Mizele referendumului din Turcia
Ideea unui referendum care să modifice Constituţia, în sensul sporirii puterii preşedintelui şi conferirii de puteri executive acestuia, a apărut în Turcia după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016.
Corina Cristea, 20.04.2017, 14:54
Ideea unui referendum care să modifice Constituţia, în sensul sporirii puterii preşedintelui şi conferirii de puteri executive acestuia, a apărut în Turcia după tentativa de lovitură de stat din vara lui 2016. Ea a venit ca o completare a politicii de epurare pusă în practică atunci, prin care au fost înlăturaţi cei care i se opuneau lui Recep Erdogan, de la inalţi responsabili miltari până la magistraţi sau profesori.
În pofida avertismentelor formulate de Bruxelles – care a atras atenţia că un referendum constituţional pentru extinderea puterilor preşedintelui Erdogan nu va ajuta la detensionarea relaţiilor dintre UE şi Turcia şi chiar riscă să pună capăt procesului de aderare a ţării la spaţiul comunitar – pe 16 aprilie ideea referendumului s-a concretizat, turcii cu drept de vot fiind chemaţi la urne. Iar, potrivit rezultatelor, contestate de opoziţie, la limită, Erdogan şi susţinătorii lui au avut câştig de cauză.
Au fost votate, practic, 18 amendamente constituţionale care vizează, în primul rând, prerogativele puterii executive şi legislative. Acestea includ, printre altele, abolirea funcţiei de premier. Preşedintele va numi cabinetul şi va avea un număr de vicepreşedinţi, iar Parlamentul nu va mai avea dreptul să iniţieze moţiuni de cenzură. În plus, preşedintele va putea să îşi menţină afilierea politică şi va putea numi patru din totalul de 13 judecători ai celei mai înalte instanţe judiciare din ţară. Pentru toate acestea, se poate vorbi despre cea mai importantă schimbare politică de la declararea Republicii Turce, în 1923.
Invitat la Radio România, Andrei Ţărnea, directorul Aspen Institute Romania, a vorbit despre mizele referendumului din Turcia, pornind de la contextual demografic şi cultural foarte specific, reflectat într-o societate care a fost întotdeauna divizată. Dar şi de la faptul că legea fundamentală în vigoare în Turcia a rezultat în urma unei lovituri de stat militare în anii 80 şi de aceea nu a fost niciodată văzută de o parte din societatea din această ţară ca fiind un document legitim şi care-i respectă interesele.
Andrei Ţărnea: „Partea care nu a văzut niciodată acest document ca pe unul democratic pentru societatea turcă nu e doar societatea tradiţională conservatoare islamistă, ci şi o parte din extrema stângă turcă, cea care reprezintă un public important între votanţii marilor oraşe. Societatea turcă a evoluat la nivel de compoziţie, de structură demografică şi culturală. Vocea acestei părţi anatoliene, mai rurală, mai conservatoare, cert mai islamistă, mai orientată spre valori religioase, a căpătat în ultimii 10 ani de zile, în timpul administraţiei Erdogan, fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru, o influenţă tot mai mare în societatea turcă.”
Acest lucru a avut loc pe fondul succesului economic notabil, care se suprapune, fără a i se datora neapărat, administraţiei Erdogan – fiind o consecinţă, în primul rând, a relaţiilor dintre Turcia şi UE, a Acordului de asociere şi a investiţiilor străine care au crescut. Cum vor fi privite noile modificări de către cealaltă parte a societăţii acum, ce se va întâmpla cu cele două Turcii? Amintind de puterea economică uriaşă şi de monopolul asupra deciziei în Turcia deţinut de elita educată din această ţară, Andrei Ţărnea consideră că este de aşteptat ca o parte dintre tensiunile care au existat să continue: „Această elită urbană, educată şi nu întotdeauna lipsită de ceea ce am numi în mod normal corupţie, deci care a acaparat toată puterea economică în Turcia – vorbim de mari familii economice, integrate vertical, cu relaţii în sistemul militar şi civil, în politică, în justiţia Turcă, pentru care a existat o rezistenţă la nivelul societăţii şi în aripa stângă şi în această aripă mai tradiţională – este astăzi delegitimată. Astăzi se suprapune această clasică divizare peste o nouă diviziune între Turcia progresistă, Turcia modernă şi o Turcie conservatoare islamistă. Iar fractura asta acoperă opţiuni diferite de politică externă, opţiuni diferite privind rolul politicii în stat şi rolul instituţiilor şi viitorul cultural al Turciei. Iar, ca lucrurile să fie şi mai complicate, într-un context regional dificil, cu o Europă aflată în criză, uriaşa diasporă turcă are şi ea un rol de jucat aici. Aceeşi diviziune s-a văzut şi în Europa – dacă diaspora importantă a Turciei din ţările scandinave, din ţările sudice ale Europei, a votat în proporţie covârşitoare NU la referendum, diaspora turcă de generaţie nouă, venită, în special din Anatolia, în Germania, Olanda şi o parte din Austria, a votat preponderant DA.”
Pentru analişti, referendumul a fost mai degrabă un vot de încredere pentru Recep Erdogan şi ţara pe care acesta şi-o doreşte. O ţară, spun ei, asupra căreia poporul i-a oferit controlul total, în ciuda diferenţei mici între numărul celor care îi sprijină ambiţiile absolutiste şi al celor care i se opun. De acum înainte, temerile ţin mai ales de faptul că victoria de la acest referendum îl poate încuraja pe Recep Erdogan să meargă mai departe cu alte schimbări constituţionale promise şi cu vehiculata reintroducere a pedepsei capitale.