Turism de aventură în România
Fie vară, fie iarnă, aventura continuă. Indiferent de anotimp, turismul de aventură e alegerea perfectă a celor care caută adrenalină și activități de echipă.
Daniel Onea, 26.10.2023, 09:26
Fie vară, fie iarnă, aventura
continuă. Indiferent de anotimp, turismul de aventură e alegerea perfectă a
celor care caută adrenalină și activități de echipă. Putem combina speologia și
via ferrata într-o singură aventură în Peștera Valea Cetății de lângă Râșnov. O
altă variantă ar fi să explorăm trasee aparent inabordabile, dar pitorești, în
zona Brașovului. Putem încerca, de ce nu, și zborul la manșa dublă a unui avion
ultraușor.
Dan Panțuru se declară un iubitor al
naturii și, de peste zece ani, ca administrator al unei firme românești de
turism de aventură și de team building, atrage turiștii către cele mai diverse
zone ale României. România este cea mai interesantă destinație pentru
turismul de aventură din punctul nostru de vedere, discutând chiar la nivel
european. Are toate ingredientele necesare dezvoltării acestui turism de
aventură. În România, avem munte, avem mare, avem Deltă. Ce poate să fie mai
frumos decât atât? Nu există locație mai interesantă pentru așa ceva. De la an
la an, se observă o creștere a numărului de turiști care vin să viziteze
punctual anumite locații din România. Cel mai important lucru este că învățăm
și noi, românii, să studiem și să ne documentăm înainte, după care să dorim să
vedem cu ochii noștri lucrurile despre care am citit. Este un lucru foarte
frumos și așa trebuie făcut: o planificare înainte, un studiu, o documentație,
după care venim să vizităm și să vedem cu ochii noștri acele destinații.
Unul dintre pachetele de succes este
cel de rafting pe râul Buzău, la doar 150 km de București, însoțiți de ghizi
acreditați internațional. Coborârea pe râul Buzău se face în bărci de maximum
zece persoane. Raftingul se poate face și cu familii cu copii, în condiții de
siguranță, copiii beneficiind de o reducere de preț, dacă au maxim 14 ani. În
plus, zâmbetele, dar și strigătele de bucurie, vor fi înregistrate de pe bărci
cu camere de ultimă generație. Prețul pornește de la aproximativ 50 de euro de
persoană.
Un alt pachet interesant se
adresează celor care doresc să facă fotografii spectaculoase deasupra
Carpaților dintr-un avion pe care îl pot chiar pilota. Sunt puse la dispoziția
turiștilor avioane cu două sau cu patru locuri, la un preț de aproximativ 210
euro de persoană. Dan Panțuru, administratorul firmei de turism de aventură,
care organizează aceste zboruri, spune că, indiferent dacă-și descoperă pasiuni
noi sau doar își înving temeri mai vechi, turiștii trebuie să încerce măcar o
dată-n viață această experiență.
Încercăm să combinăm puncte
de interes spectaculoase din punct de vedere natural cu cultura și obiceiurile
locului. Avionul poate să fie o opțiune. Zborurile cu avioane ultraușoare
deasupra munților din zone ca Brașov pot să fie niște experiențe incredibil de
interesante. Oferim avioane cu manșă dublă și putem să lăsăm și clientul să
conducă pentru câteva momente avionul, să simtă că ar fi pilot pentru un
interval scurt de timp. Avem sporturi de apă, aer și terestre. Toate sunt niște
opțiuni incredibil de interesante pe tot teritoriul României.
Bineînțeles, toate aceste pachete de
turism de aventură se pot combina și cu alte forme de turism. Turism rural sau
cultural, spune Dan Panțuru. Mi-aș permite să vă spun exact
unde sunt în acest moment. Sunt cu un grup de turiști, români de data aceasta,
care și-au dorit un tur cultural. Suntem în acest moment în Țara Luanei, în
zona din Munții Buzăului, și staționez chiar acest în acest moment la Muzeul
Chihlimarului de la Colți. Urmează să vizităm bisericuța de la Aluniș, cu
vestigiile rupestre din zona bisericuței, după care mergem mai departe și
vizităm vestigiile rupestre de la Nucu, urmând să finalizăm ziua cu vizitarea
trovanților de la Bozioru. În funcție de categoria de sporturi pe care am
menționat-o, sportul de apă, aer sau terestre, diversitatea activităților în
domeniul turism de aventură este foarte, foarte largă. România oferă opțiunea
tuturor activităților de acest gen pe tot teritoriul ei.
L-am întrebat pe Dan Panțuru,
administratorul firmei de turism de aventură, cum putem accesa toate aceste
programe de turism de aventură. Dacă clientul dorește o
anumită activitate specifică, rafting, de exemplu, atunci, el va afla
informații de pe site-ul nostru unde poate fi practicat acest tip de activitate
în România. Echipamentul este specific tipului de sport pe care îl alege
clientul și este pus la dispoziție de către firma organizatoare. De exemplu,
dacă discutăm de rafting, echipamentul pus la dispoziție este costum de
neopren, papuci din neopren, vestă, cască, padelă și barca de rafting aferentă.
Deci, clientul nu are grija echipamentului, el trebuie să vină doar pregătit
psihologic să trăiască o anumită experiență.
Așadar, turistul nu trebuie decât
să-și dorească o aventură de neuitat. Iar România are avantajul de a oferi
opțiuni de turism de aventură pe tot parcursul anului, bineînțeles, în funcție
de sezonul respectiv. Deși din primăvară până în toamnă diversitatea
activităților de outdoor este mai mare, nu înseamnă că în extrasezoane sau în
perioada de iarnă acestea sunt inexistente în România. Dimpotrivă. În plus,
datorită prețurilor atractive și a diversității programelor România a atras și
mulți turiști străini. Ei vin din toate colțurile lumii, organizații singuri,
dar și prin agenții de turism specializate din țările lor, spune Dan Panțuru,
administratorul firmei de turism de aventură.
În majoritatea
cazurilor vin din Germania foarte mulți turiști, din Israel, italieni, spanioli.
Diversitatea este foarte mare și ne-am bucurat. Sunt fascinați de România. Spun
că realitatea este mai impresionantă decât documentația pe care au citit-o
înainte. Ce-i fascinează cel mai mult și ce cred că ei nu au în țările lor este
sălbăticia pe care o întâlnești în România, zonele foarte largi în care
întâlnești doar natură sălbatică. Asta cred că îi fascinează cel mai mult și
este un atu cu care România ar trebui să marșeze cât mai mult posibil. Noi le
sugerăm turiștilor străini, dar și românilor să vină și să vadă cu ochii lor
frumusețile acestei țări care sunt spectaculoase. Este una dintre țările care
oferă o diversitate mare de activități outdoor. Nu cred că există activitate
care să nu poată să fie acoperită aici, în România. Întâlnești sălbăticia
naturii care se combină foarte frumos cu cultura românilor și tradițiile lor.
Iată doar câteva dintre motivele
pentru care să vă contactați operatorul dumneavoastră de turism și să
solicitați ofertele de turism de aventură în România. Nu veți regreta!