Mariana Gordan, povestea nomadei

Când a fugit din România, în 1979, cu un paşaport fals, Mariana Gordan risca treizeci de ani de închisoare comunistă, pe motiv că s-a împrietenit cu englezi imperialişti.

Corina Sabău, 24.03.2018, 12:12

Când a fugit din România, în 1979, cu un paşaport fals, Mariana Gordan risca treizeci de ani de închisoare comunistă, pe motiv că s-a împrietenit cu englezi imperialişti”. Crede şi acum că dacă ar fi rămas în România nu ar fi supravieţuit. Londra, în schimb, oraş de unde trăieşte de aproape 40 de ani, i-a oferit condiţii pentru a crea în tihnă şi i-a recunoscut şi recompensat arta. Mariana Gordan a expus în importante galerii londoneze (Pitshanger Gallery, ACAVA Gallery) şi i s-a încredinţat realizarea picturii monumentale în trei staţii centrale de metrou din metropola londoneză: Oxford Circus, Tottenham Court Road şi Finsbury Park Station. A avut, de asemenea, expoziţii personale la Paris, Veneţia, Florenţa, Avignon, Ulm, Berlin, Tokio, Seattle, Washington. Se consideră o portretistă chiar şi datorită lipsei de stil”, în sensul academic. Prefer să experimentez, încercând să uit ce am învăţat la şcoala de artă şi sa folosesc ce am învăţat în muzee şi în viaţa de zi cu zi. Arta este personală pentru mine, nu un exerciţiu de încadrare în curente, modă sau stil spune Mariana Gordan.

Cu puţin timp înainte de a fugi din ţară, Mariana ratează admiterea la Facultatea de Arte. La examen i s-a recunoscut talentul, dar i s-a spus că acesta nu e suficient: ”Mama mea a fost foarte speriată din cauză că aş putea să-mi distrug cariera. Pentru că ea intuia că sunt artistă şi că nu voi accepta o alternativă, o altă meserie. La scurt timp după eşecul admiterii, mi-a găsit cu greu un serviciu la mare, recepţioneră la un hotel de pe litoralul Mării Negre. Acolo, am făcut câteva portrete de turişti, nişte simple crochiuri, fără să iau în calcul că oamenii respectivi se vor lăuda cu ele. Când povestea a ajuns la autorităţi, directoarea hotelului şi-a prezentat propria versiune, afirmând că am luat bani în schimbul portretelor, pentru că mă suspecta că am luat bani şi nu i-am împărţit cu ea. Următorul pas a fost să fiu dată afară din serviciu şi arestată chiar dacă nu s-a găsit nici un ban asupra mea. Turiştii englezi cărora le pictasem portretele au luat atitudine, spunând că am fost dată afară nejustificat şi au semnat o petiţie în care specificau faptul că n-am vorbit de rău statul, că nu am luat bani în schimbul portretelor şi că am fost dată afară pe nedrept. Mai mult –am aflat ulterior- s-a întâmplat ca acei englezi să fie activişti, aşa că au cerut semnături şi de la alţi turişti de pe litoral în favoarea mea. Asta a încins şi mai tare spiritele, aşa că dimineaţa m-am trezit arestată pe motiv că am organizat o grevă ilegală, mai mult, m-au învinuit şi că am conspirat împotriva statului român. Iar aceşti englezi mi-au făcut rost de un paşaport fals şi m-au scos din ţară. După ce am ajuns în Anglia timp de trei luni fuga mea din ţară a ţinut prima pagină a ziarelor şi am primit multe ameninţări din partea Securităţii.”

Mariana Gordan şi-a scris fascinanta poveste de viaţă în volumul State Property My cold-war memoir” apărut în 2015 la Editura Charmides din Bistriţa-Năsăud. În carte, Mariana consacră pagini ample diferenţelor culturale dintre România comunistă a anilor 70 şi Marea Britanie: ”Primul şoc cultural a fost legat de amabilitatea englezilor. La secţia de poliţie unde m-am dus să declar paşaportul fals şi am cerut azil politic, când o femeie poliţist mi-a adus o cană de ceai, am fost convinsă că mi-au pus droguri. Nu-mi venea să cred că nişte poliţişti pot fi atât de drăguţi, că-ţi zâmbesc, că te tratează ca pe un om. Ce diferenţă faţă de România, unde autorităţile şi miliţienii te tratau ca pe ultimul om. Când i-am văzut atât de diferiţi pe poliţiştii de la ei, mi s-a făcut teamă că ar putea să fie o capcană la mijloc. Eu chiar nu credeam că există oameni în uniformă care să te trateze atât de uman. Al doilea şoc cultural s-a întâmplat la scurt timp după ce am ajuns în Marea Britanie. Primul meu contact acolo a fost cu sculptorul Paul Neagu, la îndrumarea lui m-am dus la Durham University, şi m-am înscris la Universitatea de Artă. Mi s-a părut extraordinar, pentru că acolo nu se dau examene, am avut doar un interviu şi am prezentat mapa cu lucrări. După acea discuţie cu comisia, am fost primită cu laude. Şi m-am minunat, ce ţară civilizată, cum se petrece admiterea. Dar lucrurile s-au schimbat când am început studiile. Spre stupoarea mea, cei mai mulţi dintre colegii şi profesorii mei erau de stânga. Dar de stânga după modelul Troţki. Şi asta se întâmpla în plin Război Rece. Mie, căreia veneam dintr-o ţară îndoctrinată, nişte oameni care se bucurau de libertatea îmi spuneau că doresc un guvern mondial.”

În 1984, Mariana Gordan s-a înscris la Concursul public GLC Clement Attlee Portrait Competition”, competiţie care avea drept scop realizarea unei sculpturi a lui Clement Attlee, prim-ministru britanic imediat după cel de-al doilea Război Mondial. Sculptura urma să fie plasată în centrul Londrei, în faţa bibliotecii Limehouse. Din cele cinci sute de lucrări, juriul condus de Dame Elisabeth Frink, l-a ales pe cel al Marianei Gordan. Numai că juraţii şi-au nuanţat poziţia când au aflat că cea pe care o votaseră era o tânără de douăzeci şi cinci de ani care venea dintr-o ţară estică. Astfel că Mariana a rămas doar câştigătoarea morală a concursului, dar banii şi proiectul au ajuns la următorul concurent. După 1989, Mariana Gordan a început să expună şi în ţară. Pictura şi sculptura ei au putut fi văzute la Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj şi Bistriţa. Cea mai recentă expoziţie a Marianei Gordan, găzduită în luna martie de Centrul de Cultură Arhitecturală al Uniunii Arhitecţilor din România, s-a intitulat Primăvară, primăvară, înăuntru şi afară!”. “Primăvară înăuntru”, spune Mariana Gordan, se referă la curăţenia de primăvară a casei, mai precis la podele noi, pictate abstract-expresionist şi lăcuite luxos. “Primăvară de afară” este o colecţie de peisaje mici (aproximativ 20×20 cm), pictură în ulei, în tehnică sgraffitto, care constă în mai multe straturi de culoare desenate cu coada pensulei, revenind cu multă energie, lăsând să se releve culoarea de fond.