Spectacole la Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu (reluare din 22.06.2013)
Ediţia aniversară a FITS, desfăşurată între 7 şi 16 iunie, a prezentat publicului o coproducţie realizată în cadrul proiectului european Oraşe pe scenă.
Luana Pleşea, 31.08.2013, 06:21
Au trecut 20 de ani de când am pornit cu 3 ţări şi 8 spectacole, la prima ediţie a festivalului. Şi iată am ajuns la ediţia 20, cu 350 de evenimente, 66 de spaţii de joc, 70 de ţări participante şi aproximativ 60 de mii de spectatori pe zi. Este o cifră care plasează Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu pe poziţia onorantă locul 3 în lume după Edinburgh şi Avignon”.
Declaraţia îi aparţine lui Constantin Chiriac, directorul festivalului şi al Teatrului Naţional Radu Stanca” şi sintetizează procesul de creştere, de maturizare a evenimentului care a făcut din Sibiu o adevărată capitală europeană a culturii, dar şi a turismului.
Ediţia aniversară a FITS, desfăşurată între 7 şi 16 iunie, a prezentat publicului o coproducţie realizată în cadrul proiectului european Oraşe pe scenă/ Cities on Stage/ Villes en Scene” şi care va fi prezentată în 2014, în programul oficial al Festivalului de la Avignon şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles. Este vorba despre spectacolul Solitaritate”/ Solitarity”, creat de Gianina Cărbunariu cu actorii Teatrului Radu Stanca”. Dramaturg şi regizor extrem de apreciat, tânăra Gianina Cărbunariu este şi membru fondator al grupului dramAcum – o platformă pentru dezvoltarea şi promovarea dramaturgiei româneşti. Tema centrală a proiectului Oraşe pe scenă” este aceea a convieţuirii în spaţiul urban, în marile oraşe de astăzi.
Gianina Cărbunariu: Eu, de obicei, îmi fac interviuri, cercetez în arhive înainte de a începe să lucrez la un spectacol. De data aceasta, cercetarea nu a fost atât de extinsă, pentru că aveam deja cumva temele în cap. Subiectele pe care le-am ales sunt subiecte deja discutate în spaţiul public. M-a interesat foarte mult felul în care în ultimii ani discursul politic devine din ce în ce mai radical în direcţia învinovăţirii celui care nu e eficient, celui care nu e destul de competitiv. Foarte mult în ultimii ani au fost intervenţii de genul: cine nu munceşte, nu merită nici să mănânce … Ce ne facem totuşi cu cei care muncesc şi nu câştigă? Eu nu prea am auzit această întrebare. Mi se pare că în vremurile acestea de criză încercăm să găsim ţapi ispăşitori. Şi ceea ce e şi mai grav este că acest discurs ajunge la noi şi că ni-l însuşim şi începem şi noi în viaţa de zi cu zi să căutăm ţapi ispăşitori în jurul nostru. Şi asta mi se pare foarte periculos, apropo de toleranţă şi de modul în care convieţuim în oraşe. Aceste probleme nu sunt doar ale României, sunt ale întregii Europe acum”.
Un spectacol care a adus o atmosferă specială în festival a fost “Scene din viaţa insectelor – mister psihedelic muzical”, de Karel şi Josef Capek, pus în scenă de Victor Ioan Frunză la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. “Scene din viaţa insectelor” este o fabulă contemporană despre iniţierea omului în moarte, o poveste despre fragilitate şi supravieţuire, spusă de cinci tineri actori. Directorul de scenă Victor Ioan Frunză:
“E un text care m-a preocupat de multă vreme. Pe mine m-a atras faptul că în forma aceasta esopică a textului sunt cuprinse foarte multe realităţi – genul acesta al misteriilor medievale (gen dramatic medieval, engl. “medieval mistery”) nu a mai revenit în preocupările oamenilor de teatru, dar, abordându-l, descoperi cât de importantă e o anume formă de didacticism în teatru. Şi am văzut şi după reacţia publicului faptul că o anumită zonă de naivitate care marchează textul ajunge foarte bine la spectator şi-l ajută să înţeleagă lucruri care, dacă ar fi spuse în mod direct, poate că ar fi mai brutale. Reducţia aceasta la insecte ne ajută să vedem mai bine ce probleme avem, dar şi ce perspective sumbre ne aşteaptă. Ca orice alt spectacol, nu oferă soluţii, dar pune nişte apăsate puncte de suspensie şi cred că asta e important”.
Unul dintre invitaţii marcanţi ai celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a fost compania Sasha Waltz & Guests, care a împlinit şi ea 20 de ani de la înfiinţare şi care anul acesta a fost numită ambasador cultural al Uniunii Europene. Spectacolul prezentat publicului a fost Continuu”, despre care Harriet von Froreich, reprezentanta companiei, a declarat:
“Pentru Sasha Waltz este tot timpul foarte important să lucreze pe principiul dialogului – ceva comun cu festivalul de anul acesta. Tipic pentru munca ei sunt proiectele de dialog, în care relaţionează nu doar cu alţi artişti, dar şi cu clădiri speciale sau locuri speciale. Spectacolul Continuu” a evoluat din două astfel de proiecte de dialog. Acestea s-au desfăşurat în 2009 la Neues Museum, Berlin, şi Maxxi, Roma. Cele două coregrafii au fost create în raport cu specificul spaţiilor respective, deci a fost un dialog real cu clădirile în care au avut loc. Apoi a venit ideea adaptării acelor două spectacole pentru scenă, pentru a putea fi prezentate în turnee internaţionale şi aşa s-a născut Continuu”. Ideea spectacolului Continuu” este că spaţiul este şi el protagonist în spectacol, la fel ca şi muzicianul. Percuţionistul invitat se implică foarte mult şi fizic în spectacol, pentru că e nevoie de foarte multă energie pentru a interpreta acea muzică. Pentru Sasha Waltz este esenţial să fie exprimată această energie, această dinamică a muzicii”.
Potrivit directorului Constantin Chiriac, ediţia a XX-a a FITS a fost “o ediţie care a arătat că Sibiul este un dialog, un oraş care are forţa să-şi arate orgolios frumuseţea, mândria şi capacitatea de a organiza astfel de evenimente comparabile cu cele mai importante din lume. În acealaşi timp, un oraş care are capacitatea de a duce mai departe proiecte. Cel mai important este faptul că această ediţie construieşte la modul cel mai elocvent ceea ce înseamnă mâine, că nimic nu este rupt din context şi că există o continuitate a succesului, a capacităţii de a te afla acolo sus, pe creasta valului. Şi faptul că putem să facem o astfel de performanţă în acest joc atât de greu şi de periculos cred că este cea mai importantă demonstraţie”.
Iar motto-ul finalului festivalului, declarat de directorul Constantin Chiriac, este, bineînţeles: “Astăzi construim mâine”.