Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Vacanţă pe litoralul românesc al Mării Negre

Ne îndreptăm atenţia către o destinaţie de vacanţă pentru toată familia - litoralul românesc. Marea noutate a acestui sezon estival este că plajele din zona sudică au fost extinse cu câteva zeci de hectare.

Vacanţă pe litoralul românesc al Mării Negre
Vacanţă pe litoralul românesc al Mării Negre

, 07.07.2016, 11:05

Ne îndreptăm
atenţia către o destinaţie de vacanţă pentru toată familia – litoralul
românesc. Marea noutate a acestui sezon estival este că plajele din zona sudică
au fost extinse cu câteva zeci de hectare. Iar, pentru cei care nu-şi doresc o
zi întreagă pe plajă, parcurile de distracţie, echitaţia sau excursiile în
Dobrogea şi Delta Dunării pot fi oricând o altă opţiune.


Corina Martin,
preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România ne vorbeşte despre experienţa de a fi turist pe litoral,
în România: 245 de km de plajă, de la Sulina şi până la Vama
Veche, la graniţa cu Bulgaria. Avem nouă staţiuni declarate de interes turistic
naţional, care oferă vacanţe pentru toate buzunarele, dar şi pentru toate
gusturile. În partea de nord avem Mamaia, regina litoralului românesc, dar şi
a turismului românesc, pentru că este staţiunea cea mai complexă. Aici atragem
turişti români, dar, din ce în ce mai mult, şi turişti străini. Israelieni,
germani, dar şi britanici şi polonezi în ultimii doi ani, descoperă tot mai
mult litoralul românesc în staţiunea Mamaia, polul distracţiei. Mergem apoi
ceva mai la sud şi ajungem în staţiuni balneare: Eforie Nord, Eforie Sud, dar
şi Techirghiol. Sunt binecunoscute curele cu Gerovital, despre care încă mai
vorbesc turiştii străini care ne vizitau în număr mult mai mare cu ani în urmă.
Aici găsim hoteluri care au o ofertă bogată de proceduri de SPA foarte căutate
şi apreciate mai ales de către turiştii străini. Şi mai la sud găsim şase
staţiuni turistice pe care noi le numim staţiunile verzi. Aici veţi găsi mai
multă linişte, mai multă vegetaţie, vă veţi relaxa mai mult. Hotelurile de aici
oferă în special facilităţi pentru familiile cu copii. Acestea sunt
Jupiter, Saturn, Venus – staţiunea în care toate hotelurile au nume de flori,
Mangalia, Neptun şi Olimp.



În staţiunile din sudul litoralului nu au loc
evenimente de talia celor din Mamaia. Totuşi, Venus a ajuns pe locul al treilea
în topul primelor staţiuni de pe litoralul românesc. Topul este ocupat în
ordine de Mamaia, Vama Veche şi Venus. În aceasta din urmă, au apărut în
ultimii ani foarte multe hoteluri de patru şi cinci stele, adevărate resorturi care oferă toate
serviciile pe care ni le dorim într-o vacanţă all inclusive. Iar o altă
revelaţie a sezonului a fost Vama Veche, spune Corina Martin, preşedinta
Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică: Imediat după
Vama Veche începe şi graniţa cu Bulgaria. Vama Veche este în plină
transformare. Are un farmec aparte. Nu este încă declarată staţiune turistică,
dar este un pol al turismului altfel, uşor hippy, uşor romantic. Aceasta
oferă o senzaţie de libertate, însă în confort, fiindcă şi aici au apărut foarte
multe vile şi hoteluri care oferă servicii de foarte bună calitate.


Creşterea
numărului de turişti străini, spune Corina Martin, a făcut ca pe litoral să
apară o ofertă de servicii turistice mai puţin întâlnită pe litoralul românesc
anul trecut. În acest an am ajuns la 29 de hoteluri all inclusive.
Pentru ei, dar şi pentru turiştii români, s-a dezvoltat tot mai ult acest
segment. Avem foarte multe evenimente de top, mai ales în staţiunea Mamaia,
care atrag aceşti turişti. În septembrie va avea loc la Mamaia Campionatul
mondial de bob pe roţi, care ni-l va aduce şi pe prinţul Albert de Monaco. Sunt
foarte multe evenimente nu numai sportive, dar şi muzicale, fashion, care atrag
chiar zeci de mii de turişti. Staţiunea Venus e noutatea sezonului, întrucât e
pentru prima dată când o staţiune din sud intră în top. Avem trei chartere pe
săptămână dinspre Tel Aviv spre Constanţa. Sunt 7.000 de turişti israelieni
care vor aduce venituri aproximative de şapte milioane de dolari, în special în
staţiunile Mamaia, Eforie şi Neptun.



