Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Delta Dunării

Aflată în cea mai mare parte în Dobrogea, regiune din sud-estul României şi parţial în Ucraina, Delta Dunării este cea mai mare şi cea mai bine conservată deltă din Europa

Delta Dunării
Delta Dunării

, 15.03.2018, 11:15

Aflată
în cea mai mare parte în Dobrogea, regiune din sud-estul României şi parţial în
Ucraina, Delta Dunării este cea mai mare şi cea mai bine conservată deltă din
Europa. Aceasta a intrat în patrimoniul UNESCO în 1991 şi este considerată
rezervaţie a biosferei, la nivel naţional. Aflăm astăzi cum se prezintă în
2018, din punct de vedere turistic, destinaţia Delta Dunării.


Cătălin
Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de management a destinaţiei turistice Delta
Dunării, explică de ce destinaţia noastră se adresează tuturor categoriilor de
turişti. Unicitatea este dată atât de multiculturalitate, cât mai ales de
biodiversitate. Judeţul Tulcea e reprezentat de 16 minorităţi. Fiecare are
specificul ei şi contribuie cu o multitudine de tradiţii şi de obiceiuri. Păstrarea naturii este esenţială pentru tot
ceea ce înseamnă turismul şi accesarea acestuia pe toate categoriile. Mă refer
şi la turismul de aventură şi la turismul de relaxare. Este foarte important
având în vedere că judeţul Tulcea, Dobrogea de nord, Delta Dunării, oferă
condiţii pentru practicarea tuturor formelor de turism. De la turism montan în
Rezervaţia Munţii Măcinului, turism pe litoral, pe braţul Sulina, Sfântu
Gheorghe, în Gura Portiţei.


În Delta Dunării există
trasee bine stabilite pe care le putem parcurge la bordul unui hotel plutitor
pentru a putea explora o suprafaţă cât mai mare. Aceste vase respectă toate
normele în vigoare, avantajul faţă de cazarea la o pensiune standard fiind că
se parcurge un traseu. În general, administratorii hotelurilor plutitoare
discută cu grupurile de turişti şi îi întreabă ce vor să vadă. Cătălin
Ţibuleac, preşedintele Asociaţiei de management a destinaţiei turistice Delta
Dunării: Întotdeauna aceste hoteluri plutitoare au reprezentat atracţia.
Practic, hotelul intră şi rămâne în Deltă câteva zile. Însă nu sunt interesante
numai hotelurile plutitoare. Gândiţi-vă că sunt complexuri turistice, pensiuni
agroturistice care oferă condiţii de cazare foarte bune. Reacţiile sunt în
general pozitive. Turistul caută, în general, predictibilitatea sejurului. Avem
de lucrat în continuare, însă este important ca dezvoltarea turistică să se
facă în paralel cu protejarea Deltei Dunării. Îi invităm pe toţi să viziteze
Delta Dunării şi Dobrogea de nord şi îndrăznesc să spun că în an centenar se
poartă Delta.


Prin intermediul multora
dintre pachetele turistice în Delta Dunării se
recomandă vizitarea localităţilor Mila 23, localitatea de baştină a
campionului olimpic al României la caiac canoe, Ivan Paţaichin, şi Sulina, un
oraş cu muzee şi biserici frumoase şi cu un cimitir multiconfesional care
aminteşte de perioada de prosperitate a celui mai estic oraş al Uniunii
Europene. Un alt obiectiv de interes turistic este Pădurea Letea, cea mai veche
rezervaţie naturală din România, care a intrat sub atenta observaţie a
oamenilor de ştiinţă încă din 1930. Ciprian Enea, consultant turism, pune însă
accent şi pe patrimoniul uman, pe tradiţii şi pe obiceiuri. Delta Dunării este, din punctul nostru de vedere, cea mai frumoasă
destinaţie de acest fel din Europa. Avem pachete gândite în aşa fel încât să
satisfacem toate categoriile de public, de la privitorii de păsări până la
familiile cu copii ori seniorii care vin să se relaxeze şi să se bucure de
atmosfera specifică deltei. Punem accent foarte mult pe natură, tradiţii. Până
la urmă, vorbim despre biodiversitate în rezervaţia Delta Dunării în care
cadrul natural se îmbină cu tradiţiile lipoveneşti, ucrainene, turceşti,
româneşti şi nu numai! din această zonă unică la nivel european.


Iată şi o ofertă de
vacanţă! Ciprian Enea: Un sejur de cinci zile, care include
patru nopţi de cazare la hotelurile noastre de trei şi de patru stele din Uzlina
şi Murighiol, transportul cu autocarul din Bucureşti la Murighiol, transferul
cu barca de la Murighiol la Uzlina şi demipensiune sau pensiune completă, tip
bufet, începe de la 399 de lei de persoană. Pe măsură ce intrăm în sezon,
preţurile ajung la 699 de lei pentru lunile iulie şi august. Dincolo de aceste facilităţi, în cadrul
cluburilor de vacanţă respective, turiştii se mai bucură de foc de tabără,
poveşti lipoveneşti, piscină, plimbări opţionale cu barca. Acestea se fac atât
în principalele destinaţii: Sulina, Letea sau Sfântu Gheorghe, cât şi pe zona
lacurilor, unde cuibăresc unele dintre cele mai interesante specii de păsări
din această parte a României. Toate mesele sunt în regim bufet, folosim în
special produse locale, peşte proaspăt din Delta Dunării, atunci când sezonul
permite acest lucru. Oferim preparate lipoveneşti, preparate care încearcă să
ofere oaspeţilor noştri o alimentaţie cât mai sănătoasă.


Delta Dunării nu este un
loc fără evenimente destinate
turiştilor, spune Ciprian Enea: Sunt foarte multe evenimente care au loc
în zonă, însă noi am gândit un produs separat de aceste evenimente. Practic, de
la Festivalul borşului de peşte, până la Festivalul de film independent
Anonimus, de la Sfântu Gheorghe, sunt concerte şi tot felul de manifestări
locale. Comunităţile locale învaţă să facă turism şi evoluează frumos pe acest
segment. Învaţă să-şi arate atât tradiţiile cât şi disponibilitatea de a găzdui
oaspeţi din toate colţurile lumii. Localnicii au fel aparte prin care îşi întâmpină
musafirii. Sunt oameni aspri, căliţi, care ştiu cum funcţionează Delta Dunării,
într-un cadru natural care trebuie mai ales respectat. Însă, pe cât sunt de
aspri din acest punct de vedere, pe atât sunt de primitori şi de bune gazde
când au de-a face cu musafirii. Vin turişti din Canada, din Japonia, Italia,
Spania, Israel. Fiecare are aşteptări. În general, aşteptările nu numai că au
fost împlinite, ci au fost chiar depăşite din perspectiva cadrului natural, a
tradiţiilor, dar şi din perspectiva serviciilor turistice oferite. Până la
urmă, este un obiectiv de patrimoniu UNESCO, care ne reprezintă şi ne onorează
în acelaşi timp, pe care încercăm să-l prezentăm mai departe oaspeţilor noştri
cu tot ce are el mai bun, pentru a le face o vacanţă cât mai reuşită.



Pentru o ofertă personalizată adresaţi-vă chiar acum
agenţiilor de turism şi petreceţi un sejur inedit în cea mai mare suprafaţă
compactă de stufăriş de pe glob.

Foto: pixabay.com
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
(foto: stevepb / pixabay.com)
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Muzeul Recordurilor Româneşti (sursă foto: facebook.com/museumofromanianrecords)
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company