România, nod central pentru tehnologia şi tehnica militară?
Pentru România, ultimul an a consemnat cele mai importante achiziţii militare, contracte încheiate sau anunţate.
Corina Cristea, 16.03.2018, 13:10
Pentru
România, ultimul an a consemnat cele mai importante achiziţii militare,
contracte încheiate sau anunţate. Acest lucru survine în contextul în care înzestrarea
Armatei României este prioritară, atât pentru apărarea naţională, cât şi pentru
corelarea cu cerinţele NATO. Ministerul român al Apărării are programe
importante de înarmare pentru toate categoriile de forţe: blindate,
rachete, corvete, arme de asalt şi elicoptere. Toate acestea, în condiţiile în
care 2018 este al doilea an consecutiv în care Bucureştiul alocă 2 procente din
PIB pentru Apărare – decizie în acord cu angajamentele asumate de România din
postura de membru al Alianţei Nord-Atlantice, în sprijinul securităţii
regionale şi cu accent pe interesul naţional.
Mai mult, guvernanţii de la
Bucureşti vorbesc despre dorinţa de a transforma România într-un hub, într-un
nod central pentru ceea ce înseamnă tehnologia şi tehnica militară pentru
această regiune. Cât de viabilă este această idee? Analistul militar Radu Tudor, despre
atuurile României: Potenţial
uriaş avem, pentru că altfel nu am fi exportat armament în valoare de 10
miliarde de dolari între 1979 şi 1989. Deci, din punctul ăsta de vedere, am
putea să readucem în discuţie un potenţial uriaş, care a fost lăsat
încet-încet, aş spune până la capacitate extrem de redusă, în ultimii 27 de
ani. Evident că ne putem negocia poziţia. Suntem o ţară primitoare,
respectuoasă, suntem toleranţi, ne dorim să facem performanţă în economie,
suntem foarte relevanţi din punct de vedere strategic. Avem enorm de multe
avantaje pentru noi.
Este important, însă, mai spune Radu Tudor, să
înţelegem că acest moment trebuie valorificat, iar acest lucru trebuie făcut
acum. Decidenţii de la Bucureşti merg pe ideea aplicării legii offsetului, promovată
în urmă cu 15 ani, dar prea puţin utilizată. Aceasta ar presupune derularea de
achiziţii de tehnică modernă de luptă şi susţinerea, în acelaşi timp, a
economiei României, prin implicarea întreprinderilor din ţară în realizarea
tehnicii amintite. Pentru că, spune ministrul Apărării, Mihai Fifor
guvernul român nu a ieşit la cumpărături cu banii statului, ci se doreşte
transfer de tehnologie şi repornirea industriei de apărare românească: Este nevoie ca această
industrie de apărare să fie repornită şi, într-adevăr, prin investiţii
susţinute să putem deveni un hub regional al producţiei de armament. Unul din
programele majore de înzestrări ale Armatei Române este cel referitor la
transportoarele blindate 8×8, transportoare pe care le vom produce la Uzina
Mecanică din Bucureşti. Foarte multe ţări din regiune sunt interesate să devină
clienţi ai Uzinei Mecanice din Bucureşti, or, lucrul acesta nu poate decât să
ne bucure. Iar România ar putea deveni chiar
un producător şi un exportator important de armament modern în zonă, susţine Mihai
Fifor, care a amintit şi alte programe majore de înzestrare a Armatei.
El a
apreciat că prima corvetă multirol produsă în România ar urma să fie gata în
trei ani şi, tot pe un şantier din ţară, ar putea fi construite şi trei
submarine militare. Radu Tudor a dat şi el câteva exemple:În
momentul de faţă, probabil cea mai performantă companie privată din domeniul
industriei de apărare, Aerostar Bacău, are şansa de a deveni un lider regional
prin două contracte derulate de Ministerul Apărării Naţionale în cadrul acestui
program major de înzestrare. Unu: programul de achiziţii de avioane F16, doi:
sistemul de rachete Patriot. Pentru ambele programe, Aerostar este privit de
aliaţii noştri americani drept cea mai valabilă companie pentru executarea
lucrărilor de mentenanţă şi întreţinere pentru ambele categorii de arme,
avioanele de luptă şi sistemele de rachete. Or, din punctul ăsta de vedere, ne
dăm seama cam ce ar putea să însemne pentru o companie privată românească
astfel de contracte. Deci, un pas uriaş înainte. Doi: trasportoarele Piranha ar
putea fi asamblate aici, la Bucureşti, şi înţeleg că asta scrie de fapt în
contract, fapt care ar putea să determine renaşterea Uzinei Mecanice Bucureşti
care se chinuia cu nişte mici contracte în ultimii 20 de ani; o perspectivă de
a participa la un program major de înzestrare înseamnă salvarea acestei
fabrici, poate chiar şi angajarea unor oameni în plus. Al treilea exemplu
trebuie să fie cel de la Ploieşti, acolo unde o întreprindere privată va
participa la un alt program de înzestrare cu rachete. Sunt nenumărate exemple
pe care le putem da.
Pentru România este foarte important însă,
mai spune Radu Tudor, ca cea mai mare parte a acestor programe de înzestrare şi
contracte să fie însoţite de aranjamente de tip offset – o şansă uriaşă care
presupune, însă, în bună parte, şi o retehnologizare a industriei de apărare. Este
vorba atât de offsetul direct, adică participarea României cu componente la
realizarea produsului de bază pe care armata îl importă, cât şi de offsetul
indirect, prin care produse superior manufacturate din România sunt cumpărate
de ţara producătoare a tehnicii militare respective, iar Bucureştiul beneficiază
astfel de resurse financiare pentru plata contractului de bază.