Euroscepticismul – o provocare pentru arhitecţii Europei

Deficitul democratic, insuficienta transparenţă, inflexibilitatea sau limbajul complicat se numără între pricipalele critici aduse UE, critici traduse în euroscepticism - curent bazat pe neîncredere în proiectul european.

Corina Cristea, 01.07.2016, 10:02

Deficitul democratic, insuficienta transparenţă, inflexibilitatea
sau limbajul complicat se numără între pricipalele critici aduse UE, critici
traduse în euroscepticism – curent bazat pe neîncredere în proiectul european.
Analiştii amintesc că iniţial, euroscepticismul a fost perceput ca un sindrom
britanic, răspândindu-se ulterior în Franţa, Germania, Italia, Spania sau
Polonia, de exemplu. Iar sondaje recente relevă că euroscepticismul este în
creştere în Europa.

Analistul Iulian Chifu, despre cauzele care determină
această situaţie: Aici sunt multiple elemente şi aş începe cu primul – este lipsa de asumare a
reenergizării proiectului european, lipsa de încredere în actualul lidership
care pare a fi vetust şi prăfuit şi nu cu idei noi. Pe de altă parte, trebuie
să remarc că şi la nivel naţional există o lipsă de asumare a proiectului
european. Eu nu am văzut, de exemplu, un referendum făcut în Olanda în legătură
cu acordul de asociere cu Ucraina, o luare de poziţie serioasă a partidelor
proeuropene în sensul apărării proiectelor şi politicilor europene stabilite
deja inclusiv cu participarea reprezentatului guvernului olandez. Pe de altă
parte, rămâne acea problemă a deficitului democratic, există chiar o întreagă
teorie a puterii celor nealeşi, respectiv o birocraţie la Bruxelles care decide
în numele statelor, peste state, fără să vorbim de persoane alese sau care pot
să răspundă în mod direct pe baza unui mandat şi responsabilităţi de această
factură în raport cu cetăţenii europeni.

Potrivit
lui Iulian Chifu, aici pot fi adăugate ca efecte secundare apariţia mişcărilor
populiste, xenofobe, islamofobe, antimigraţie, iar toate categoriile de reacţii
în raport cu problemele de securitate europeană care apar, se multiplică şi se
suprapun: În general, UE şi birocraţia europeană ştiu să rezolve câte o criză
pe rând, nu atunci când aceste crize se suprapun, moment în care deja există o
semiderută la nivelul administrativ european. Şi aş mai adăuga aici şi o
preeminenţă a marilor puteri, Franţa şi Germania cu precădere, de a-şi asuma
responsabilităţi europene, o schimbare a unei democraţii chiar în interiorul
statelor europene, de la formula, să spunem de parteneriat în 28 la o formulă
de tipul decizie în doi, eventual în 5 cu principalele state europene,
exportată apoi şi , pe alocuri, chiar impusă celorlalte state europene. Or,
nici acest tip de comportament nu ajută la întărirea coeziunii europene şi mai
ales la domolirea temerilor populaţiei europene care imediat se duce pe mesaje
populiste antieuropene.

Referendumul din Marea
Britanie a readus în discuţie temele legate de euroscepticism. În Olanda, o primă reacţie după
referendumul britanic a venit din partea politicianului de extremă dreapta,
Geert Wilders, care s-a pronunţat pentru un referendum similar – propunere respinsă, însă, în
parlamentul naţional, unde premierul Mark Rutte, a
cărui ţară a încheiat pe 30 iunie preşedinţia UE, a pledat pentru păstrarea
unităţii europene.

Brexitul trebuie să facă Europa să conştientizeze că are
multe probleme importante de rezolvat – să se concentreze pe securitate,
siguranţă şi creare de locuri de muncă – spune Mark Rutte, potrivit căruia, în
toate aceste domenii este nevoie de simplificarea legislaţiei europene.

Oricum,
organizarea referendumului din Marea Britanie a creat un precedent. Va urma un
efect de domino? Ochii celor care se gândesc la părăsirea UE vor fi îndreptaţi spre ceea
ce se întâmplă în Marea Britanie. Vor căuta răspunsuri. Rezolvă
independenţa Marii Britanii problemele economice ale Marii Britanii? Devine mai
solidă sau nu? Iulian Chifu: Indiferent
ce se întâmplă până la urmă cu ieşirea sau non-ieşirea Marii Britanii,
costurile aduse vor pune toate statele care vreodată s-ar gândi la aşa ceva să
se gândească de două ori. Lucrurile nu vor putea să meargă mai departe în
domino tocmai pentru că există lecţii învăţate şi, cred eu, tocmai pentru că,
chiar şi cei care şi-ar dori o ieşire, o rupere, o reschimbare a raportului de
forţe între Bruxelles şi statele naţionale, aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu
Marea Britanie, una dintre economiile puternice şi cea de-a doua la nivel
european, pentru a risca ulterior o aventură de factura asta. Deci, chiar şi
cei care şi-ar dori ieşirea, vor sta să vadă ce se întâmplă cu Marea Britanie,
ca să vadă dacă într-adevăr aduce nişte beneficii un asemenea gest.

În opinia
lui Iulian Chifu, statele mici nu îşi pot permite să iasă din UE, sunt
dependente de această piaţă comună şi de motoarele care duc la funcţionalitatea
ei. Nici Germania nu îşi poate permite să iasă pentru că foarte mare parte a
exporturilor sale sunt de fapt, exporturi în interiorul UE, este principalul
beneficiar al pieţei comune şi, până la urmă, din punctul acesta de vedere are
o problemă majoră. Există şi celelalte mari state cum sunt Franţa, Spania sau
Italia, ale căror deficite sunt atât de mari încât o ieşire din UE şi o
finanţare dincolo de capacităţile UE pe de-a-ntregul, ar însemna deja costuri
foarte mari, probleme economice foarte mari.