Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Valea Prahovei

Valea Prahovei este zona montană cel mai bine dezvoltată din România. În staţiunile de aici aveţi la dispoziţie pârtii de schi pentru toate categoriile, la cele de începători la cele de competiţie.

Valea Prahovei
Valea Prahovei

, 08.02.2018, 11:43

Valea Prahovei este zona
montană cel mai bine dezvoltată din România. În staţiunile de aici aveţi la
dispoziţie pârtii de schi pentru toate categoriile, la cele de începători la
cele de competiţie. Ca zonă turistică, îşi are începuturile în a doua jumătate
a secolului al XIX-lea. Atunci a fost construit, la Sinaia, Castelul Peleş, iar
regele României, Carol I, şi-a stabilit acolo reşedinţa de vară. De atunci,
interesul pentru aşezările montane a crescut, ele transformându-se în staţiuni.
Aflăm azi cum se prezintă aceste staţiuni şi care sunt principalele atracţii
din zonă.


Oana
Constantinescu, secretar al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea
Turismului Prahova. Principalele obiective turistice pe care i
le-aş recomanda unui turist străin pe Valea Prahovei sunt Castelul Peleş şi
Castelul Cantacuzino. Castelul Peleş de la Sinaia este reşedinţa regalităţii
din ţara noastră încă de când a fost ridicat. Castelul Cantacuzino este, de asemenea,
o bijuterie arhitecturală. Este construit la începutul secolului XX de Gheorghe
Grigore Cantacuzino. Aş mai recomanda Babele şi Sfinxul, cele două monumente
ale naturii din munţii Bucegi. Sunt cu atât mai impresionante cu cât sunt
formaţiuni naturale în întregime. Apoi aş recomanda crucea de pe Caraiman,
aceasta aflându-se la cea mai mare altitudine.



În primul rând, este o
zonă premontană şi montană, continuă Oana Constantinescu. Valea Prahovei începe
din zona Posada. Cele mai vizitate staţiuni sunt Sinaia, Buşteni şi Azuga, dar
noi recomandăm mult şi Breaza şi Câmpina, în zona premontană. Aici au loc multe
evenimente şi găsim şi monumente arhitecturale superbe, cum ar fi Castelul
Iulia Haşdeu de la Câmpina, şi tradiţii de sute de ani, cum ar fi iile
specifice zonei Breaza. Acolo sunt ateliere care folosesc tehnici străvechi
pentru decorarea iilor. Însă staţiunile Sinaia, Buşteni şi Azuga sunt cele mai
căutate pentru domeniile schiabile şi pentru muzee. În acest sens, aici avem şi
o noutate. Din decembrie 2017 s-a deschis Muzeul Oraşului Sinaia. Acest muzeu
prezintă istoria, de la fondarea oraşului până în zilele noastre. Este în
Palatul Florescu Stirbey.


Valea
Prahovei este cunoscută ca o zonă în care pot fi practicate sporturile de
iarnă. Însă există un loc în care turiştii pot vedea cum se fabrică celebrele
ii româneşti. Îi pot chiar vizita pe meşteşugari acasă, Oana Constantinescu,
secretar al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova. La Breaza există ateliere unde turiştii pot beneficia de o experienţă
completă. Pot urmări meşteşugarii în timp ce lucrează. Apoi, bineînţeles, au şi
un magazin de desfacere, de unde pot achiziţiona produsele. Însă experienţa
începe cu urmărirea meşteşugarilor în timpul creaţiei meşteşugăreşti. Se fac ii
pentru femei, pentru bărbaţi şi ii în miniatură, pentru copii. Metoda
recomandată de vizitare este cu programare. Există site-uri dedicate, iar
turiştii pot contacta Centrul de Informare turistică de acolo.



O treime dintre turiştii
care vizitează Prahova, se opresc în Buşteni. În topul staţiunilor din zonă,
Buşteniul ocupă locul al doilea, spune Mihai Coleşi, de la Centrul de Informare
şi Promovare Turistică al staţiunii Buşteni, care ne prezintă starea pârtiilor
de schi. Pârtiile de schi Kalinderu 1 şi Kalinderu 2 sunt funcţionale, dar şi
pârtia pentru începători. Kalinderu 1 funcţionează şi cu nocturnă. Pârtia de
schi Kalinderu 1 are 1.500 de metri. Ea nu se înscrie într-o categorie de
pârtii de mare lungime şi este pentru schiorii cu pregătire medie şi avansată.
Şi pârtia Kalinderu 2 se adresează aceleiaşi categorii. Ambele sunt foarte
cochete, cu sisteme de protecţie, cu semnalizări. Ambele pârtii sunt deservite
de instalaţii moderne. Avem telescaun cu patru locuri. Baza pârtiei este
ocupată de centre de închiriere pentru toţi iubitorii sporturilor de
iarnă.


