Eroziunea Munţilor Carpaţi
Eroziunea solului devine o problemă de mediu urgentă în Munţii Carpați, care compromite deja biodiversitatea și habitatele naturale, atrage atenția Aritina Haliuc, cercetător postdoctoral la Universitatea din Bordeaux, Franța.
Eugen Coroianu, 24.11.2023, 14:14
Eroziunea solului devine o problemă de mediu urgentă în Munţii Carpați, care compromite deja biodiversitatea și habitatele naturale, atrage atenția Aritina Haliuc, cercetător postdoctoral la Universitatea din Bordeaux, Franța. Ea face referire la două studii publicate recent, care au analizat eroziunea solului în două bazine montane din Carpați: Lacul Roșu și Lacul Ighiel. Concret, s-a măsurat cât sediment ajunge pe fundul acestor lacuri pe o perioadă de un secol și care este legătura cu clima și cu prezenţa oamenilor. Ambele cercetări au arătat că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane. Pe lângă efectele la nivel de ecosistem, mai ales pentru Lacul Roșu, aportul crescut de sedimente a dus și la colmatarea accelerată a apei, un proces ce afectează durata de viață a lacului. Ce este exact eroziunea ne spune Vlad Zamfira, de la siteul Infoclima, care a publicat materialul la care ne referim:
Pentru ultimii 100 de ani am observat, în cadrul bazinelor montane, că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane și anume tăierea arborilor și pășunatul excesiv. În Carpați, conversia ecosistemelor naturale în pășuni înseamnă mai puține plante, deci un sol instabil și susceptibil la eroziune, ceea ce duce la degradarea peisajului. În contextul actual al schimbărilor climatice, unde contribuie și fluctuațiile de temperatură, dar și secetele și inundațiile, eroziunea solului se întâmplă accelerat. Proiecțiile arată că procesul se va accentua cu 13% până la peste 22% în Uniunea Europeană până în 2050. Dar ce este eroziunea? Formele de relief: munți, dealuri, câmpii, văi – pe care le observăm astăzi – sunt rezultatul proceselor de eroziune ce au șlefuit terenul de-a lungul timpului.
Eroziunea reprezintă procesul geologic prin care solul este descompus, desprins și transportat de forțele naturii, precum apa, gheața sau vântul. Există două tipuri principale de eroziune, și anume cea chimică și cea fizică. Eroziunea chimică are loc atunci când compoziția chimică a unei roci se modifică, în timp ce eroziunea fizică este cea care descompune rocile, dar compoziția lor chimică rămâne aceeași. Spre exemplu, alunecările de teren sau curgerile noroioase sunt determinate de eroziunea fizică. Regiunile înalte ale Carpaților sunt predispuse la eroziunea solurilor atât din cauza reliefului accidentat, cât și a precipitațiilor abundente. Defrișările, pășunatul excesiv și incendiile de vegetație duc la degradarea solurilor, pierderea biodiversității si fertilității și creșterea riscului de alunecări de teren și inundații în aval în zonele mai joase.
Prin eroziune, rocile devin mai mici, mai netede și mai ușor de transportat. Atât apa, cât și gheața contribuie la eroziunea fizică, deoarece mișcarea lor forțează rocile să se desprindă sau să se ciocnească. De asemena, vântul este un puternic agent de eroziune, transportând praf, nisip, cenușă și alte rămășițe la distanțe mari, explică Aritina Haliuc. Eroziunea depinde de climă, relief, vegetație, activitatea tectonică și de actiunile oamenilor. Clima, prin precipitații, vânt și procesul de îngheț-dezgheț determină eroziunea peisajului. Vegetația poate încetini impactul eroziunii. Rădăcinile copacilor, arbuștilor și ale altor plante stabilizează solul și împiedică transportul sedimentelor și pot limita impactul alunecărilor de teren.
În Carpați, în zonele înalte, unde covorul vegetal este subțire și discontinuu, chiar și o rată de eroziune scăzută conduce la pierderea ireversibilă a solului, determinând degradarea peisajului și pierderea beneficiilor naturale oferite de ecosistem. Pe de altă parte, Carpații Românești (și nu numai) sunt susceptibili la incendii de vegetație. Acestea pot avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor montane, în special asupra celor fragile, și pot duce la pierderea habitatelor naturale, distrugerea biodiversității și chiar la amenințarea siguranței comunităților din apropierea zonele afectate. Mai mult, incendiile, în special în zonele înalte, cresc riscul hazardelor naturale cum sunt alunecările de teren, inundațiile, curgerile noroioase. În Carpați, după cum ne arată modelele climatice, creșterea precipitațiilor într-o perioadă scurtă de timp, dar și creșterea temperaturilor, prelungirea sezoanelor calde ca urmare a schimbărilor climatice ar trebui să ne îngrijoreze, conchide cercetătoarea română de la Universitatea din Bordeaux.
Atât la nivel național cât și internațional, există o serie de inițiative și strategii ce au ca scop limitarea și prevenirea eroziunii solului. De pildă, Legea privind conservarea solului – ce impune o serie de măsuri pentru utilizarea adecvată a terenurilor, reducerea eroziunii și prevenirea degradării. Sau Programul Național de Dezvoltare Rurală – un program de finanțare nerambursabilă de la UE ce susține implementarea practicilor agricole sustenabile. La nivel european, mai există strategia Uniunii privind solurile care urmăreşte monitorizarea și promovarea gestionării durabile a acestora. In sfârsit, la nivel regional, Carpathian Convention, un tratat internațional adoptat în 2003 de Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, România și Cehia își propune promovarea dezvoltării durabile și protecția mediului în munții Carpați. De asemenea, există și fundații si organizații locale care militează pentru protejarea fondului natural prin limitarea defrișărilor, înființarea de parcuri naturale, monitorizarea și evaluarea zonelor afectate și educarea populației locale.