Teatrul Anton Pann, din Râmnicu Vâlcea

Teatrul Anton Pann s-a născut, ca instituţie profesionistă, în mai 1990. Dar el este continuatorul unei tradiţii teatrale locale, veche de peste 100 de ani.

Luana Pleşea, 04.01.2014, 13:09

Nu cred că există un teatru în lume la o populaţie de 120 000 de locuitori, nou, elegant şi dotat după ultimele cerinţe ale tehnicii moderne ca acesta. Am să scriu şi la Institutul Internaţional de Teatru să semnalez acest caz absolut unic”. Afirmaţia îi aparţine actorului Radu Beligan, iar instituţia cu pricina este Teatrul Anton Pann”, din Râmnicu Vâlcea, un loc unde şi-au pus amprenta, în timp, regizori precum Silviu Purcărete sau Alexandru Dabija.

Teatrul Anton Pann s-a născut, ca instituţie profesionistă, în mai 1990. Dar el este continuatorul unei tradiţii teatrale locale, veche de peste 100 de ani. Teatrul popular din Râmnicu Vâlcea a fost în anii ’60 – ’80 unul din teatrele de amatori cele mai valoroase din ţară. Lăpuşneanul”, regizat de Dan Micu şi Piaţeta” montată de Silviu Purcărete sunt două dintre spectacolele de referinţă din perioada mai recentă.

De peste un deceniu, directorul teatrului este regizorul Adrian Roman, care a întinerit” foarte mult trupa vâlceană: Am încercat de câţiva ani să scădem media de vârstă la limita inferioară. Teatrul Anton Pann provine dintr-un teatru popular, un teatru de amatori, dar eu, când am venit în anul 2000 la conducerea acestui teatru, am vrut să profesionalizez trupa. Şi am început cu tineri absolvenţi ai şcolii de teatru din Craiova, iar în urmă cu doi ani am hotărât să îmi îndrept privirea spre Cluj, şi am adus o jumătate de clasă a domnului profesor Miklos Bacs, pe care îl admir ca profesor şi ca om care creează o atitudine specială absolvenţilor săi. Nu sunt doar nişte tineri actori, sunt oameni care au o atitudine extraordinară de muncă faţă de teatru şi faţă de scenă, ceea ce n-am întâlnit la alţi tineri care au trecut pe la Teatrul Anton Pann. Asta a fost istoria, după care au venit alţi trei de la clasa Miriam Cuibus. Avem o trupă cam de 15 actori. Ei sunt 10, 5 au rămas din vechea echipă”.

Există regizori care, datorită altor proiecte teatrale, îi cunoşteau deja pe aceşti tineri minunaţi, după cum îi numeşte directorul lor. Aşa au venit la Vâlcea, special pentru a lucra cu ei Cristi Juncu sau Vlad Massaci. Adrian Roman: Încerc să aduc aici regizori care s-au împrietenit cu Teatrul Anton Pann şi care revin. Nu ne putem permite nume foarte mari, care sunt mai scumpe. Aşa că cei care s-au împrietenit şi fac un rabat pentru a lucra la Teatrul Anton Pann, vin cu plăcere, pentru că este un teatru frumos, se lucrează bine aici, actorii, spre deosebire de multe alte teatre, şi în special teatrele din Bucureşti, locuiesc în teatru, deci îi prinzi şi poţi să lucrezi cu ei, nu îi prinzi doar la repetiţiile generale. Vara mai facem şi câteva workshopuri, pentru că, având nişte spaţii de cazare, se potriveşte. Avem şi o terasă foarte frumoasă şi o sală de repetiţii foarte frumoasă pe clădirea teatrului. Cei care ne-au vizitat, le-au văzut, promit să revină cu proiecte interesante. Încercăm să formăm o echipă care să mişte puţin teatrul într-o anumită direcţie”.

