Încurajarea educației în industria ospitalității
Confruntată ca multe alte state europene cu o criză a forței de muncă, România resimte lipsa angajaților din turism poate mai mult decât în alte domenii.
Ștefan Baciu, 28.12.2022, 16:00
Confruntată ca multe alte state europene cu o criză a forței de muncă, România resimte lipsa angajaților din turism poate mai mult decât în alte domenii. Deși există licee și școli cu profil turistic, o parte importantă a absolvenților fie se reorientează spre alte zone, fie evită angajarea în țară. Motivele? Salariile neofertante și durata sezonieră a muncii. O sinteză a situației actuale de pe piața muncii ne-o oferă chiar acum Marius Bazavan, membru în Comitetul Director al Federației Industriei Hoteliere din România:
Eu văd o tendință în scădere a fluctuației de personal. Fluctuația este din ce în ce mai mică. Oamenii au început să se așeze la locurile lor de muncă. Vorbim cu toții despre deficitul de personal care există. Nu putem să ascundem asta, dar cred că deficitul de personal este, în momentul acesta, nu doar unul numeric, ci și unul calitativ din punct de vedere al persoanelor calificate să lucreze în domeniul ospitalier.
Pentru o calitate mai bună a serviciilor, dar și pentru a-i atrage pe tineri să lucreze în industria ospitalității, recent a fost creat un ghid realizat de Premier Hospitality și Asociația Edu4Tourism cu sprijinul Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR). Este vorba de Ghidul de practică în industria ospitalității, un instrument didactic care se adresează profesorilor, părinților și elevilor și care-și propune câteva lucruri clare: creșterea procentului elevilor care în urma absolvirii școlilor de profil să rămână și să-și desfășoare activitatea în industria ospitalității, oferirea unui suport părinților pentru a înțelege activitățile și meseriile pe care copiii lor le pot îmbrățișa într-o unitate turistică și sprijinirea agenților economici care au nevoie de personal calificat, pentru a oferi servicii la standarde ridicate. Ce înseamnă pentru operatorii din turism acest ghid ne spune Călin Ile, Președinte FIHR:
Este o punte de legătură între noi, cei care activăm ca operatori în industria hotelieră, între cei care sunt în educație, în licee, în școlile de turism din sistemul de învățământ din România și între elevi și părinți. Vrem să facem această punte de dialog între noi pentru a găsi cele mai bune soluții care să ajute la integrarea acestor tineri în industria noastră, care să facă plăcută industria noastră, să putem să le dăm răspunsurile de care au nevoie pentru a-și forma cea mai bună părere, astfel încât să poată spune în deplină cunoștință de cauză dacă vor sau nu să lucreze alături de noi. Noi așteptăm cu drag. Cred că înainte de proceduri și sisteme de operare e vorba de o relație umană, este vorba de implicarea fiecăruia dintre noi în a-i susține pe acești tineri, în a-și găsi un drum. Și noi credem că un drum frumos și corect și plăcut este și acela în turism.
Iar un stimulent către tineri ar putea veni chiar din partea actualilor angajați din turism, dacă unitățile de învățământ ar stabili, pentru stagiile de practică, partneriate cu agenți economici din domeniu. Exemple oferă tot Călin Ile: De asemenea, va fi un imbold pentru angajații din turism de a servi ca mentori și de a se implica ca tutori de practică. Și nu în ultimul rând, cred că va fi o curiozitate și pentru tineri, pentru elevi, de a-și alege practica, să se efectueze stagiile de practică în unitățile noastre. Deci e un stimulent pe care noi îl aducem celor trei categorii menționate de mine anterior în a acorda atenție efectuării unei practici în turism și ulterior, chiar de a lucra în turism.
Ghidul de practică în industria ospitalității este realizat în format electronic, poate fi descărcat pe orice dispozitiv și conține informații esențiale pentru elevii care doresc să fie buni lucrători în turism, afirmă coordonatoarea de proiect Rocsana Borda: Conține o programă didactică făcută împreună cu cei de la Edu4Tourism. De asemenea, conține tot ce înseamnă anexele necesare practicii, evaluare elev, pași de urmat. Ce trebuie să bifezi când faci pentru prima dată curățenia unei camere în hotel, curățenia fiind doar un exemplu. Toate aceste materiale sunt la un click distanță. De altfel, ghidul este descărcabil. Oricine poate să îl descarce absolut gratuit, astfel încât să își ia informația de care are nevoie. Și aș mai vrea să adaug faptul că are o descriere a meseriilor care sunt în industria ospitalității. Să nu uităm că în hotel e și departament IT, e și contabilitate, e și marketing, nu e doar recepție și bucătărie. Sunt toate la un loc.
Dar mai presus de orice, acest ghid este un exemplu de implicare a operatorilor economici în învățământul terțiar, implicare fără de care forța de muncă nu poate fi formată la un nivel performant.