Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sate româneşti

Trecem astăzi în revistă câteva dintre cele mai cunoscute sate româneşti, locuri în care obiceiurile populare sunt păstrate cu stricteţe, iar calendarul sărbătorilor este bogat.

Sate româneşti
Sate româneşti

, 29.10.2015, 10:35

Trecem astăzi în revistă câteva dintre cele mai
cunoscute sate româneşti, locuri în care obiceiurile populare sunt păstrate cu
stricteţe, iar calendarul sărbătorilor este bogat. Cunoaştem oameni şi tradiţii
din diverse zone ale României, aflăm despre meşteşuguri, arhitectură, dar şi
despre bucate tradiţionale. Înconjurate de
peisaje care au inspirat legende, satele româneşti în care ne oprim azi,
au rămas an de an la fel de primitoare cu turiştii.


Nicolae Marghiol,
preşedintele asociaţiei Cele mai frumoase sate din România, ne invită într-o
excursie în cele mai frumoase sate din fiecare judeţ al României, din fiecare
regiune. În felul acesta, vom descoperi case tradiţionale,
obiceiuri şi tradiţii, vom descoperi bucătăria bunicii. Totul a pornit din anii
1980, în Franţa. Acolo, s-a creat asociaţia Cele mai frumoase sate ale Franţei.
Apoi, şi alte state din Europa: Italia, Spania, Belgia şi, iată şi România, a
creat această asociaţie pentru a pune în valoare satul românesc tradiţional.
Cele mai frumoase sate din fiecare zonă a României sunt identificate pe baza
unor criterii: tradiţii, obiceiuri, gastronomie. Aceste sate trebuie puse în
valoare, trebuie promovate, trebuie să atragem turişti şi să dezvoltăm şi
agroturismul, dar şi activităţile agricole şi non agricole. Dorim să păstrăm
tinerii în aceste sate, pentru a nu le pierde.


Cărarea
satului trebuie păstrată autentică, ferită de modernism, spune Nicolae
Marghiol, preşedintele asociaţiei Cele mai frumoase sate din România. Vin
turişti străini, chiar şi prinţul Charles vine pentru acea cărare. Vin pentru
concertul de sunete al naturii, pentru biodiversitate, pentru tradiţii şi
obiceiuri, ceea ce România încă oferă din plin. Însă cum ar începe vizita unui
turist în satele româneşti? Mai întâi l-aş lua de la aeroport
într-o căruţă şi l-aş învăţa s-o conducă. Va lua chiar şi un permis de căruţaş,
fiindcă avem chiar o astfel de şcoală, iar pe parcursul câtorva zile va învăţa
să aibă grijă de cal, să-l înhame. O să mergem din Muntenia, în Transilvania şi
în Bucovina şi Maramureş şi vom descoperi satele. Vom descoperi case şi
obiceiuri tradiţionale, vom găti împreună cu el un păstrăv, o salată
dobrogeană. Vom urca pe munte, vom merge la cules de trufe, vom merge să mâncăm
fragi în pădurile lui Moş Martin, lucruri pe care le avem şi trebuie să le
punem în valoare. Când vine în România, turistul vine pentru contactul direct
cu oamenii locului, cu ţăranii. Turiştii străini caută simplitate.


În prezent, sunt derulate mai multe proiecte care presupun amenajarea
unor muzee. Este un lucru foarte important, spune Nicolae Marghiol. Este
important să păstrăm arhitectura tradiţională, dar şi memoria locului. Promovăm un turism de nişă. Turiştii ne contactează prin site şi prin
intermediul ambasadelor. Impresiile sunt variate. Însă, după cum poate se ştie,
orice destinaţie turistică, pentru a avea succes, trebuie să vândă şi o
poveste, o legendă. La noi legenda e vie. Nu trebuie să inventăm că avem
natură. Fructele sunt chiar ecologice şi te îmbie să le mănânci. Ei vin cu o
imagine destul de proastă, dar când descoperă bogăţia de tradiţii, obiceiuri şi
de peisaj, rămân înmărmuriţi. E adevărat, peste zece ani, am putea deveni
destinaţia cea mai importantă de agroturism a Europei. Avem câteva sate:
Cârlibaba, Drăguş şi Polovragi, din trei judeţe ale ţării, care sunt
recunoscute de Comisia Europeană ca destinaţii de turism de excelenţă. Sunt
sate care au tradiţii, pensiuni, obiceiuri, care păstrează arhitectura
tradiţională, dansurile, costumul popular. Ţinutul Buzăului sau Alba Iulia,
spre exemplu, sunt locuri pline de viaţă, care trăiesc datorită moştenirii din
trecut.


