Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sărbători de iarnă în Botoșani

Descoperim azi un loc a cărui istorie bogată și multiculturalitate fascinează. Situat în nord-estul României, județul Botoșani s-a pregătit de sărbători

Sărbători de iarnă în Botoșani
Sărbători de iarnă în Botoșani

, 30.11.2023, 11:12

Descoperim azi un loc a cărui
istorie bogată și multiculturalitate fascinează. Situat în nord-estul României,
județul Botoșani s-a pregătit de sărbători. Vom afla despre obiceiuri tradiționale
și meșteri populari, dar și despre muzee și case memoriale care ne ajută să
înțelegem mai bine întreaga zonă.


Botoșani a mai fost supranumit
județul geniilor. Aici puteți cunoaște locurile în care au copilărit sau au
trăit patru titani ai culturii românești: poetul Mihai Eminescu, marele istoric
Nicolae Iorga, pictorul Ștefan Luchian și compozitorul George Enescu.
Florentina Gheorghiță, directoarea Centrului național de informare și promovare
turistică, spune că lista obiectivelor este, însă, mult mai mare.

Botoșani
vine în întâmpinarea turiștilor ca o zonă atractivă din punct de vedere al
obiceiurilor, al meșterilor populari, al produselor tradiționale pe care le pot
găsi și la noi, exact ca la vecinii noștri din nordul Moldovei și bineînțeles
că, după ce vor descoperi toate aceste lucruri, îi putem duce să înceapă să
descopere obiectivele turistice, casele muzeale, muzeele, locurile care sunt
fabuloase, spunem noi, pădurile noastre. Recomandăm Drumul Mănăstirilor, care e
un proiect nou, între Vorona și Mănăstirea Coșula, recunoscută pentru Galbenul
de Coșula, care este undeva la egalitate cu Albastru de Voroneț.


Mănăstirea Coșula este o mănăstire
de călugări amplasată în satul cu același nume, la o distanță de 20 kilometri
sud-est de orașul Botoșani. Aceasta datează tocmai din 1535. Lăcașul este
construit din piatră, iar pentru conturul ferestrelor s-a folosit cărămidă.
Atât la interior, cât și la exterior, biserica a fost acoperită cu picturi
valoroase din care încă se mai păstrează urme. Pictura originală din interiorul
bisericii, realizată la 1538, a fost acoperită parțial cu pictură în ulei ce
datează din secolul al XIX-lea. În pictura acestei mănăstiri rămâne, totuși, ca
taină folosirea culorii galben, în fresca de sute de ani, despre care istoricii
spun că este imposibil de reprodus.


Inedite pot fi și sărbătorile de
iarnă în Botoșani, spune Florentina Gheorghiță, directoarea Centrului național
de informare și promovare turistică.

Putem să recomandăm
turiștilor să încerce să vadă obiceiurile noastre, care, de Crăciun, sunt un
pic mai aplecate către adevărul satului care era o dată. Sunt copii care deja
încep să ducă mai departe toate aceste obiceiuri. Deja în ajutorul nostru încep
să vină comunitățile cu care noi conviețuim în Botoșani, pentru că este un oraș
multicultural și care, deja fiind alături de noi, încep să atragă turiștii să-i
viziteze, să-i cunoască prin obiceiurile lor, prin dansurile lor.

Pot să vă
spun ca o noutate că, pentru prima dată, anul viitor, în ianuarie, vom avea un
revelion pe rit vechi făcut într-o astfel de comunitate de o agenție din
București. Au căutat ineditul, să fie altceva, să vadă cum trăiesc alte
comunități aceste obiceiuri. La noi turiștii ajung prin intermediul agențiilor
care vin cu un autocar, două sau trei, așa cum chiar s-a întâmplat să se
programeze pentru întâi decembrie. Ne mândrim că avem iarăși două autocare din
București care vor veni să vadă cum sărbătorim noi întâi decembrie, ziua
națională a României, un pic mai tradițional, alături de o fanfară clasică de
la sat. Apoi, vor gusta un brunch făcut cu produse tradiționale și,
bineînțeles, apoi, vor cunoaște meșteri și vor vedea mănăstirile, pentru că ne
apropiem deja de perioada sărbătorilor de iarnă.


