Romii, România, Europa

Cu o vehemenţă defel uzuală în mediile diplomatice, ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Birgitta Ohlsson, şi-a exprimat, textual, furia faţă de ceea ce a numit dezinteresul României pentru integrarea romilor.

Bogdan Matei, 01.08.2014, 11:24

Cu o vehemenţă defel uzuală în mediile diplomatice, ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Birgitta Ohlsson, şi-a exprimat, textual, „furia” faţă de ceea ce a numit dezinteresul României pentru integrarea romilor. Evident fără suport, declaraţiile acesteia sunt, totuşi, simptomatice pentru percepţia eronată a unor cabinete occidentale asupra situaţiei de fapt.

Înaintea responsabilei de la Stockholm, n-au fost puţine, la Roma sau la Paris, la Bruxelles sau la Londra, vocile care au reproşat Bucureştiului pasivitatea sau indiferenţa faţă de acest subiect, pe care o parte a mass-media sau a clasei politice europene încearcă să-l acrediteze ca fiind exclusiv românesc. Or, cifrele sunt elocvente. Din cele circa 12 milioane de romi de pe continent, în România trăiesc doar 620 de mii, echivalentul a 3,3% din totalul cetăţenilor români. Problema acestei minorităţi, cea mai numeroasă de pe continent, dar fără un stat-mamă, care s-o revendice şi să pledeze pentru protecţia ei, e, de multă vreme, una general europeană. Mai peste tot ţintă a prejudecăţilor, romii cad pradă excesului de zel al jandarmilor francezi sau sunt ţinte predilecte ale retoricii xenofobe în care se exersează extrema dreaptă ungară. Percepuţi, în cel mai bun caz, drept pitoreşti, când nu de-a dreptul asociaţi cu lenea, marginalitatea, delincvenţa, mizeria şi dezordinea, ei rămân un corp străin în cadrul multor societăţi de pe continent, deşi, plecaţi din nord-vestul Indiei, au ajuns în Europa acum aproape un mileniu.

Într-o radiografie pe cât de severă, pe atât de exactă, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, recunoştea că: “Mulţi romi trăiesc în continuare în sărăcie şi sunt excluşi social în unele localităţi din Europa. E inacceptabil faptul că în anumite oraşe copii romi sunt înscrişi la şcolile pentru cei cu dizabilităţi mintale şi pierd astfel orice şansă de a primi o educaţie prin care să-şi atingă potenţialul şi să fie apoi plătiţi la adevărata lor valoare. E inacceptabil ca romii să fie în continuare discriminaţi în spitale, la angajare, în şcoală şi să nu aibă o locuinţă şi astfel să nu aibă nici un viitor. De asemenea, e total inacceptabil ca retorica rasistă anti-roma să câştige popularitate în rândul cetăţenilor europeni.”

Deşi, la rândul său, defel complezentă cu realităţile româneşti, organizaţia pentru protecţia drepturilor omului Amnesty International recunoaşte că, peste tot în Uniunea Europeană, se înregistrează abuzuri, exercitate inclusiv de autorităţile locale. În numele organizaţiei, Nicolas Beger susţine că: “A venit vremea să trecem dincolo de cuvinte. Sunt necesare angajamente clare ale autorităţilor locale, responsabile în multe cazuri de evacuări forţate sau de segregarea romilor. Violenţele motivate rasial, inclusiv săvârşite de Poliţie, trebuie să înceteze. Noi încă aşteptăm ca cei de la Comisia Europeană să impună proceduri de infringement statelor care încalcă drepturile etniei.”

Departe, deci, de a fi un caz singular în Europa, România are propriul ei pasiv istoric în raport cu această comunitate. Din Evul Mediu şi până în secolul al 19-lea, reduşi la condiţia de robi, romii erau mână de lucru extrem de ieftină pe moşiile domnitorilor, boierilor sau mănăstirilor din epocă. Statul român modern i-a eliberat din robie, dar i-a şi ignorat. În timpul ultimei conflagraţii mondiale, parte dintre ei au fost deportaţi de regimul mareşalului Ion Antonescu, aliat al Germaniei naziste. Cu metode evident poliţieneşti, dictatura comunistă post-belică I-a sedentarizat forţat. În societate, prejudecăţile sunt vii şi astăzi. Dintre toate minorităţile din România, romii rămân cel mai prost prizaţi de către majoritari.

Însuşi preşedintele Traian Băsescu recunoaşte că peste 50% dintre romii care lucrează au un nivel de educaţie scăzut, iar cei cu şcoală au mai multe dificultăţi în a se angaja în locuri de muncă adecvate pregătirii lor. Preşedintele subliniază că evaluările Bruxellesului sunt exacte, dar şi că, la firul ierbii, atât autorităţilor române, cât şi comunităţii rome le rămân enorm de multe de făcut. Traian Băsescu: “Concluziile Comisiei nu sunt negative şi remarcă nişte progrese. Spre exemplu, subliniază faptul că am rezervat locuri în facultăţi pentru tinerii romi, subliniază faptul că s-au făcut oarecare progrese în mersul la şcoală, în şcoala primară, dar este puţin. Sigur, rapoartele Comisiei sunt întotdeauna pline de speranţă, însă realitatea, şi nu numai în România, este inacceptabilă pentru romi. Pe de altă parte, orice ar face guvernele şi administraţiile locale, dacă nu facem un parteneriat în care minoritatea roma să vrea să evolueze pozitiv, nu facem nimic.”

Preşedintele Băsescu deplânge şi faptul că, în România, o mare parte dintre romii care s-au integrat nu îşi mai recunosc etnia. Într-adevăr, poveşti de succes în artă sau sport, în afaceri sau în politică, nu sunt puţini cei care-şi neagă ascendenţa.

La rându-le, sociologii semnalează că, inclusiv la recensăminte, sunt romi de confesiune creştin-ortodoxă care, pradă complexelor de inferioritate, se declară români, catolici din Transilvania care-şi spun maghiari sau musulmani din Dobrogea recenzaţi drept turci.

Cât timp nu doar majoritatea românească, ci şi minoritatea romă nu se eliberează de prejudecăţi, integrarea va rămâne un proces lent şi cu rezultate îndoielnice.