Ameninţarea supraprotecţiei

O specie de mamifere din patru şi una din opt păsări sunt în pericol să dispară, atrăgea atenţia încă de acum patru ani un raport al specialiştilor, potrivit cărora, speciile vegetale şi animale se sting de cel puţin 1000 de ori mai repede decât înainte d

Corina Cristea, 19.10.2018, 14:08

O specie de mamifere din patru şi una din opt
păsări sunt în pericol să dispară, atrăgea atenţia încă de acum patru ani un
raport al specialiştilor, potrivit cărora, speciile vegetale şi animale se
sting de cel puţin 1000 de ori mai repede decât înainte de apariţia omului pe
Pământ. Cauza – activitatea umană nefastă. Situaţia este
cu atât mai gravă cu cât fenomenul se accelerează, fiind atât de intens încât
se vorbeşte de a şasea extincţie masivă, după cea în care au dispărut
dinozaurii, în urmă cu 65 de milioane de ani.

Numeroase specii de mamifere vor deveni
extincte în următoarele cinci decenii, se apreciază într-un studiu realizat de
oameni de ştiinţă din Danemarca şi Suedia, publicat recent în Proceedings of
the National Academy of Sciences. Cercetătorii nordici au demonstrat că a şasea
extincţie în masă se desfăşoară în prezent, iar aceasta nu este cauzată de
dezastre naturale, ci de oameni. Extincţiile se petrec într-un ritm prea rapid
pentru ca procesul evolutiv să poată ţine pasul cu acest fenomen, spun
cercetătorii.

Ce se poate face? Potrivit
celui mai optimist scenariu, oamenii vor înceta să distrugă habitatele
animalelor şi să contribuie la eradicarea speciilor. Însă, chiar şi în cazul în
care acest scenariu optimist ar deveni realitate, mamiferele ar avea nevoie de
3 milioane până la 5 milioane de ani doar pentru a se diversifica îndeajuns
pentru ca arborele evoluţiei să îşi regenereze ramurile pe care se estimează că
le va pierde în următorii 50 de ani. România se numără între ţările care,
graţie poziţionării geografice şi reliefului, beneficiază de o faună bogată,
iar în încercarea de a păstra această diversitate a speciilor are în vigoare
legi prin care sunt protejate multe animale, precum ursul, cerbul sau râsul
carpatin, capra neagră, cocoşul de munte, vulpea, jderul, castorul, mistreţul
sau zimbrul.

Supraprotecţia poate duce, însă, la înmulţirea excesivă, generând
situaţii greu de gestionat. Este şi cazul urşilor în România, unde, conform
cifrelor oficiale, există circa 6800 de exemplare. Luând în calcul anumite
statistici numărul real ar fi undeva, însă, spre 8000 de urşi, cu mult peste
cele 6000 de exemplare pentru care Bucureştiul şi-a asumat în faţa Comisiei
Europene că vor fi întreţinute în fondurile sivice din România.

Profesorul
universitar Mircea Duţu, preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti: Întotdeauna
în natură trebuie să existe un echilibru. Atunci când acest echilibru se rupe
nu mai suntem într-o stare naturală, ci într-una degradată care nu mai este
propice ambilor parteneri, în cazul de faţă omul şi, să-i spunem, în general,
biodiversitatea. În ceea ce priveşte această problemă cu caracter general, aş
porni de la faptul că animalul, şi în primul rând la noi ursul, şi chiar lupul,
reprezintă un simbol natural şi cultural. El e la originea conflictelor locale
şi a campaniilor mediatice de relevare a necesităţii salvării habitatului
natural din care face parte. Ca atare, problema se pune la nivel european şi
internaţional din perspectiva rarităţii şi ameninţării cu dispariţia a unor
specii, inclusiv a ursului, şi, din această perspectivă, nevoia protejării lui
de către om. Iată că rău înţeleasă percepţia ecologică şi atitudinea pe care
trebuie să o dezvoltăm în această privinţă a condus în România la o problemă
inversă – suprapopularea cu o anumită specie determină ruperea echilibrului
ecologic şi punerea într-o altă măsură a celorlalte elemente care trebuie să
fie luate în considerare – aspectele de ordin economic, cele de protejare a
fiinţelor umane şi eliminarea unui pericol.

Ursul este o specie de
interes comunitar, căreia trebuie să i se asigure o stare de conservare
favorabilă, dar în România suntem în situaţia aparent absurdă în care, adaugă
profesorul Duţu, nu neapărat ca urmare a unei supraprotecţii, ci din cauza unui
ansamblu de factori s-a ajuns în situaţia în care această specie s-a dezvoltat
peste capacitatea naturală menită să asigure un echilibru atât de necesar
pentru a spune că se află într-o stare de conservare favorabilă şi că permite o
cotă de recoltă optimă, în înţelesul legislaţiei europene şi respectiv legii
româneşti privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

Din nou,
profesorul universitar Mircea Duţu: Suntem într-o perioadă de criză. Din 2016
nu s-au mai prelevat cotele anuale care să asigure echilibrul necesar în
interiorul speciei. Dacă situaţia este lăsată să evolueze este foarte probabil
că o scăpăm
de sub control. Ca atare, este nevoie de un studiu care să arate starea
actuală, inventarul speciei, cauzele care au condus la o asemenea situaţie,
consecinţele care se produc, iar, pe de altă parte, pe termen scurt, mediu şi
lung, un plan de gestiune a problemei aşa încât, într-un termen rezonabil, să
reuşim să o soluţionăm. Este absurd – Europa întreagă îşi pune problema că nu
are urşi, iar România are prea mulţi uşi şi devin o ameninţare pentru
echilibrul ecologic, pentru economie şi, în acelaşi timp, chiar pentru
populaţie.

În ultimii ani, în anumite zone din România urşii
şi-au făcut simţită prezenţa zilnic în gospodăriile sătenilor, producând pagube
importante sau chiar rănind oameni. Iar numărul lor creşte îngrijorător,
sporind teama locuitorilor care cer relocarea urşilor şi alte măsuri pentru
reechilibrarea situaţiei.