
Personajele tăcute din piesele lui Shakespeare vorbesc în Poveştile
africane… datorită monologurilor scrise special pentru această producţie de
dramaturgul şi regizorul canadian de origine libaneză Wajdi Mouawad. Lear, Shylock şi Othello, celebrele
personaje shakespeariene, sunt, în spectacolul lui Warlikowski, interpretaţi de
acelaşi actor, Adam Ferency. Acesta joacă, de fapt, rolul unui om care trăieşte
suferinţele şi umilinţele unui bătrân, ale unui evreu şi ale unui negru. L-am
întrebat pe Adam Ferency ce i-a cerut, de fapt, regizorul să facă Greu de spus. Pentru că este o conversaţie despre simţuri sau jumătăţi
de tonuri sau lucruri foarte subtile. Am lucrat foarte mult timp la spectacol.
La început, nu am ştiut nimic. Am început să discutăm. Ştiam că vor fi trei
piese de Shakespeare, vor fi fragmente din Coetzee şi, de asemenea, monologuri
scrise de Mouawad, pe care nu le-am ştiut la început. Dar, desigur, am ştiut de
la început că povestea va fi despre un bătrân care nu este acceptat de
majoritate şi este dat la o parte. De aici am pornit. Dar cel mai important
lucru este că revelaţia mea a venit atunci când am înţeles că interpretez un
singur personaj, nu trei. De exemplu, când îl joc pe Othello, care este
negru… Am înţeles că nu contează dacă sunt negru sau dacă sunt alt personaj,
pentru că este puţin despre mine, despre mine actorul, care îmbătrâneşte şi
perspectiva se îngustează, deci este, de asemenea, despre mine.

Cu o propunere inedită pentru publicul de teatru au venit la Craiova şi
Bucureşti Q Brothers şi Chicago Shakespeare Theater, Statele Unite. Este vorba
despre Othello – The Remix, o rescriere a textului lui Shakespeare pe muzică
originală. Compania Q Brothers a fost înfiinţată în urmă cu 20 de ani de fraţii
Qaiyum, care şi-au propus de la început să fuzioneze teatrul şi rapp-ul. Toţi
membrii trupei sunt actori, dar sunt pregătiţi, în acelaşi timp, şi în domeniul
muzical. GQ (Gregory Qaiyum), fratele mijlociu, este cel care scrie textele,
este co-regizor şi, în Othello – The Remix îl interpretează pe Iago Noi încercăm să spunem povestea în acelaşi fel în care a făcut-o
Shakespeare. Motivul pentru care piesele lui Shakespeare sunt clasice este că
el a luat poveştile de la greci, dinaintea lui. Deci, el re-spunea poveşti
clasice vechi prin ceea ce însemna poezia modernă a vremii sale. Şi noi luăm
munca sa şi o spunem prin instrumentele poeziei moderne a vremurilor noastre,
adică prin hip hop şi rap. Cel puţin, pentru noi. Cu asta am crescut, aşa vedem
lumea. Deci, noi doar spunem aceeaşi poveste, dar prin ochii noştri. Păstrăm
elementele poveştii, intriga, personajele, dar avem propria versiune asupra
fiecărui personaj… E un mod de a aduce un omagiu originalului, dar şi un mod
de a fi în acord cu cultura populară din prezent.

Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova s-a încheiat cu un
spectacol eveniment, prezentat în afara programului shakespearian de Compania
Ex Machina din Quebec, Canada. Este vorba despre Ace şi Opiu, în regia lui
Robert Lepage, despre care legendarul regizor
Peter Brook afirma că este geniul regiei mondiale contemporane. Spectacolul
este unul extrem de original, construit pe baza noilor tehnologii. Actorul
Olivier Normand, protagonistul spectacolului Toată tehnologia folosită în spectacol are
rolul de a spune povestea într-un limbaj diferit. Decorul este ca un cub care
se învârte. Este un fel de cameră de hotel. Iar o parte din poveste este despre
un tip care are inima frântă, merge la Paris şi se simte pierdut. La un moment
dat, sunt în camera mea de hotel şi începe să se mişte ca şi cum aş fi pierdut.
Mi-am pierdut reperele, deci, tehnologia decorului mă ajută să intru în acea
stare şi să particip şi să spun publicului povestea. Nu este despre a arăta,
pur şi simplu, toate posibilităţile tehnologiei. Aceasta este întotdeauna în
relaţie cu ceea ce încercăm să spunem prin poveste.

Ace şi opiu este despre cum găsim căi de a depăşi durerea. Olivier
Normand track engleză: Este despre o inimă rănită. Este şi despre
anumite coincidenţe. Camera de hotel în care se află personajul, camera 9 din
Hotelul La Louisiane, este aceeaşi cameră în care a stat Miles Davis, când a
venit la Paris în 1949, în acelaşi timp în care poetul francez Jean Cocteau
ajungea pentru prima oară la New York. Toate aceste trei poveşti interferează.
Personajul meu este Robert. Ideea este cum poţi să îţi explici sau să înţelegi
ce se întâmplă cu tine… uneori, trebuie să te raportezi la poveştile altor
oameni, să faci comparaţii, ca să vezi cum au făcut ei faţă, cum poţi tu face
faţă. Şi întrebarea pe care el şi-o pune este: dacă nu sunt un geniu, ca Miles
Davis sau Jean Cocteau, ce fac cu durerea mea, cum pot să o sublimez într-o
formă de artă precum muzica lui Miles Davis din Ascenseur pour l’échafaud. Nu
ştiu ce să fac. Uneori, uitându-te la povestea altcuiva, asta te ajută să faci
faţă propriei dureri.