Centrul vechi, istoric, este un alt
punct de atracție al municipiului Botoșani. S-au păstrat multe clădiri vechi,
iar, dintre acestea, 80% sunt restaurate. Se spune că tot orașul era străbătut
de tuneluri și de beciuri care făceau legătura între toate casele încă din
vremea invaziei tătarilor. Toți se ascundeau în aceste beciuri, inclusiv cu
animalele. Autoritățile locale din Botoșani au început un proces de scanare și
au găsit tuneluri la șase, chiar opt metri adâncime. Însă, până când poveștile
de demult vor fi scoase la iveală, turiștii sunt impresionați de peisajul urban
de la suprafață.

Ei sunt foarte încântați, în primul rând, de
centrul nostru vechi istoric, care este, oricum, mai aparte față de orice
municipiu din nordul Moldovei. Sunt foarte încântați de clădiri. Centrul vechi
din Botoșani este asemănat cu orașul Leipzig și se spune că este un mic
Leipzig. Cădirile sunt asemănătoare. Evreii, armenii, când au reconstruit în
1887 centrul vechi după un incendiu, foarte mulți s-au inspirat și au chemat
arhitecți din afară. După centrul vechi, avem avantajul că tot în Botoșani, în
oraș, avem singurul atelier, de ceramică Kuty, care a mai rămas la nivel
național. E singurul meșter care mai
face așa ceva și care are poarta deschisă oricând pentru turiști, are ateliere
de lucru pentru cei care vor să vadă cum se modelează lutul, cum se
scrijelește, cum se vopsește, cum se parcurg toate etapele prin care se obține
această ceramică.


Una dintre cele mai atractive
tehnici din domeniul olăritului din România, ceramica de tip Kuty, supraviețuiește
datorită pasiunii unei familii din Botoșani. Atelierul acestei familii produce
farfurii, căni, sfeșnice, castroane, străchini sau obiecte de decor realizate
manual după o tehnică practicată începând din secolul al XIV-lea. Lucrările cu
motive decorative unice, zoomorfe si avimorfe, realizate în culorile verde,
galben și brun, au fost valorificate atât în România, cât și în Franța, Italia,
Israel sau Ungaria. Călătoria noastră în Botoșani continuă, însă, alături de
Florentina Gheorghiță, directoarea Centrului național de informare și promovare
turistică.

Anul acesta am creat o rută Mihai Eminescu, prin
care am scos în evidență toate locurile prin care marele poet român și-a
plimbat pașii. Pentru cei care vor să se relaxeze, nu trebuie să uităm că avem
cel mai mare parc de agrement din țară, care însumează 48 de hectare. Acesta,
indiferent de anotimp, poate să găzduiască activități. Are piscină acoperită,
patinoar acoperit vara și are singurul râu de rafting amenajat.

Deja văd că a
acesta a trezit interesul reprezentanților corporațiilor, pentru că ei caută
astfel de încercări. Parcul fiind foarte întins deja, vegetația din 2019 a
crescut, este un loc foarte agreabil de plimbare cu bicicleta pe jos, pentru
toți. Îi așteptăm cu drag. Oricine dorește îndrumări, Centrul de Informare
Turistică din Botoșani este prezent oriunde, pe toate rețelele de socializare,
și așteptăm turiștii pentru a le oferi sfaturi, pentru a crea circuite și,
bineînțeles, pentru a-i îndruma gratuit.


Invitația a fost lansată. Vă
așteptăm și săptămâna viitoare, când ne îndreptăm spre Bucovina.


RadioRomaniaInternational · Radio Tour – 30.11.2023
Foto: pixabay.com
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Spa (photo Pixabay)
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Muzeul Recordurilor Româneşti (sursă foto: facebook.com/museumofromanianrecords)
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company