Unul dintre satele aflate pe primele locuri
în majoritatea clasamentelor este Ciocăneşti.
Este declarat sat-muzeu, spune Marilena Niculiţă, director al Muzeului Naţional
al Ouălor Încondeiate, o aşezare cum nu sunt multe altele. Este
unică în ţară, poate chiar în Europa, prin casele pe care se pot vedea motivele
tradiţionale. Aceste motive se regăsesc nu numai pe case, ci şi pe costumele
populare şi, în special, pe ouăle încondeiate din Ciocăneşti. Ciocăneşti a luat
locul întâi pe ţară în concursul Cele mai frumoase sate. Avem locuri frumoase
la înălţime, pe muntele Suhard. Dacă turistul vine în perioada iernii, avem
patinoar, pârtie de schi, organizăm focuri de tabără, excursii cu sania trasă
de cai şi multe alte activităţi. În comuna noastră avem 15 pensiuni omologate.
Sunt peste 300 de locuri de cazare în comună, dar şi în împrejurimile
Ciocăneştiului sunt multe pensiuni, la Cârlibaba, Vatra Dornei, Câmpulung.
Locuri de cazare sunt suficiente pentru toată lumea.

La poalele
munţilor, într-un peisaj idilic, în Transilvania, Sibiel este recunoscut pentru
icoanele pe sticlă, adunate astăzi într-un muzeu al lor, amenajat în fosta casă
parohială a bisericii Sf Treime, considerată, la rându-i, un simbol. Valerica
Niţescu, muzeograf: Biserica
a fost construită la 1765 şi a fost pictată în frescă zece ani mai târziu. La
un moment dat, fumul de la lumânări, praful, timpul au înegrit pictura.
Locuitorii satului Sibiel şi au dorit o biserică luminoasă şi s-au gândit să
acopere pictura cu cinci straturi de var. Pictura a stat sub var până în 1965,
când doi specialişti au îndepărtat varul A rămas pictura originală. Varul a
protejat-o. E biserica satului Sibiel, închinată Sf. Treimi, ctitorii ei fiind
locuitorii satului Sibiel. După ce a curăţat biserica de var, părintele paroh
Oancea s-a gândit să introducă Sibielul în circuitul turistic. Cu ocazia
Bobotezei, a mers prin casele credincioşilor din Sibiel, a văzut multe icoane,
ţesături, piese de mobilier, iar în 1969 a făcut apel la locuitorii satului să
doneze obiecte pentru un muzeu.



Iată,
aşadar, câteva destinaţii pentru un sejur reuşit, aproape de natură. Locuri în
care veţi găsi peisaje, locuri şi oameni de neuitat.

Staţiunea Rânca (foto: Ştefan Baciu, RRI)
Radio Tour joi, 03 octombrie 2024

Pe Transalpina, la Rânca

Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare înălțime din România, motiv pentru care și-a câștigat renumele „drumul de deasupra...

Pe Transalpina, la Rânca
Foto: facebook.com/Romsilva - Parcul Național Semenic- Cheile Carașului
Radio Tour joi, 26 septembrie 2024

Turism speologic în Munții Aninei

România deține aproximativ 12 mii de peșteri, plasându-se printre primele țări europene în ceea ce privește numărul și diversitatea...

Turism speologic în Munții Aninei
Foto: Elle Hughes / unsplash.com
Radio Tour joi, 19 septembrie 2024

Povestea vinului în România

Traseele și tururile cramelor românești sunt axate pe un singur obiectiv: cunoașterea regiunilor dedicate producției de vin și degustarea...

Povestea vinului în România
Trofeul Mărul de Aur - Târgu Jiu (sursă foto: clubpresaturism.ro)
Radio Tour joi, 12 septembrie 2024

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur

Ruta cultural-turistică „Merelor de Aur” cuprinde destinații precum Bucovina, Delta Dunării, Mărginimea Sibiului, Târgu Jiu și Oradea....

Ruta cultural-turistică a Merelor de Aur
Radio Tour joi, 27 iunie 2024

Vacanță la munte, în Zărnești

Majoritatea turiștilor vin în Zărnești pentru viața sălbatică și pentru observarea animalelor din pădure. Sunt atrași de bogăția de...

Vacanță la munte, în Zărnești
Radio Tour joi, 20 iunie 2024

Turism ecologic în Delta Dunării

Este considerată un paradis al naturii, dar și o destinație pentru turism sustenabil. Descoperim în această rubrică turismul ecologic, cu...

Turism ecologic în Delta Dunării
Radio Tour joi, 13 iunie 2024

Mangalia, destinație de vacanță pe litoralul românesc

Situat la extremitatea sud-estică a României, la malul Mării Negre, municipiul Mangalia reprezintă o destinație importantă de vacanță. Veți...

Mangalia, destinație de vacanță pe litoralul românesc
Radio Tour joi, 06 iunie 2024

Sezon estival la Marea Neagră

În fiecare an, litoralul românesc al Mării Negre se schimbă în bine. Apar hoteluri noi și se fac investiții. Astfel, turiștii care au fost...

Sezon estival la Marea Neagră

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company