Direcţia spre care se îndreaptă Teatrul Anton Pann aduce în sălile sale în special o anumită categorie de public, care nu e greu de ghicit. Directorul Adrian Roman: Ne bazăm în principal pe un public tânăr. O echipă de actori tineri atrage un public tânăr. Am constatat acest lucru. Ei au şi deschidere, şi mobilitatea necesară, mobilitatea fiind un element esenţial în provincie, unde lumea se mişcă destul de puţin. Şi au învăţat că la teatrul Anton Pann e o echipă bună, care face spectacole bune. Un public de o anumită vârstă vine la spectacole cum sunt cele de la Casa Sindicatelor, cu vedete, cu monştri sacri”. Dar ne formăm, într-adevăr, publicul. Avem şi o echipă de teatru de animaţie, care face spectacole pentru copii, în ideea că primul contact cu teatrul pt un copil este un spectacol dedicat lui. Învaţă şi drumul spre teatru, vede care este mecanismul unui spectacol de teatru şi îi formăm oarecum de mici, îi câştigăm”.

După cum spunea şi directorul Adrian Roman, unul dintre regizorii care au îndrăgit trupa Teatrului Anton Pann este Cristi Juncu. Acesta a montat în premieră pentru stagiunea 2013-2014, un spectacol emoţionant: Trilogia belgrădeană”, de Biljana Srbljanovic, despre viaţa de imigrant în Praga, Sidney sau Los Angeles. În distribuţie, cei 10 actori foarte tineri ai teatrului. Dintre ei face parte Vlad Bîrzanu, care a absolvit anul trecut Universitatea Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa Miriam Cuibus. Vlad a fost nominalizat anul acesta la Premiile UNITER, categoria debut, pentru rolul Flaut, cârpaci de foale din spectacolul Visul unei nopţi de vară”, montat de Botos Bálint, la Teatrul Anton Pann.

Într-o perioadă în care actorii tineri aleg, de voie sau de nevoie, să fie actori independenţi, Vlad Bârzanu preferă statutul de actor angajat: E adevărat că există această tendinţă, dar pentru mine e foarte bine, pentru că în primul rând aparţin de o echipă care îmi place şi pe care o cunosc şi dinainte de a veni aici, întrucât majoritatea sunt foşti colegi. Şi e foarte bine să ai o siguranţă în ziua de astăzi, în care ies atâţia actori în fiecare zi şi eşti în facultate şi habar nu ai încotro s-o apuci. Când cineva îţi spune: uite, te-am văzut şi aş vrea să vii la teatrul meu, zici wow! Vin, normal!”. Pentru mine e foarte bine că am siguranţa asta, sunt aproape de Bucureşti şi pot să îmi fac şi şcoala, să-mi termin masteratul. Lucrurile se leagă bine!”.

Pe un ton când comic, când dramatic, piesa Trilogia belgrădeană” prezintă provocările şi dificultăţile cu care se confruntă tinerii în încercarea de a se integra în ţările de adopţie. Vlad Bârzanu, despre modul în care a lucrat pentru rolul de emigrant: Cred că nu m-am gândit atât de mult la rolul de emigrant, cât la relaţia cu fratele meu. Adică, mai întâi am mers pe relaţia dintre noi doi şi am lucrat pe ea şi apoi a venit şi a doua treaptă, cu oamenii care nu sunt la ei acasă, sunt într-o ţară străină, singuri, fără prieteni, departe de casă, departe de cei dragi… E greu, dar frumos. Poţi să spui multe într-o astfel de situaţie, ca actor. Ce am vrut să spun prin rolul Mika? Cred că e un fragment de poveste a înstrăinării de casă şi a modului în care te descurci. Şi oricare dintre noi cred că a fost în situaţia asta: să fie departe de casă, să nu aibă siguranţă, să nu ştie ce se va întâmpla mâine, să facă ceva ce nu-şi doreşte şi asta să fie viaţa lui – o incertitudine şi un dor continuu de cei dragi. Poate foarte puţin sunt şi eu în această situaţie, întrucât eu vin din Baia Mare, am făcut facultatea la Cluj şi acum am ajuns aici, în sud, în altă zonă a ţării. Deci, sunt destul de departe de casă, sunt un mic emigrant şi eu. Normal, la mine nu e atât de grav, dar mi-a pus imaginaţia la lucru”.

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are o casă a sa abia din 25 septembrie 2009, ziua istorică în care şi-a deschis porţile prima clădire de teatru, proiectată, construită şi dotată ca teatru profesionist din judeţul Vâlcea. Clădirea cuprinde două săli de spectacol, un amfiteatru în exterior, sală de repetiţii, terasă şi spaţii de cazare. Astfel că sediul Teatrului Anton Pann este, în prezent, una din cele mai moderne şi funcţionale construcţii teatrale din România.