Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Oferte de vacanță la Târgul de Turism al României

În perioada 9 - 12 noiembrie, a avut loc la București Târgul de Turism al României, ediția de toamnă. Timp de patru zile, au fost prezentate cele mai frumoase destinații de vacanță din România, dar și pachete turistice reduse chiar și la jumătate de preț.

Oferte de vacanță la Târgul de Turism al României
Oferte de vacanță la Târgul de Turism al României

, 16.11.2023, 14:00

În perioada 9 – 12
noiembrie, a avut loc la București Târgul de Turism al României, ediția de
toamnă. Timp de patru zile, au fost prezentate cele mai frumoase destinații de
vacanță din România, dar și pachete turistice reduse chiar și la jumătate de
preț. Evenimentul a reprezentat real punct de atracție pentru cei care au
căutat cele mai bune ponturi de călătorie și au vrut să scape de stresul
organizării unei vacanțe.


Ne oprim mai întâi
în Maramureș. Paul Habina, directorul Organizației de Management al Destinației
Maramureș spune că întreaga zonă se remarcă prin păstrarea tradițiilor, dar și
printr-o natură foarte bogată și nealterată.

Peste 45% din Maramureș
este încă acoperit cu păduri, multe dintre ele virgine. Este locul unde se
poate practica un turism verde. Avem un circuit al bisericilor de lemn. Sunt
peste 16 biserici din lemn incluse în acest circuit, dintre care opt sunt în
patrimoniul UNESCO. Ne mândrim cu cea mai înaltă clădire din lemn din Europa,
la Săpânța-Peri și a doua cea mai înaltă clădire din lemn, Biserica veche de la
Șurdești, care este și în patrimoniu UNESCO.

Pe lângă acestea, avem Mănăstirea
Bârsana, care este faimoasă, dar avem și atracții naturale, cum ar fi Cascada
Cailor de la Borșa, Valea Vaserului, care poate fi parcursă cu ajutorul
mocăniței, precum și zonele din zona Lăpușului. Majoritatea unităților de
cazare pregătesc pachete pentru sărbătorile de iarnă, care includ, pe lângă
cazare și toate mesele, diverse activități. Turiștii pot participa activ la
pregătirea preparatelor pentru Crăciun. Anul acesta am ales să participăm la
târg într-un stand construit propriu, în afara spațiului expozițional, tocmai
pentru că am vrut să aducem cât mai mult din Maramureș și să-l prezentăm.



Tot în nordul
României, Bucovina este și ea o destinație cunoscută la nivel național și
internațional pentru mănăstirile și bisericile incluse în patrimoniul mondial
UNESCO, spune Laura Ursu, de la Centrul Național de Informare și Promovare
Turistică Suceava.

Cei
care vin la noi în zonă sunt atât turiști individuali, cât și turiști care vin
în grupuri și este și o destinație foarte atractivă pentru familiile cu un
număr mai mare de copii. Tot timpul, la edițiile de toamnă ale Târgului
Național de Turism, promovăm ceea ce oferim noi în perioada sărbătorilor de
iarnă, ofertele operatorilor de turism hoteluri, pensiuni cu tot ceea ce oferă
ei turiștilor care le calcă pragul. Și noi, la biroul de turism din cadrul
Consiliul Județean Suceava, facem un catalog de prezentare a tradițiilor și
obiceiurilor care se desfășoară pe întreg teritoriul județului. Sunt organizate
festivaluri de datini și obiceiuri, concerte de colinde, târguri de crăciun.
Acum, în standul Bucovinei și o păstrăvărie din zona Dornelor, care oferă
produse tradiționale, atât specifice sărbătorilor de iarnă. Avem și un meșter
popular care promovează meșteșugurile.



În centrul
României, se află Vama Buzăului. La standul destinației, ne întâmpină Fabian
Roth, administratorul rezervației Valea Zimbrilor. Este o
stațiune turistică de interes local, o zonă deosebită, cu aer curat, cu un
peisaj deosebit. În rezervația Valea Zimbrilor, se găsesc pe lângă zimbri și
alte multe animăluțe. Aceasta se adresează și familiilor cu copii, care pot
vedea reni, mufloni, păuni. Avem o gamă diversificată, un spațiu generos de
joacă pentru acești mici copii. Apoi, Cascada Urlătoarea e de neratat, Aceasta
se află la poalele Munților Ciucaș. Turistul ajuns în Vama Buzăului are posibilitatea
să mănânce într-un punct gastrolocal. Va mânca bucate la gospodină acasă, cu
de-ale casei și cu de-ale zonei.



