Ce aduce noul statut al pieței de capital din România
În urmă cu un an, agenția de evaluare financiară FTSE Russell anunţa promovarea pieței de capital din România de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă secundară.
Corina Cristea, 02.10.2020, 15:38
În urmă cu un an, agenția de evaluare financiară FTSE Russell anunţa promovarea pieței de capital din România de la statutul de piaţă de frontieră la cel de piaţă emergentă secundară. Termenul de punere în aplicare a deciziei – septembrie 2020. Decizia promovării, pusă în practică acum, a fost luată la capătul a trei ani de monitorizare.
Promovarea pieţei de capital româneşti la statutul de piaţă emergentă reprezintă un pas înainte pe care îl face întreaga comunitate de afaceri din România, spune Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, subliniind că discutăm nu numai despre piaţa de capital românească ca piaţă emergentă, discutăm şi despre România ca piaţă emergentă:
Este un moment istoric pentru noi, ca ţară. Efectiv, ne pune mult mai sus pe harta investiţiilor la nivel global. Noi, urcând din zona pieţelor de frontieră în zona pieţelor emergente, avem acces la o categorie de investitori care sunt mult mai importanţi la nivel global, care gestionează fonduri mult mai importante şi caută oportunităţi de investiţie. În continuare avem nevoie de companii româneşti puternice, care să utilizeze platforma Bursei de Valori Bucureşti. Avem deja branduri importante listate la Bursă şi ne dorim să vedem mai multe companii mari româneşti care să utilizeze Bursa de Valori ca platformă de finanţare şi, sigur, avem nevoie de investitori mai mulţi decât am văzut până acum.
Consolidarea acestui nou statut se poate realiza doar prin creșterea numărului de companii românești prezente în indicii piețelor emergente, iar acest lucru înseamnă că vor fi companii românești mai valoroase și mai puternice, ceea ce va contribui la dezvoltarea economiei românești. Pentru început, trei companii din cele 370 listate la București vor fi incluse în calculul indicilor dedicaţi pieţelor emergente: Nuclearelectrica, societatea în care statul român este acţionar majoritar, şi Banca Transilvania, cea mai tranzacţionată companie de la BVB, au îndeplinit criteriile pentru a fi incluse în calculul indicilor reprezentativi pentru pieţele emergente, iar Teraplast Bistrița pentru categoria micro.
Pasul înainte reprezentat de această promovare este unul important pentru întreaga comunitate de afaceri din România, explică Radu Hanga: Am marcat un pas important înainte, nu doar noi, Bursa de Valori Bucureşti, ci întreg ecosistemul românesc. Putem spune că o autostradă financiară s-a deschis acum pentru noi, pentru România, o autostradă financiară care ne dă acces la capitalul care circulă la nivel global, capitaluri la care vor avea acces companiile româneşti, care lucrează utilizând platformele Bursei de Valori Bucureşti.
Noul statut înseamnă noi posibilităţi de investiţii, iar experții în domeniu spun că efectele se vor simţi asupra întregii economii româneşti. Analistul economic Aurelian Dochia spune că efectele acestei promovări a pieţei de capital vor fi atât imediate, cât şi pe termen mai lung şi se împart în trei categorii:
Cea mai directă şi cea mai vizibilă va fi asupra companiilor – vor fi probabil în atenţia investitorilor instituţionali din străinătate, probabil că acţiunile lor vor creşte şi vor avea o lichiditate mai mare. Un al doilea efect cred că este asupra Bursei, în general, pentru că pasul ăsta atrage atenţia investitorilor asupra pieţei de capital din România. Și un al treilea nivel de efecte cred că este asupra economiei româneşti, în general, care devine mai vizibilă pe plan internaţional.
Promovarea României la statutul de piaţă emergentă poate fi considerată echivalentul momentului aderării țării la Uniunea Europeană, apreciază și ministrul de Finanțe. Florin Cîțu explică – atunci am avut dintr-odată acces la o piaţă foarte mare..Asta înseamnă şi să intri în acest indice FTSE Russell, înseamnă că dintr-odată piaţa de capital din România este la un clic distanţă de miliarde de euro care vor să fie investiţi. Sunt oameni care se uită în fiecare zi la pieţe unde să investească bani, sunt miliarde şi miliarde de euro în lumea asta, şi de acum pot să investească printr-un clic şi în România, companiile din România pot să se finanţeze mult mai uşor.
Piaţa de capital trebuie să ajungă un motor al economiei, care oferă surse de finanţare companiilor şi un loc de investiţii pentru societăţile de asigurare şi fondurile de pensii, însă, trebuie să joace şi un rol mai important în plan regional, spune și preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu: Bursa de Valori Bucureşti trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte pieţe financiare din spaţiul sud-est european. Prin atingerea acestui deziderat, va putea participa la dezvoltarea economică la adevărata sa capacitate, dar pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, iar aceasta se poate obţine prin oferirea de active de calitate şi o mai mare siguranţă participanţilor la piaţă.
Asistăm la o recunoaştere a rolului şi potenţialului Bursei de Valori București, dar şi la deschiderea de noi perspective pentru dezvoltarea economiei româneşti, mai spune preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.