Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania la a 10-a ediţie

Un film autist normal/Normal Autistic Film, documentar realizat de regizorul ceh Miroslav Janek, este filmul câştigător al Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania, care şi-a încheiat recent cea de-a 10 ediţie.

Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania la a 10-a ediţie
Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania la a 10-a ediţie

, 01.04.2017, 13:34


„Un film autist normal”/”Normal Autistic Film”, documentar realizat de regizorul ceh Miroslav Janek, este filmul câştigător al Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania, care şi-a încheiat recent cea de-a 10 ediţie. „Credem că filmul ales nu se limitează doar la lumea copiilor autişti, ci ni se adresează tuturor. Ce putem învăţa de la ei este să ne preţuim unicitatea. Alegând acest film am ales, de fapt, curajul de a fi cine suntem cu adevărat. Normalitatea fiecăruia se dovedeşte a fi diferită. Prin cadrele şi personajele diverse, filmul arată că nu există o singură realitate, ci doar mai multe interpretări.” Este motivaţia juriul de liceeni care a decernat premiul după vizionarea celor 10 filme din competiţie. Regizorul Miroslav Janek, prezent în Bucureşti doar la începutul festivalului, le-a transmis publicului şi juraţilor o înregistrare video de mulţumire. La cea de-a 10-a ediţie a festivalului One World Romania, tema centrală a fost frica.


„Trăim într-o lume globală şi totuşi tindem să ne întoarcem la trecut, să trasăm noi graniţe, să ne închidem între ziduri. Politicieni corupţi din toată lumea profită de slăbiciunile şi temerile noastre şi ajung la putere exploatându-le. Câţiva mai hotărâţi merg împotriva curentului, sacrificând tot ce au. Filmele One World Romania explorează originile temerilor noastre şi cum putem trece peste ele”.



Alexandru Solomon, director One World Romania. „La această ediţie, frica s-a detaşat dintre toate celelalte teme care erau legate de politică, de toată atmosfera generală, care, de când am început noi selecţia, s-a înrăutăţit în toată lumea. Şi este vorba, în primul rând, de frica legată de curentele populiste, naţionaliste, homofobe. Dar, totodată, este vorba şi de teme mai punctuale, ca problemele legate de disfuncţionalităţile legate de sistemul medical în România dar şi în alte state, probleme care la rândul lor ne alimentează teama.”



Dezbaterile între public şi invitaţii festivalului au fost ca la celelalte ediţii extrem de interesante, iar unele dintre ele s-au încheiat doar din cauza proiecţiei ce urma. Festivalul a crescut odată cu societatea civilă, după cum au crescut şi preocuparea pentru statul de drept, pentru combaterea corupţiei şi pentru libertatea de expresie. Alexandru Solomon, director One World Romania. „Direcţia Festivalului s-a definit în această direcţie pe parcursul anilor şi mizăm pe participarea ong-urilor şi asociaţiilor care pot adopta un documentar, documentar care să răspundă cauzei lor, un film care poate vorbi despre problemele pe care le ridică ei. Astfel că filmul documentar poate fi văzut şi ca un fel de piaţă, o piaţă de idei , unde se întâlnesc şi cineaşti, şi ong-urile, şi societatea civilă. Cu toate acestea, rolul filmului documentar nu este să rezolve diverse probleme. Ceea ce face filmul documentar faţă de media mainstream este prezentarea unei imagini mai aprofundate şi dintr-o perspectivă mai empatică a societăţii în care trăim, pentru că documentariştii sunt oameni care petrec mult timp cu subiectele lor şi se apropie într-un mod particular de oamenii pe care îi filmează. Şi tot comparativ cu media, regizorii de documentar sunt mai puţin presaţi şi de timp, şi de necesităţi. Faptul că la One World Romania am reuşit să creăm un dialog este vizibil, şi tot vizibil este şi faptul că publicul a devenit mai deschis în timp, mai capabil să-şi exprime opiniile, comparativ cu ceea ce se întâmpla în urmă cu 9 ani, când am început festivalul.”



Cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România a avut în selecţia de anul acesta 6 producţii româneşti: 3 dintre ele în secţiunea „Romania On the Move” şi alte 3 proiecte aflate încă în producţie în secţiunea „Romania Work-in-progress”. Claudiu Mitcu şi Ileana Bîrsan au prezentat, în cadrul Festivalului, un fragment de montaj din documentarul „Procesul”, film care urmăreşte cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofiţer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o.



Ileana Bârsan: „Ideea noastră a fost să vedem dacă subiectul interesează pe cineva şi dacă acest decupaj realizat din viitorul film funcţionează şi cum anume funcţionează. Încercăm să prezentăm acest caz într-un mod cât mai echilibrat. Am dorit un feedback şi pentru că filmul nostru are un singur personaj, pentru că noi n-am putut avea acces la alte voci, nu din vina noastră, ci pentru că ei ne-au refuzat, şi mă refer la oameni din sistem, procurori, judecători, implicaţi în procesele mai vechi sau în cel nou. Partea cea mai dificilă a fost să gândim un film într-un singur personaj şi să nu interpretăm. Am încercat în cele 20 de minute pe care le-am prezentat să alegem un material care să fie şi coerent, să şi intrige, dar să nu furnizeze toate informaţiile, de asemenea, să nu fie părtinitor cu personajul. A fost un exerciţiu util, această încercare ne-a ajutat şi la decupajul final.”



Peste 11.000 de spectatori au fost anul acesta la One World Romania, cifră care nu ne lasă să uităm că urmează ediţia a 11-a din 2018, spun organizatorii. Câteva dintre filmele celei de-a zecea ediţii şi câteva dintre documentarele prezentate în anii trecuţi la One World Romania se regăsesc în 2017 în selectţia programului de distribuţie alternativă KineDok.

Foto: facebook.com/Clara.the.Romanian.school.teacher
Club Cultura sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, a fost lansat recent în cinematografele din țară. „Clara”, lungmetrajul...

Clara, o dramă socială în regia lui Sabin Dorohoi
„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Club Cultura sâmbătă, 09 noiembrie 2024

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu

„Anul Nou care n-a fost”, scris și regizat de Bogdan Mureșanu, a fost propus pe lista filmelor ce vor fi luate în considerare pentru...

„Anul Nou care n-a fost”, un film scris și regizat de Bogdan Mureșanu
Festivalul Național de Teatru (sursa foto: Festivalul Național de Teatru)
Club Cultura sâmbătă, 02 noiembrie 2024

Festivalul Național de Teatru

Ediția s-a aflat sub semnul „Dramaturgiilor posibilului” și a fost curatoriată de Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu. Celor...

Festivalul Național de Teatru
Foto: mnir.ro
Club Cultura sâmbătă, 26 octombrie 2024

Expoziția „Coloranți naturali” la MNIR

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă, începând cu jumătatea lunii septembrie, o nouă expoziție: „Coloranți naturali. De...

Expoziția „Coloranți naturali” la MNIR
Club Cultura sâmbătă, 19 octombrie 2024

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, un nou film de Andrei Crețulescu

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, cel de-al doilea lungmetraj regizat și scris de Andrei Crețulescu are în distribuție patru actori emblematici ai noului...

EXT. MAȘINĂ. NOAPTE, un nou film de Andrei Crețulescu
Club Cultura sâmbătă, 12 octombrie 2024

Proiectul „Să cunoști lumea”

Colectivul de creatori de teatru Vanner Collective a propus un proiect artistic multidisciplinar „Să cunoști lumea” – o serie de activități...

Proiectul „Să cunoști lumea”
Club Cultura sâmbătă, 05 octombrie 2024

Ciao, Italia! Animest 19

După ce ultima ediție a înregistrat peste 15 mii de spectatori în fața ecranelor, Festivalul Internațional de Film de Animație revine pe...

Ciao, Italia! Animest 19
Club Cultura sâmbătă, 28 septembrie 2024

Proiectul BESTIAR

Cel mai nou proiect este „Bestiar. Bun de consum”, co-finanțat de Primăria Municipiului București. Proiectul deschide discuția despre...

Proiectul BESTIAR

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company