Valea Prahovei este considerată un pol al distracţiei în România. Prin
urmare, nici evenimentele nu puteau lipsi. Oana Constantinescu, secretar al
Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova. Primul va avea loc peste câteva săptămâni. Este Târgul Mierii de la
Câmpina, 16-18 februarie. Însă vor urma Festivalul Caşcavelei, Sinaia Forever,
Winter Airsports, Trofeul Sinaia. Există un concurs foarte interesant de
eleganţă automobilistică. În perioada respectivă, ajung în zonă automobile de
epocă foarte vechi, restaurate, toate funcţionale. Valea Prahovei este
recomandată în toate sezoanele. Într-adevăr, iarna ne bucurăm de numărul mare
de pârtii de schi. Dar şi în celelalte anotimpuri există activităţi pe care le
putem face printre care drumeţii şi escaladă. Sunt multe parcuri de vizitat.
Sunt trasee de cicloturism. Există concursuri MTB pentru ciclism, dintre care
cel mai cunoscut e cel de la Câmpina. Avem parcuri de aventură atât la Buşteni
cât şi la Sinaia.



Oana Constantinescu propune turiştilor un traseu special, Drumul Vinului.
Acesta reeditează un segment mai vechi dintr-un drum al vinului folosit de
romani, care străbătea Europa. Se vor vizita podgoriile renumite ale judeţului
şi se vor face opriri la conace, curţi domneşti şi mănăstiri. Pentru o zi pe drumul vinului, cu plecare din Bucureşti, veţi plăti 80 de
euro de persoană, pentru un grup de 6-8 persoane. Cu cât grupul este mai mare,
cu atât preţul scade mai mult. În preţ sunt incluse transportul pe ruta
Bucureşti – Sinaia – Dealu Mare şi retur, vizite cu degustare, dejun, intrarea
la obiectivele turistice şi însoţitorul de grup. Veţi fi preluat de la hotel la
ora 9.00 şi veţi ajunge înapoi la ora 18.00.


Drumul Vinului este un
traseu turistic în zona Dealu Mare, Urlaţi. Un turist se poate opri şi poate
degusta vinuri diferite din zona noastră,care sunt toate produse local. Un
asemenea traseu durează cam o zi. El merge din cramă în cramă, degustă vinurile
specifice cramei, vede procesul de fabricaţie, vizitează via de unde se
recoltează strugurii pentru vin. Este o experienţă inedită. Este vorba despre
vinuri albe şi roşii. Însă, în zona noastră, sunt predominante vinurile roşii.
Dacă turiştii nu au mult timp la dispoziţie există câteva crame în Azuga. Vă
aşteptăm pe Valea Prahovei, avem foarte multe de oferit şi ne bucurăm de
alegerea celor care ne vizitează în fiecare an.


Invitaţia
a fost lansată. Vă aşteptăm şi săptămâna viitoare cu o nouă destinaţie!

Foto: pixabay.com
Radio Tour joi, 21 noiembrie 2024

Civilizația lemnului în România

Maramureșenii au fost dintotdeauna credincioși lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mâncau, până la...

Civilizația lemnului în România
Spa (photo Pixabay)
Radio Tour joi, 14 noiembrie 2024

Stațiuni balneare în județul Vâlcea

Acestea tratează și relaxează an de an mii de turiști din toată lumea. Fiecare stațiune are propriul său farmec și, mai mult decât atât,...

Stațiuni balneare în județul Vâlcea
Muzeul Recordurilor Româneşti (sursă foto: facebook.com/museumofromanianrecords)
Radio Tour joi, 07 noiembrie 2024

Muzeul Recordurilor Românești

Muzeul Recordurilor Românești a apărut din dorința de a promova Bucureștiul și România. Găsim aici cele mari colecții de tirbușoane, fiare...

Muzeul Recordurilor Românești
Staţiunea Herculane (sursă foto: facebook.com/ProTurismHerculane)
Radio Tour joi, 31 octombrie 2024

Relaxare și tratament la Băile Herculane

Ne îndreptăm azi spre sud-vestul României, într-una dintre cele mai vechi stațiuni balneare din Europa. În Băile Herculane, găsim o gamă...

Relaxare și tratament la Băile Herculane
Radio Tour joi, 24 octombrie 2024

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj

Ansamblul cuprinde patru lucrări: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit, concepute și construite de către...

Pe urmele lui Brâncuși, în Gorj
Radio Tour joi, 17 octombrie 2024

Halloween la Castelul Bran

Pe lângă decorațiunile specifice, vizita de anul acesta le va oferi turiștilor o experiență senzorială unică: muzică și sunete horror,...

Halloween la Castelul Bran
Radio Tour joi, 10 octombrie 2024

România atractivă

Lansată anul acesta, „România Atractivă” este cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Totodată, este...

România atractivă
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company