Cine vizitează muzeele
În România, 62% dintre locuitori nu au intrat niciodată într-un muzeu și doar 33% intră o dată sau de câteva ori pe an.
Christine Leșcu, 22.03.2023, 12:13
În România, 62% dintre locuitori nu au intrat niciodată într-un muzeu și doar 33% intră o dată sau de câteva ori pe an, conform Barometrului de consum cultural din 2019. De atunci, cu un an înainte de declanșarea pandemiei de COVID-19, astfel de sondaje referitoare la frecventarea muzeelor nu s-au mai făcut, dar nici vreo schimbare radicală nu se prevede. Cu toate acestea, specialiștii consideră că, deși sunt îngrijorătoare, aceste date nu trebuie să ne sperie. De ce ? Ne explică sociologul Dan Petre:
De panicat în niciun caz nu trebuie să ne panicăm. Ce aș lua eu constructiv din această, din această situație? Exercitarea unei presiuni asupra muzeelor pentru ca acestea să devină mai atractive și mai interesante. Adică aș avea o abordare ceva mai capitalistă, dacă pot să spun așa, în sensul următor: consumatorii nu au obligația de a vizita niște muzee, nu au obligația de a-și forma o cultură generală, ci muzeele au datoria de a-și face experiențele mult mai atractive, astfel încât acestea să intre pe agenda de timp liber a oamenilor, a consumatorilor. Asta mi se pare mie principalul lucru pe care trebuie să îl avem în vedere: să abandonăm mentalitatea aceasta potrivit căreia oamenii au datoria de a se culturaliza și să o punem invers.
Invers înseamnă, în acest caz, și o răsturnare a atitudinii muzeelor: de la așteptarea pasivă a vizitatorilor la inițiativa de a-i atrage prin oferte neobișnuite până acum. Iar pentru asta e nevoie de a descoperi cine sunt acești vizitatori, ce așteptări ai și ce pot face muzeele ca să devină mai interesante. Toate aceste subiecte au fost abordate în recent lucrare intitulată Explorator la muzeu, editată sub egida Muzeului Municipiului București, cu participarea mai multor experți și sub coordonarea Alexandrei Zbuchea, decana Facultății de management din cadrul SNSPA care ne spune acum de ce a fost nevoie de această explorare:
Este nevoie de a-i înțelege pe vizitatori pentru ca muzeele să reușească să ofere tuturor ceva ce ei își doresc, să îi ajute să se dezvolte personal, dar în același timp să petreacă și un timp foarte plăcut în muzeu. Cu alte cuvinte, dezvoltarea să nu fie numai la nivel cultural, intelectual, ci și să se simtă bine. Altfel vom rămâne în situația aceasta pe care o percepem acum în care interesul pentru muzeu este cu totul marginal și cumva limitat la un grup destul de bine definit de persoane. Statisticile sunt destul de îngrijorătoare. Aș atrage numai atenția asupra faptului că acest 62% apare în ultimul barometru, cel dinainte de pandemie. Însă uneori sondajele au arătat chiar și o cifră mai mare de până la 70%-80%. Această cifră nu înseamnă că șapte din 10 români nu au fost niciodată într-un muzeu, ci arată că în ultimul an, șapte din zece români nu au fost la muzeu. Cu alte cuvinte, interesul este foarte scăzut, lumea mergând extrem de rar, dar totuși cumva se mai trece pragul muzeului.
Dar cine și de ce mai trece pragul muzeelor? Alexandra Zbuchea: În ceea ce privește profilul vizitatorilor de muzeu, lucrurile sunt mai clare și mai simple. Observăm, poate surprinzător pentru mulți, că, în general, vizitatorul de muzeu este tânăr. Persoanele tinere, liceeni, studenți, cei aflați la început de carieră, în general, persoanele cu studii superioare care locuiesc în mediul urban merg la muzee. Celelalte categorii de public nu merg la muzee. Probabil unul dintre motive fiind lipsa de oportunități, pentru că, din păcate, sunt multe localități, inclusiv orașe de mai mici dimensiuni, care nu au muzee sau dacă au, ele sunt nu foarte atractive. Ce mai știm despre vizitatorii muzeelor? Că ei sunt interesați, cel puțin în România, de patrimoniu, dar, în același timp, nu sunt mulțumiți de experiența pe care o au. Și-ar dori ca vizita la muzeu să fie mai interesantă, să aibă parte de o experiență interactivă mai plăcută, lucru care este oferit de unele muzee, dar nu de toate muzeele.
Cu toate acestea, perspectiva sociologului nuanțează această opinie, iar nuanțarea introduce optimism în evaluarea vizitatorilor de muzee. De pildă, sociologul Dan Petre consideră că a crea un profil modal al unui utilizator mediu al muzeelor e ceva forțat pentru că există segmente de consumatori. Oamenii vin din foarte multe motive și pentru foarte multe tipuri de experiențe și atunci muzeele sunt în competiție cu orice alt furnizor de experiențe, cum ar fi mallurile, nu se sfiiește Dan Petre să afirme:
De pildă, în săptămâna Școala Altfel, numărul copiilor care merg la muzee crește spectaculos sau în Noaptea Muzeelor. Accesul este gratuit, dar nu acesta este motivul principal, pentru că am constatat din studii că prețul nu este o barieră, Mai degrabă îi motivează experiența. De exemplu,în Noaptea Muzeelor, atunci când este permis accesul, nu contează atât faptul că este gratuit, cât faptul că se pun la dispoziție o experiență sau unui șir de experiențe. Sunt oameni care merg toată noaptea din mai multe în mai multe muzee. O să fac o comparație care sigur mă va trece într-o categorie nefrecventabilă : se merge prin mai multe muzee așa cum fac oamenii care atunci când ies sâmbăta seara în oraș trec dintr-un club în altul sau dintr-un bar în altul. Tot așa în acea noapte, sunt oameni care trec dintr-un muzeu în altul pentru a avea o experiență comparativă care este și o experiență culturală. Deci, din punctul meu de vedere, principala învățătură pe care o ai : să creezi o experiență cât mai interesantă, cât mai puternică și care dă cât mai multe satisfacții. Aici aș lucra în primul rând.
Prin urmare, printre concluziile volumului Explorator la muzeu se numără o mai bună cunoaștere a dorințelor vizitatorilor, o atenție mai mare acordată marketingului și, mai ales, o investiție în interactivitate care să-i facă pe vizitatori să iasă din starea de privitori pasivi ai exponatelor și să participe activ la experiența muzeală.