Strategie europeană pentru biodiversitate
Pandemia de coronavirus va fi probabil urmată de epidemii şi mai letale şi distructive, dacă nu va fi eradicată rapid cauza lor primară - distrugerea endemică a lumii naturale.
Corina Cristea, 05.06.2020, 15:35
Avertismentul vine de la experți în biodiversitate consacrați la nivel mondial, potrivit cărora pandemiile recente sunt o consecinţă directă a activităţii umane, în special a sistemelor noastre financiare şi economice globale, care pun preţ pe creşterea economică cu orice costuri. Dispunem de o mică fereastră de oportunitate de a depăşi provocările actualei crize, pentru a evita să semănăm seminţele celor viitoare. Profesorii Josef Settele, Sandra Diaz şi Eduardo Brondizio au coordonat cel mai amplu studiu planetar de evaluare a stării de sănătate întreprins vreodată, care a fost publicat în 2019 de Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services, iar concluzia este că societatea umană este în pericol din cauza declinului accelerat al sistemelor de susţinere a vieţii naturale ale Terrei.
Într-un articol dat publicităţii recent, împreună cu dr Peter Daszak, care pregăteşte următoarea evaluare de sănătate, aceștia atrag atenția că despăduririle larg răspândite, expansiunea necontrolată a agriculturii, a fermelor intensive, mineritului şi dezvoltării infrastructurii, precum şi exploatarea speciilor sălbatice au creat o ‘furtună perfectă’ pentru răspândirea bolilor. Cercetătorii spun că pachetele de redresare economică de ordinul trilioanelor care sunt puse în circulaţie de guverne trebuie folosite pentru întărirea şi impunerea protecţiei mediului și că trebuie aplicată o abordare unitară One Health la nivel global. Pentru că Sănătatea oamenilor are o legătură strânsă cu sănătatea animalelor sălbatice, sănătatea animalelor de fermă şi sănătatea mediului. De fapt, este o unică sănătate.
“Criza provocată de coronavirus ne-a arătat cât suntem de vulnerabili și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură, spune și Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul Verde european. Comisia Europeană a adoptat, în luna mai, două noi strategii – una vizează biodiversitatea, iar a doua sistemul alimentar. Noua strategie privind biodiversitatea prevede, între altele, ca, până în 2030, 30% din terenurile și mările Europei să fie transformate în zone protejate gestionate eficient și cel puțin 10% din suprafața agricolă să revină “la elemente de peisaj bogate în diversitate.
Adoptată în plină pandemie de COVID-19, strategia este un element central al planului de redresare al UE, fundamental pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și consolidarea rezilienței la acestea, explică Frans Timmermans:
Strategia de biodiversitate este esențială pentru stimularea rezistenței noastre, prevenirea apariției și răspândirii unor boli viitoare, cum ar fi zoonozele. Deoarece distrugând natura într-un ritm fără precedent – și acum cu aproximativ 1 milion de specii expuse riscului de dispariție în doar zeci de ani – ne amenințăm literalmente propria viață, sănătatea și starea noastră de bine. Întrucât crizele climatice și de biodiversitate sunt complet interconectate, stoparea pierderii biodiversității este o condiție prealabilă pentru atingerea neutralității climatice.
De asemenea, este un imperativ economic, deoarece aproape jumătate din PIB-ul mondial este legat de natură. În această strategie de biodiversitate, propunem ținte ambițioase pentru 2030 și prezentăm un plan de anvergură de restaurare a naturii UE. Ne propunem, de exemplu să protejăm mai mult terenurile și mările, să readucem polenizatorii și să îmbunătățim practicile agricole prietenoase cu biodiversitatea, să ecologizăm orașele noastre, să reducem poluarea, să plantăm copaci și să îmbunătățim sănătatea pădurilor noastre.
O altă strategie adoptată, “De la fermă la consumator, stabilește o reducere cu 50% a utilizării pesticidelor, o diminuare cu cel puțin 20% a utilizării îngrășămintelor, o reducere cu 50% a vânzărilor de antimicrobiene utilizate pentru animalele de fermă și acvacultură, precum și atingerea obiectivului de a consacra 25% din terenurile agricole agriculturii ecologice. Strategia preconizează crearea unui nou echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE, spune Frans Timmermans:
Strategia “De la fermă la consumatorconstruiește o valoare a durabilității prin lanțul alimentar. Prezintă o nouă abordare a modului în care putem asigura securitatea alimentară, în timp ce producem și tratăm în mod durabil produsele alimentare, cât de multe pesticide folosim și cât de multă poluare provocăm prin utilizarea excesivă de îngrășăminte. De asemenea, ne propunem reducerea antimicrobienelor care duc la 33 de mii de decese în Europa în fiecare an.
Cele două strategii se consolidează reciproc, reunind natura, fermierii, întreprinderile şi consumatorii pentru a crea împreună un viitor durabil şi competitiv. Potrivit Bruxelles-ului, în conformitate cu Pactul verde european, acestea propun acţiuni şi angajamente ambiţioase ale UE pentru a combate declinul biodiversităţii în Europa şi în întreaga lume şi pentru a transforma sistemele noastre alimentare în standarde mondiale pentru durabilitatea competitivă, protecţia sănătăţii umane şi planetare, precum şi pentru mijloacele de subzistenţă ale tuturor actorilor din lanţul valoric alimentar.