Zbor deasupra scoarței selenare

Valorificând o fereastră de oportunitate, NASA a lansat, în toamna acestui an, Artemis 1 - prima misiune din cadrul programului Agenţiei spaţiale americane de revenire pe Lună.

Corina Cristea, 23.12.2022, 17:08

Valorificând o fereastră de oportunitate, NASA a lansat, în toamna acestui
an, Artemis 1 – prima misiune din cadrul programului Agenţiei spaţiale
americane de revenire pe Lună. Acest prim zbor-test s-a desfăşurat fără
astronauţi la bord: pe 16 noiembrie, noua rachetă gigant a NASA, denumită SLS,
Space Launch System (Sistemul de lansare spațială), a propulsat spre Lună
capsula Orion, după mai multe încercări marcate
de probleme. Apoi, pe 21 noiembrie, după o călătorie de aproximativ 400.000 de
kilometri, capsula a ajuns aproape de Lună, mai exact la 128 de kilometri de
suprafaţa selenară. La revenirea pe Terra, amerizarea a avut loc în largul
insulei mexicane Guadalupe. Artemis a avut mai multe obiective: să
demonstreze capacitatea capsulei Orion de a reveni de pe Lună și de a opera în
spaţiul îndepărtat, unde temperaturile sunt cu mult mai scăzute decât pe orbita
terestră joasă, precum şi recuperarea cu succes a rachetei.

Invitat la Radio
România, Alexandru Mironov, scriitor şi
jurnalist de ştiinţă, a vorbit despre importanța acestei misiuni : La
jumătate de veac de la ultimul pas pe Lună, se trece din nou la recucerirea
Lunii. Programul Artemis înseamnă această încercare de a ne asigura pe noi
înşine că ştim să trimitem o navă suficient de puternică încât să facă traseul
Pământ-Lună. Nava a plecat de pe Terra, s-a rotit de două-trei ori în jurul
Terrei ca să prindă acceleraţie şi a plecat urmând un traseu, a ajuns în jurul
Lunii, s-a învârtit în jurul Lunii având la bord manechine care aveau tot felul
de senzori şi s-a întors după 26 de zile din călătoria asta.

Capsula nu a
avut niciun astronaut la bord, aceștia urmând să facă parte din proiectul
Artemis începând cu a doua etapă, pe care specialiștii Administrației Naționale
Aeronautice și Spațiale deja o pregătesc.

Din nou, Alexandru
Mironov: Artemis 2 va fi
la anul. Va repeta exact traseul pe care l-a făcut Artemis 1 şi va avea patru
cetăţeni planetari la bord, între care şi o doamnă. Vor ocoli Luna – şi aici
încerc totdeauna când povestesc asta să îmi închipui frustrarea pe care o vor
simţi că se vor învârti în jurul Lunii, vor vedea Luna la doi paşi de ei,
bineînţeles că vor vedea Pământul răsărind din spatele Lunii, dar nu vor avea
dreptul să îşi pună piciorul pe Lună. Aceasta este partea a doua a proiectului
planetar de revenire pe Lună. Partea a treia ar trebui să fie peste doi ani, eu
cred că va fi de-abia peste trei ani, când, în sfârşit, se va debarca pe Lună.
Alunizarea – verbul a aluniza intră atunci în vocabularul pământenilor. De ce
se întâmplă asta? Pentru că nu ne mai ducem să facem un experiment, cum a fost
cu cele de pe vremea Programului Apollo, ci ne ducem să cucerim Luna, în sensul
că nenumărate minerale de care avem nevoie, că poate că locuinţele planetare
care vor fi sub scoarţa pământului în grotele pe care Luna le are, că dintre
bucăţile de gheţari care sunt sub scoarţa lunară pot fi folosite, apa poate fi
folosită, deci, o mulţime de elemente ne fac să spunem că e un mare câştig
pentru omenire. De altfel, va exista un gateway, un fel de poartă de intrare,
un satelit pe care eu îl văd ca pe un fel de şantier planetar, căci acolo va
începe construirea cu adevărat a navelor ce vor putea să decoleze cu foarte
puţină cheltuială de energie îndreptând-se spre Marte, pasul nostru următor.
Această sondă Orion, care a făcut tot traseul ăsta, a plecat în Cosmos din
vârful unei nave uriaşe. Deocamdată este o navă a NASA şi la anul va fi tot
navă o NASA, după care combinaţia dintre stat şi particulari, Elon Musk, de
pildă, va interveni aici şi va începe cu adevărat o navetă permanentă spre
Lună.

Orion mai fusese în spaţiu în 2014 propulsată de o racheta
Delta IV. A efectuat atunci de două ori înconjurul Terrei pentru a testa în
special scutul termic în momentul revenirii în atmosferă. Acum, viteza a fost,
însă, mult mai mare – reintrarea în atmosferă
s-a făcut cu o viteză de aproape 40.000 de kilometri pe oră. Practic, capsula a
atins o viteză de câteva zeci de ori mai mare decât viteza sunetului. Și de
această dată, atenţia s-a concentrat asupra scutului termic al capsulei Orion,
care în timpul reintrării în atmosfera terestră a fost nevoit să reziste unor
temperaturi de 2.800 de grade Celsius, adică aproape jumătate din cea de la
suprafaţa Soarelui.

Din nou, Alexandru Mironov: Datorită frecării cu aerul se ridică temperatura tare
de tot. Sunt ceramici speciale care sunt calculate. Aici se încearcă rezolvarea
unor probleme pe care fostele navete spaţiale nu le-au rezolvat la vreme. De
aceea am şi avut cele două accidente grozave şi cred eu că încetul cu încetul
oamenii de la NASA, astrofizicienii, inginerii specializaţi în astrofizică, vor
stăpâni cu totul soluţia. Suntem pe calea prea bună, spre Lună şi apoi mai
departe.

La revenire, camere de
vedere performate au reuşit să surprindă Orion şi spectaculoasa imagine cu
cele 11 paraşute ale sale deschizându-se pe rând, fapt care a demonstrat că
totul a decurs conform planificării. Misiunea a marcat şi un record: pe 28
noiembrie, Orion a depăşit distanţa parcursă de naveta Apollo 13, în 1970,
ajungând acum la 430.000 de kilometri, cel mai îndepărtat punct atins vreodată
de o navă ce poate transporta oameni.