Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Siria – un conflict departe de a se stinge

Peste 250.000 de morţi şi aproximativ 12 milioane de persoane care au părăsit ţara - este bilanţul, provizoriu încă, al situaţiei din Siria.

Siria – un conflict departe de a se stinge
Siria – un conflict departe de a se stinge

, 23.10.2015, 10:09

Peste
250.000 de morţi şi aproximativ 12 milioane de persoane care au părăsit ţara -
este bilanţul, provizoriu încă, al situaţiei din Siria. Una din ce în ce mai
complicată, cu impact asupra securităţii regionale şi europene. Zonă de război
pentru rebelii care se opun regimului de la Damasc – precum fundamentaliştii
din Statul Islamic sau Al-Qaeda, dar şi fracţiunile moderate – şi forţele
loiale lui Bashar al-Assad, Siria, ca
teatru de operaţiuni militare, s-a complicat din momentul în care Moscova a
răspuns solicitării liderului sirian de a efectua bombardamente în sprijinul
său.

Actor important în conflict, Washingtonul îi susţine pe rebelii care se
opun lui Bashar al-Assad, având însă un duşman comun cu regimul de la Damasc -
jihadiştii din autoproclamatul Stat Islamic şi miliţiile Al-Qaeda din zonă. În
pofida divergenţelor de opinie, Moscova şi Washingtonul au reuşit totuşi să
ajungă la un acord privind evitarea unor incidente nedorite între părţi pe
frontul sirian.

Corespondentul Radio România la Moscova, Alexandru Beleavschi,
explică situaţia: Documentul se numeşte . Viceministrul rus al apărării, Anatoli Antonov, a declarat că el
reglementează acţiunile aparatelor cu şi fără pilot, deci şi a dronelor în
spaţiul sirian, şi conţine un fel de reguli şi restricţii care au ca scop prevenirea
incidentelor între aviaţia rusă şi cea americană. Ministerul rus al apărării
subliniază că regulile stipulate în acest memorandum se extind şi asupra
piloţilor din alte ţări decât Statele Unite, care fac parte din coaliţia
anti-ISIS. Ministerul rus al Apărării afirmă, în acelaşi timp, că dacă Rusia se
află în Siria în mod legal, la invitaţia conducerii de acolo, coaliţia condusă
de Statele Unite, nu.

Operaţiunea militară a Rusiei în Siria
a crescut în intensitate după declanşarea ofensivei terestre a armatei siriene.
Potrivit ministerului rus al Apărării, aviaţia rusă a distrus sute de obiective
ale ISIS şi ale altor organizaţii teroriste în rândurile cărora se
înregistrează derute şi chiar dezertări. Rezultatele la sol ale armatei siriene
sunt, însă, modeste în oraşe, unde aviaţia rusă nu acţionează, islamiştii
dispunând de poziţii bine întărite şi de reţele foarte dezvoltate de
comunicaţii subterane.

Cum este privită la Washington situaţia din Siria? Corespondentul Radio România în SUA,
Doina Saiciuc: Administraţia americană încearcă să relanseze
convorbirile de pace pentru Siria cu Rusia, Turcia, Arabia Saudită şi în mod
potenţial chiar cu Iranul, convorbiri care să conducă la încetarea luptelor
între armata preşedintelui Assad şi forţele moderate de opoziţie şi care să
permită tuturor părţilor să se concentreze asupra înfrângerii militanţilor
Statului Islamic. La Departamentul de Stat, purtătorul de cuvânt John Kirby a
insistat că memorandumul de înţelegere dintre Departamentul American al
Apărării şi Ministerul Rus al Apărării privind regulile de navigaţie în
siguranţă în spaţiul aerian sirian a piloţilor coaliţiei nu schimbă obiectivul
SUA privind o tranziţie politică în Siria, adică plecarea de la putere a
preşedintelui Assad.

Dacă vă uitaţi la ţintele pe care Rusia continuă să
le lovească şi la sprijinul pe care îl acordă regimului sirian pe teren nu
puteţi ajunge decât la concluzia că Rusia intenţionează să susţină regimul
Assad, ceea ce nu va face altceva decât să exacerbeze conflictul, să inflameze
tensiunile sectare şi să conducă mai mult extremism acolo şi în alte părţi ale
regiunii. Vreau să spun fără niciun echivoc, semnarea memorandumului important
pentru siguranţa piloţilor nu face nimic pentru a calma îngrijorările noastre privind
activităţile militare ruseşti în Siria
, a mai spus John Kirby.

