Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Bucureștiul istoric

Cu un trecut deosebit și cu numeroase atracții turistice inedite, Bucureștiul rămâne una dintre cele mai sigure și mai accesibile destinații din Europa.

Bucureștiul istoric
Bucureștiul istoric

, 24.12.2020, 15:41

Inițial, capitala României era atractivă ca destinație de sfârșit de săptămână, în special pentru atmosfera sa plină de viață, atunci când nu existau restricțiile impuse de pandemia actuală. Însă tot mai mulți turiști au descoperit un oraș pe care nu-l poți cunoaște în doar câteva zile, având în vedere trecutul său bogat.



Vă invităm, așadar, într-o călătorie plină de farmecul vremurilor de odinioară, alături de Ciprian Plăiașu, jurnalist și președinte al Asociației Turism Istoric, care se ocupă cu promovare turismului și a patrimoniului național: Din punct de vedere istoric, deși clădirile nu ne ajută să arătăm foarte multe lucruri, Bucureștiul are aproximativ 700 de ani. El apare menționat în perioada domnitorului Mircea cel Bătrân (a domnit în Țara Românească între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394), ulterior, în perioada domnitorului Vlad Țepeș (a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476). Din păcate, Bucureștiul se află pe o placă seismică activă, iar ceea ce nu a fost distrus de cutremure, a fost distrus de incendii sau de inundații, zona fiind și mlăștinoasă. Bucureștiul are multă istorie, care se găsește în bolțile hanurilor din centrul vechi sau în beciurile domnești de la Curtea Veche.



Ciprian Plăiașu, jurnalist și președinte al Asociației Turism Istoric, spune că, dacă ar avea în față un turist care vine pentru prima oară în România, probabil că ar dori să creeze niște legături sentimentale între turist și oraș: Dacă turistul ar fi britanic, l-aș duce prima oară la Grădina Icoanei. Acolo ar vedea Biserica Anglicană. Apoi, aș merge către celelalte zone foarte interesante ale orașului. De exemplu, dacă ar avea puțin timp la dispoziție, l-aș plimba pe trei alei principale. În Lipscani, va înțelege partea veche, în care Bucureștiul era orașul hanurilor și al bisericilor. Apoi, aș merge spre bulevardul Dacia sau Calea Victoriei, astfel încât să înțeleagă un București regal, un oraș deschis, Micul Paris. În cele din urmă, nu aș rata să-i prezint și zona comunistă. Oricât de mult am încerca să ne detașăm de cei 50 de ani de comunism, nu putem reuși. E bine să arătăm că fac parte din istoria noastră. Aș porni spre Bulevardul Unirii, ca turistul să înțeleagă conceptul faraonic al dictatorului Nicolae Ceaușescu de a dărâma cartiere întregi pentru a construi blocuri. N-aș rata nici zonele muncitorești ale bulevardelor Mihai Bravu, Ștefan cel Mare, astfel încât straturile istoriei să fie înțelese prin prisma clădirilor.



În privința clădirilor, Ciprian Plăiașu ar începe turul cu Ateneul Român, care are o poveste extraordinară. Inaugurat în 1889, în stilul neoclasic, cu elemente ale eclectismului și ale arhitecturii franceze de secol XIX, Ateneul este unul dintre motivele pentru care Bucureștiul a primit numele de Micul Paris: Este construit, probabil, în cel mai vechi parc din București. Grădina Ateneului este un parc amenajat înaintea Cișmigiului. Forma lui pătrată arată că acolo se dorea să se construiască un hipodrom, nu neapărat un loc de cultură. Ulterior, s-a ales a doua variantă. Aș recomanda o vizită la Palatul Cotroceni, care are o istorie deosebită. Nu în ultimul rând, aș recomanda o vizită la Palatul Parlamentului. În momentul în care intri acolo, îți dai seama cât de mult s-a putut demola pentru a materializa ideea unui dictator.



Vizitatorul grăbit poate alege să se plimbe doar pe Calea Victoriei, primul drum de intrare în oraș, numit în anul construirii sale, 1692, Podul Mogoșoaia, unde poate descoperi tainele Muzeului Național George Enescu. Acesta e găzduit de Palatul Cantacuzino, o adevărată bijuterie arhitectonică, construită în 1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, unde compozitorul George Enescu a locuit o perioadă. Muzee precum cel de artă, găzduit de Palatul Regal sau Muzeul de Istorie, Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Geologie sau Muzeul de științe ale naturii Grigore Antipa, toate conectate prin Calea Victoriei, spun fiecare povești fascinante.



Care a fost însă impresia turiștilor? Ciprian Plăiașu, jurnalist și președinte al Asociației Turism Istoric: Cei mai mulți turiști au fost frapați de cât de puține cunosc despre oraș și de cât de multe oferă orașul. De asemenea, mulți doresc să se întoarcă și le pare rău că și-au rezervat prea puține zile. Spun că mâncarea e extraordinară, că nu știau că Bucureștiul are atâtea hanuri și atâta istorie. Ei credeau că a fost construit de dictatorul Nicolae Ceaușescu.



Site-ul Asociației Turism Istoric, turismistoric.ro, a apărut în 2013, ca o încercare de a proteja patrimoniul bucureștean. Ciprian Plăiașu: Sunt multe clădiri pe care le-am pierdut în ultimii ani, iar altele sunt în pericol de dispariție. Am încercat prin site și prin Asociație să promovăm turismul și patrimoniul național, fiindcă avem, într-adevăr, cu ce să ne lăudăm. Ulterior ne-am extins și am început să angrenăm în activitățile noastre tineri voluntari care să învețe cum să-și promoveze orașul și patrimoniul. În vremea asta de pandemie, site-ul a rămas în continuare motorul prin care am reușit să promovăm nu numai obiectivele și patrimoniul Bucureștiului, ci și al României. Încercăm să ne apropiem cât mai mult de autoritățile locale pentru a organiza sesiuni de ghidaj gratuit pentru cei care vin în vizită aici sau care locuiesc aici. La multe tururi organizate în anii trecuți, ni s-a întâmplat să avem bucureșteni în vârstă, fascinați de istoria orașului în care locuiesc. Astfel, locuitorii devin mult mai informați și mai reticenți la propunerile de demolare. Am avut tururi ghidate în ultimii trei ani, până anul acesta, în fiecare toamnă, inclusiv în cartierul Drumul Taberei. Am avut voluntari care și-au dorit să prezinte istoria acestui cartier, cum s-a construit.



Oferta de cazare a Bucureștiului este foarte variată, astfel încât nu veți întâmpina probleme. invitația a fost lansată, vă așteptăm data viitoare cu o nouă destinație!

Foto: pixabay.com
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
(foto: stevepb / pixabay.com)
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Muzeul Recordurilor Româneşti (sursă foto: facebook.com/museumofromanianrecords)
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company