Cu bucătăria locală
s-a mândrit și județul Caraș-Severin. Dar și cu tururile virtuale prin intermediul
căștilor de realitate virtuală. La standul Banatului Montan, am fost
întâmpinați de Dan Mirea, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale.

Am venit cu un tur virtual
al localităților și al zonelor turistice vizitabile din județul Caraș-Severin.
Cei care doresc le pot vedea atât pe un ecran, cât și cu o pereche de ochelari
speciali. Pe lângă asta, am venit cu un program artistic. Trei soliști de marcă
ai Banatului au venit împreună cu orchestra profesionistă Virtuozii Semenicului
și, nu în ultimul rând, ansamblul Junii Gugulani din Caransebeș, un ansamblu
care reprezintă Banatul la toate marile festivaluri din țară și din
străinătate. L-am adus pe Marian Popovici, unul dintre cei mai mari bucătari pe
care îi are România, el fiind numit și bucătarul anului România în 2017. El a
venit anul acesta împreună cu noi cu o gamă largă de produse tradiționale din
Banatul de Munte: cârnați de casă, brânză din zona muntoasă a Banatului, cu
răchie, așa cum îi spunem noi, și, nu în ultimul rând, cu produse naturale
conservate, cum ar fi gemurile și zacusca de șapte feluri.



Romulus Dan Busnea,
jurnalist și promotor al turismului în județul Bacău, le-a prezentat turiștilor
oferta stațiunii balneoclimaterice Slănic Moldova, a salinei din Târgu Ocna și
a promovat palatele de pe Valea Trotușului. Nu în ultimul rând, ne-a lansat o
invitație la Festivalurile de Datini și Obiceiuri.

Se
desfășoară aceste festivaluri tradiționale ale obiceiurilor de iarnă, unul
dintre cele mai mari fiind cel de la Bacău, iar celălalt, care a atras și
turiști străini, a fost cel de la Comănești. Ele se desfășoară atât în Bacău,
Moinești, Comănești, Târgu Ocna, dar și în Slănic Moldova. Este o reunire a
tuturor ansamblelor din zonă, cu dansuri și jocuri tradiționale, începând cu
jocul ursului, jocul caprei, călușarii. E o explozie de culoare și de sunet,
foarte interesantă ca manifestare, pe parcursul zilelor de sărbătoare din
preajma Crăciunului și până în Revelion inclusiv. Participă, în afară de în
afară de suflarea locului, și foarte mulți turiști veniți în zonă, unii chiar
special pentru a filma și a se implica direct în aceste evenimente de excepție.




Stațiunea Amara se remarcă printr-un parc dendrologic de 64 de hectare, dar și prin
tratamentele practicate aici. Mureșan Mara, de la Primăria orașului Amara,
anunță și finalizarea unui proiect pe marginea lacului. Dezvoltăm
plaja Perla prin introducerea de alei pietonale, zone de picnic, foișoare, avem
două observatoare pentru păsări. În plus, avem și spații amenajate pentru
jocuri de copii. Am dezvoltat sistemul de iluminat public, infrastructura
rutieră și a utilităților, deoarece plaja Perla se află fix la intrare în
stațiunea Amara. Am creat și un bazin pentru persoanele cu dizabilități. Se
știe că Amara, de-a lungul timpului, a adus foarte mulți turiști care și-au
tratat problemele reumatice cu nămol sapropelic. Data de finalizare a
proiectului este 31 decembrie anul acesta.




Iată așadar câteva oferte
atractive pentru o vacanță în România! Vom reveni în aceste zone pe parcursul
edițiilor viitoare ale rubricii noastre


RadioRomaniaInternational · RADIO TOUR – 16.11.2023
Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Ansamblul Monumental
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Halloween la Castelul Bran (sursa foto: Facebook / Castelul Bran)
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
România Atractivă (sursa foto: Facebook /România Atractivă)
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca
Radio Tour joi, 26 septembrie 2024

Turism speologic în Munții Aninei

România deține aproximativ 12 mii de peșteri, plasându-se printre primele țări europene în ceea ce privește numărul și diversitatea...

Turism speologic în Munții Aninei
Radio Tour joi, 19 septembrie 2024

Povestea vinului în România

Traseele și tururile cramelor românești sunt axate pe un singur obiectiv: cunoașterea regiunilor dedicate producției de vin și degustarea...

Povestea vinului în România
Radio Tour joi, 12 septembrie 2024

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Ruta cultural-turistică „Merelor de Aur” cuprinde destinații precum Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea....

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company