În fiecare an, litoralul
românesc al Mării Negre se schimbă în bine. Apar hoteluri noi şi se fac
investiţii. Astfel, turiştii care au fost anul trecut şi revin anul acesta pot
avea surprize plăcute, spune Traian Bădulescu, consultant în turism: Marea noutate constă în lărgirea plajelor în partea sudică a staţiunii Mamaia,
Constanţa şi Eforie, în urma derulării unui proiect european. Plajele au acum o
lăţime de peste 100 de metri şi pot spune că plajele de pe litoralul românesc
sunt chiar printre cele mai de calitate plaje din Europa. Vă spun în cunoştinţă
de cauză, fiindcă am călătorit şi eu în multe alte ţări. Am însoţit o delegaţie
din Emiratele Arabe Unite, din Dubai, în Mamaia. Oamenii au rămas încântaţi de
plaje şi de aspectul lor.


Pe
litoralul românesc vă aşteaptă o mare calmă, cu o salinitate redusă în
comparaţie cu alte mări continentale. Înotătorii sunt şi ei avantajaţi. Nu
există maree şi nici vieţuitoare marine periculoase. Litoralul românesc
satisface toate gusturile, tocmai de aceea cucereşte piaţa externă, spune Corina Martin,
preşedinta Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România: Asociaţia
Litoral Delta Dunării organizează chiar în toamnă un infotrip, în premieră, cu
agenţi de turism din Polonia în parteneriat cu Asociaţia patronală a agenţiilor
de turism de acolo. Avem cereri tot mai mari de pe această piaţă. Putem vorbi
deja despre o revenire spectaculoasă a pieţei poloneze pe litoralul românesc.
Piaţa britanică este şi ea în atenţia noastră. Strategia noastră este una
extrem de simplă, dar şi eficientă. Atragem zboruri pe aeroportul din
Constanţa, după care mergem pe acele pieţe. De exemplu, în cazul Marii
Britanii, am adus anul trecut un zbor direct Londra – Constanţa. Sunt două sosiri
pe săptămână, iar gradul de ocupare este de 99%. În toamnă, vom avea al doilea
infotrip cu agenţi de turism din Anglia şi chiar cu organizatori de evenimente
care vor să decreteze Mamaia staţiunea petrecerilor pentru burlacii britanici.
Vorbim despre o vară cu vânzări record pentru ultimii zece ani, pentru
litoralul românesc. Anul a început foarte bine cu înscrierile timpurii. În
sepembrie, la bilanţ, cred că vom încheia cu vânzări mai mari cu 60-70%.

De pe litoral, puteţi
alege excursii opţionale la peşterile din Dobrogea, în cei mai vechi munţi din
România, munţii Măcinului, în satele pescăreşti sau chiar în Delta Dunării.

Foto: Elle Hughes / unsplash.com
Radio Tour joi, 19 septembrie 2024

Povestea vinului în România

Traseele și tururile cramelor românești sunt axate pe un singur obiectiv: cunoașterea regiunilor dedicate producției de vin și degustarea...

Povestea vinului în România
Trofeul Mărul de Aur - Târgu Jiu (sursă foto: clubpresaturism.ro)
Radio Tour joi, 12 septembrie 2024

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Ruta cultural-turistică „Merelor de Aur” cuprinde destinații precum Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea....

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur
Zarnesti (sursa foto facebookprimariazarnestibrasov)
Radio Tour joi, 27 iunie 2024

Vacanță la munte, în Zărnești

Majoritatea turiștilor vin în Zărnești pentru viața sălbatică și pentru observarea animalelor din pădure. Sunt atrași de bogăția de...

Vacanță la munte, în Zărnești
Delta Dunarii foto Stefan Baciu RRI
Radio Tour joi, 20 iunie 2024

Turism ecologic în Delta Dunării

Este considerată un paradis al naturii, dar și o destinație pentru turism sustenabil. Descoperim în această rubrică turismul ecologic, cu...

Turism ecologic în Delta Dunării
Radio Tour joi, 13 iunie 2024

Mangalia, destinație de vacanță pe litoralul românesc

Situat la extremitatea sud-estică a României, la malul Mării Negre, municipiul Mangalia reprezintă o destinație importantă de vacanță. Veți...

Mangalia, destinație de vacanță pe litoralul românesc
Radio Tour joi, 06 iunie 2024

Sezon estival la Marea Neagră

În fiecare an, litoralul românesc al Mării Negre se schimbă în bine. Apar hoteluri noi și se fac investiții. Astfel, turiștii care au fost...

Sezon estival la Marea Neagră
Radio Tour joi, 30 mai 2024

Oradea, capitala Art Nouveau a României

Fără a impresiona prin mărime sau opulență, clădirile din Oradea s-au remarcat dintotdeauna prin frumusețea lor.  Orașul poate fi o...

Oradea, capitala Art Nouveau a României
Radio Tour joi, 23 mai 2024

Pădurea Craiului, experiențe pentru fiecare

Cu familia, prietenii sau colegii, pentru relaxare sau aventură, veți găsi că Munții Pădurea Craiului sunt un adevărat refugiu în natură....

Pădurea Craiului, experiențe pentru fiecare

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company