Casa Albă a
criticat, pe de altă parte, Rusia după rara vizită, din această săptămână, a
preşedintelui sirian Bashar al-Assad, la Moscova, pentru a se întâlni cu
preşedintele Vladimir Putin.

Noi vedem primirea cu covorul roşu a lui Assad,
care a folosit arme chimice împotriva propriului popor, în contradicţie cu
scopul declarat de ruşi pentru o tranziţie politică în Siria
, a afirmat
purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Eric Schultz.

Bucureştiul consideră că
pacea în Siria poate fi restabilită doar prin dialog. Preşedintele Klaus
Iohannis: Faptul că în ultima vreme Rusia s-a angajat militar în
Siria, nu ajută la soluţionarea crizei, după părerea noastră, ci complică
situaţia. Singura cale de ieşire din această criză este calea negocierii.
Acesta este punctul de vedere oficial al României şi acest punct de vedere îl
facem cunoscut peste tot. Nu este un punct de vedere simplu teoretic. România
este printre puţinele ţări care mai are personal la Ambasada din Damasc. Nu
suntem unul din marii actori, însă prin faptul că suntem acolo putem fi
facilitatori în discuţii care pot duce spre pace în zonă.

Intervenţia
Rusiei în Siria este văzută de unii analişti drept o încercare a Moscovei de a
modifica peisajul strategic al Orientului Mijlociu, Vladimir Putin profitând de
o reacţie slabă a administraţiei americane pentru a restaura rolul pe care
Rusia l-a pierdut în Orientul Mijlociu în anii ’70.

foto: TheDigitalArtist / pixabay.com
Viitorul începe azi vineri, 15 noiembrie 2024

Un rezultat care nu lasă pe nimeni indiferent

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite şi modul în care acesta va influenţa evoluţiile globale se află în centrul atenţiei la...

Un rezultat care nu lasă pe nimeni indiferent
Proiectul Neptun Deep (sursa foto: ROMGAZ)
Viitorul începe azi vineri, 08 noiembrie 2024

Obiective energetice

În același timp, Raportul intermediar din 2024 privind acţiunile climatice, publicat de Comisia Europeană, arată că în 2023 emisiile Uniunii...

Obiective energetice
Foto: jorono / pixabay.com
Viitorul începe azi vineri, 01 noiembrie 2024

Republica Moldova, mai aproape de UE

Cetățenii din Republica Moldova s-au pronunțat, pe 20 octombrie, în favoarea modificării Constituţiei țării pentru a sprijini aderarea...

Republica Moldova, mai aproape de UE
Luna europeană a securității cibernetice 2024: #ThinkB4UClick (sursa foto: Comisia Europeană /commission.europa.eu)
Viitorul începe azi vineri, 18 octombrie 2024

Octombrie, luna europeană a securității cibernetice

În luna octombrie a fiecărui an, în numeroase locații din toată Europa se organizează sute de activități – conferințe, ateliere,...

Octombrie, luna europeană a securității cibernetice
Viitorul începe azi vineri, 11 octombrie 2024

În ce ritm îmbătrânim?

„Tinereţea se referă la optimism, la starea de bine şi la un scop pentru care să lupţi” – este crezul care a stat la baza activității...

În ce ritm îmbătrânim?
Viitorul începe azi vineri, 04 octombrie 2024

Pachet pentru reindustrializarea României

Pentru prima dată în ultimii 35 de ani, în România a fost anunțat un plan major pentru reindustrializarea țării. Cu o valoare de 3 miliarde de...

Pachet pentru reindustrializarea României
Viitorul începe azi vineri, 20 septembrie 2024

Energie pentru viitor

În ultimii ani, Uniunea Europeană a reușit să facă față riscurilor critice la adresa securității aprovizionării sale cu energie, să...

Energie pentru viitor
Viitorul începe azi vineri, 13 septembrie 2024

Vulnerabilităţi în spațiul cibernetic

Cifrele fac din incident cel mai mare eveniment cibernetic, depăşind toate atacurile şi evenimentele anterioare. A fost o disfuncţionalitate, un...

Vulnerabilităţi în spațiul cibernetic

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company